Statutul asa-ziselor stenograme este si astazi incert. Cert e ca multe personaje de partid si-au recunoscut gandurile si spusele. Unii, in momente de sinceritate, au acceptat ca documentele sunt reale. Pentru a nega, apoi, cand procurorii le-au pus aceeasi intrebare. Adevarate sau false, documentele, dintre cele mai sulfuroase care au vazut lumina zilei, apareau nu pentru a astampara setea de adevar, ci pentru ca erau oportune politic. In Romania, adevarul oportunist a rescris o buna parte a constiintei si istoriei publice. In ultimii 15 ani, au fost publicate multe documente socante. Secretele de partid sau secretele Serviciilor Secrete au ajuns cumva pe prima pagina a ziarelor. Exista casete video care demonstreaza ca revolutia din decembrie 89 a fost o conspiratie, ca evenimentele din iunie 90 au fost provocate de Politie, ca seful statului de atunci a chemat minerii si ca le-a multumit dupa, pentru urmele de nesters lasate pe obrazul bucurestenilor. Exista delatiuni anonime legate de operatiuni comerciale ale Serviciilor Secrete, au fost publicate planuri de manipulare a electoratului. Au ajuns la urechile publicului chiar si proiectele Psd de manipulare a opiniei publice. Cand Ion Iliescu si altii ca el isi amintesc evenimentele din decembrie 89 sau din timpul mineriadelor, povestile lor au de-a face mai degraba cu psihanaliza decat cu istoria. Pentru cei care au participat ca martori ori au surse de prima mana (inregistrari audio, video, documente scrise) este evidenta diferenta, ca sa nu zicem minciuna. Chiar daca dimensiunea tenebroasa a acestor evenimente este autentificata de actiunile publice ale autorilor, pana acum nici un politician n-a recunoscut public ca i-au trecut prin cap gandurile trecute pe hartia mult-rabdatoare a stenogramelor sau prinse de camerele indiscrete ale complicilor. Daca ne luam dupa cei care au facut jocurile in ultimele decenii, istoria Romaniei este plina de coincidente si de accidente. De vina ar fi conjunctura istorica, decalajul dintre saraci si bogati, sinergia faptelor, meandrele concretului, geopolitica. Multi politicieni devin amnezici cand sunt pusi sa-si justifice momente controversate ale activitatii lor. Se balbaie, dau raspunsuri aproximative, nu-si mai amintesc ce si cum au facut pentru ca lucrurile sa mearga atat de rau. Reduc evenimentele la gesturi si initiative personale. Restul apartine spiritului conspirationist al romanului, care s-a nascut poet si pentru care viata este doar o metafora.
Istoria propagandistica, fabricata in eprubete nespalate de marxism, si teoria conspiratiei au incurajat miscarea, neincrederea, lehamitea si miticismul. Oamenii care nu cred sunt tot mai multi. Pentru ei, statisticile sunt masluite, sondajele de opinie - controlate politic, libertatea economica - jaf national. Mai periculoasa decat amnezia este, insa, falsa memorie. Tot mai multi oameni au amintiri fabricate, sentimente transfuzate, implanturi biografice, liftinguri de constiinte. Amintirile lor trec prin tuburile si retortele istoricilor de serviciu, iar trecutul lor personal este rescris in functie de interesele prezentului. Nu avem cazuri de demisie sau renuntari, pentru ca sunt prea multi uituci pe scena publica. Istoria recenta, plina de falsuri si manipulari, scrisa mai degraba la partid decat in institute sau biblioteci, i-a invatat pe oamenii obisnuiti, principalii practicieni ai lehamitei, ca nu trebuie sa creada in nimeni si in nimic. De aceea vedem atatia oameni siguri pe ei, care nu au nici o intrebare. La ce bun o intrebare, daca raspunsul e, cu siguranta, o minciuna?
Si toate astea, pentru ca institutiile si oamenii abilitati sa afle adevarul si sa vegheze la respectarea legilor dorm in bocanci. Cu aceiasi ciorapi pe care-i purtau si pe vremea comunismului!