Dan Iliescu si Adrian Plesca, zis Artanu, cei care au impus Timpuri Noi in grupul de elita al rockului romanesc, sunt din nou impreuna, iar prezenta lor scenica este la fel de exploziva ca in trecut. Concertul pe care l-au sustinut pe 15 aprilie la Clubul "Preoteasa" din Bucuresti a fost "rupere". Cu un show rock plin de energie si cat se poate de electric, Dan Iliescu (chitara), Artan (voce), tanarul baterist Andrei Barbulescu si Silviu Sandu (invitat la bas) au putut cu greu sa paraseasca scena, si asta dupa patru bisuri. Publicul, intre care multi pustani, i-a primit cu atata caldura, de parca trupa n-ar fi disparut, destramandu-se, vreme de patru ani. Dovada ca nici in muzica, marile iubiri nu se uita, mai ales cand oferta este de exceptie. Ce alte motive mai bune am avea pentru a considera revenirea trupei Timpuri Noi, drept evenimentul primaverii in muzica romaneasca?
Un succes tip "prapad"
- Iata-va din nou impreuna, asa cum ati fost aproape 20 de ani pana cand, la inceputul lui 2001, Timpuri Noi si-a incetat activitatea. V-a fost dor unul de celalalt, v-a fost dor de Timpuri Noi?
Artan: - De Timpuri Noi nu ne-a fost dor, pentru ca fiecare din noi era implicat in alt proiect si nu ne-am dat seama cat de repede au trecut cei patru ani de pauza. Noi am zis de atunci ca trupa nu se desfiinteaza, ci ia o pauza, asa cum un om, la un moment dat, simte nevoia, in orice activitate ar fi, sa-si ia valizele si sa plece un timp in Africa, cat mai departe. Totusi, atat Zidd, trupa lui Dan, cat si grupul meu, Partizan, erau tot un fel de Timpuri Noi, dar le lipsea ceva. Nu a fost o joaca, fiecare a luat totul de la A la Z, si zic eu ca a facut treaba buna. Insa altfel este sa lucrezi cu un om cu care te stii de atata timp. Mama, ce-ar fi iesit daca nu se risipea atata creativitate, daca Zidd si Partizan ar fi putut fi la un loc!
Dan: Unul de celalalt ne-a fost insa dor, pentru ca este o prietenie de lunga durata. O prietenie intre doi oameni total diferiti, care poate merge mai departe prin respect, prin intelegerea faptului ca si celalalt poate avea dreptate. Eu cu Artan suntem ca plusul si minusul, dar ce baterie poate functiona fara plus si minus?
- A fost greu s-o luati iar din loc?
Artan: - Nu, deloc. Am pornit exact din acelasi loc in care ne-am oprit, numai ca acum, in 2005, privim lucrurile cu mai multa seriozitate si maturitate, punem mai mult accentul pe partea artistica.
- Cum ati apreciat reactia publicului, cum v-ati simtit cantand din nou vechile piese?
Dan: Cum sa ne simtim, ca pe vremuri.
Artan: Am fost uimiti sa ne reintalnim cu un gen de public foarte devotat, caruia se pare ca i-am lipsit mult in aceasta perioada. Ne-am trezit deodata, in concertele din cluburi, cu un succes tip "prapad". Tocmai asta ne face sa mergem mai departe si sa construim formatia la care visam. O formatie mare, care sa sune grandios, matur, in care toti componentii sa se auda, sa se vada bine, o trupa care sa mearga pana la capat, care sa traiasca la intensitate maxima actul artistic, atat concertele, cat si albumele care vor veni. Inainte ne luam la intrecere cu celelalte trupe, sa vedem care-i mai voinic. De ce cantam noi altfel? Iac-asa, ca eram mai cu mot! Acum nu mai e asa. Cel mai mult conteaza sa ne facem noua insine o placere, sa ne simtim realmente bine cand cantam si, in al doilea rand, sa fim generosi cu cei care vin la concert, sa le placa si lor. Eu, unul, atunci cand ma urc pe scena, ma simt - cu stativul si cu microfonul - ca si cu painea si cutitul in mana, in fata bucatelor, si vreau sa devorez totul. Poate de aia ma simt atat de sfarsit la capatul unui concert. Si al doilea motiv este ca deseori, la inceputul concertului, imi sar ochelarii de pe nas si zic mersi ca nu ma impiedic de ceva pe-acolo.
Dan: In 82, cand ne-am lansat, aveam curajul sa fim o trupa de rock care canta fara chitara distorsionata si fara voce pitigaiata. Voiam sa fim altfel, la modul ostentativ, iar unii din public o simteau ca un fel de provocare, asa ca iesea un fel de razboi intre noi si ei. La Miercurea Ciuc, la un festival in 86, am fost primiti cu huo, la a doua piesa huo, la a treia a sarit Artan in sala sa cante cu ungurii, le-am aratat ca am venit sa cantam si am plecat in aplauze. Castigam mereu razboiul, pentru ca aveam mai multa energie, si totul la asta se rezuma: sa transmiti ceva de pe scena. De asta ne-am apucat de muzica si de asta ne-am intors: pentru a pastra viu sentimentul asta de libertate, spiritul asta rock, rebel. Simteam nevoia unui astfel de spirit. A fost spiritul multor trupe din Romania, trupe care s-au cam tocit, s-au dat spre pop. Nu, noi vrem rock combativ, asa cum am inceput.
"Faci ce-ti place, te arde la buzunar"
- Cum se pastreaza spiritul rock? Cum reusiti sa stati departe de compromis, nu va inteapa la buzunar, merita sa va pastrati aceasta atitudine?
Artan: O "zicatoare" de-a lui Ray Charles spune asa: "More notes, less limusines" ("Mai multe note, mai putine limuzine"). Adica vrei sa demonstrezi ce tare esti, ce muzica stii, Ok, dar s-ar putea sa o simti la buzunar. Cum evitam compromisul? Simplu: nu ne putem stapani si impingem mereu lucrurile catre limita, din punct de vedere artistic.
Dan: Daca as lingusi publicul si as astepta recompensa imediata din partea lui, asa cum se procedeaza acum in muzica romaneasca, as fi ca un om ghiftuit, care mai are un pic si atipeste. Si cu piesele noi vom merge pe vechea linie, a muzicii facute pentru a ne respecta si a ne reprezenta. Facem muzica in care credem, de care suntem convinsi, apoi o prezentam publicului cu toata generozitatea, cu toata energia de care dispunem.
- De fapt, cum s-a infiintat Timpuri Noi, de unde au pornit lucrurile?
Dan: In armata, l-am cunoscut pe Razvan Moldovan, eu cantam la chitara, iar el batea la valiza. Zicea ca are o trupa tare in Bucuresti, dar cand am ajuns aici si am pus statia in mijlocul salii, nu era decat Artan. Care, cum se intorcea, cum darama cate ceva, cum facea doi pasi, cum smulgea cate un fir din priza. Te luai cu mainile de cap, dar isi cerea omul scuze, ce sa-i faci? Apoi au aparut si tobele lui Razvan si alti baieti, repetam intr-o sala dintr-o uzina si ne-a descoperit Cristi Zapada de la Metrock: "Baieti, sunteti pregatiti, va bag in spectacol". Noi: "Stai ca ne e rusine, mai lasa-ne un pic!", si asa am dat primul nostru concert in 1982, la Casa de Cultura "Infratirea intre popoare".
(Fotografiile autorului)