Dintre scriitorii plecati din Romania in Sua, Andrei Codrescu are cea mai larga notorietate. Daca Norman Manea, Toma Pavel, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu sunt nume cunoscute si apreciate in cercurile academice si literare americane, Andrei Codrescu (plecat din Sibiul natal la 20 de ani, in 1966) e stiut pe tot teritoriul Sua si nu numai de catre intelectuali. Faima si-a castigat-o in primul rand prin sclipitoarele lui comentarii difuzate la postul national de radio (sondajele indica 15 milioane de ascultatori ai emisiunii lui) si printr-o cronica saptamanala publicata in sase reviste din Sua (timp de cativa ani, aceasta cronica a fost reluata si la noi, in "Dilema", in traducerea Ioanei Avadani, si era un exemplu de jurnalism inteligent si spiritual, pe teme de actualitate). Audienta nationala a "vocii" lui Andrei Codrescu in tara sa de adoptie a atras si interesul pentru volumele lui de poeme, de eseuri si mai ales pentru romanele Contesa sangeroasa, Messiah, Casanova in Boemia si Wakefield (primele trei traduse si la noi, al patrulea aflandu-se in pregatire. Pe langa ele, au mai aparut din 1990 incoace, versiuni romanesti ale cartii de povestiri Domnul Teste in America, ale eseurilor Disparitia lui "Afara" si Gaura din steag, precum si mai multe culegeri de poeme, intre care, recent, poemele scrise in romaneste in urma cu 40 de ani, pe cand semna Andrei Steiu si era indragostit de opera lui Blaga.) Andrei Codrescu e in America o vedeta, un Vip (apare si in populare show-uri Tv), fara sa aiba totusi nimic din cabotinismul si morga celebritatilor, ci doar o minte brici si o naturalete cuceritoare. Dupa 1990 a revenit de mai multe ori in tara ("eu nu m-am despartit niciodata de Romania, asa ca, intr-un fel sau altul, ea si-a facut loc in scrierile mele"), iar intr-un interviu de acum doua saptamani din "Romania literara", marturisea ca in identitatea lui exista si o componenta romaneasca ce ii hraneste spiritul.
Romanul Casanova in Boemia (ca si Contesa sangeroasa) e o metafictiune istorica in jurul unui personaj real din secolul al Xviii-lea: aventurierul si scriitorul iluminist italian Giacomo Girolamo Casanova, cavaler de Seingalt (1725-1798), pe care posteritatea l-a transformat intr-un alt Don Juan. Numai ca acest libertin ce acorda mult spatiu in memoriile lui (redactate in franceza) cuceririlor amoroase e un erudit, corespondentul lui Voltaire, un aristocrat al spiritului, sentimental si conformist, ce uimea lumea saloanelor cu talentul sau de povestitor si abilitatile de magician. Un om insatiabil de noi peisaje si experiente, cu un gust accentuat al riscului (a evadat spectaculos din inchisoarea venetiana Piombi, ii placeau jocurile cu miza mare si nu ezita sa-si apere onoarea in lupta). Andrei Codrescu si-a ales ca subiect ultimii 13 ani din existenta lui Casanova. Incoltit de nevoi dupa ce a risipit averi, aventurierul accepta propunerea contelui de Walstein de a-i sluji ca bibliotecar la castelul Dux din Boemia, intr-o regiune friguroasa si cu o bucatarie execrabila pentru gustul rafinat al hedonistului. Fostul oaspete al curtilor regale si al castelelor aristocratice occidentale, rasfatatul doamnelor, ajuns septuagenar, e umilit de conditia sa de sluga, de slabiciunile fizice ale senectutii, de singuratate si plictiseala, si isi gaseste alinare in retrairea prin scris a vietii sale tumultuoase de odinioara. Cum documentele despre ultima parte a vietii lui Casanova sunt sarace, prodigioasa imaginatie a lui Andrei Codrescu le completeaza dintr-un punct de vedere al omului de azi, preocupat de rational si irational, de bizareriile hazardului si libertatea individuala. Vitalul stins Casanova - a carui oboseala nu-l impiedica sa caute substitute pierdutelor placeri trupesti si sa duca dorul lumii carnavalesti cunoscute in toate fatetele ei - e centrul in jurul caruia se reconstituie caleidoscopic sfarsitul dramaticului secol al Revolutiei Franceze si al razboaielor napoleoniene. De fapt, Andrei Codrescu vrea sa il reabiliteze pe Casanova - perceput timp de trei secole exclusiv ca un aventurier afemeiat, campion al intamplarilor picante -, punandu-l in valoare ca pe o figura interesanta a filosofiei iluministe.