"Noi, cei care traim in afara Bucurestiului, nu suntem "provincia", suntem tara"
Membru important al intelighentiei romanesti contemporane, Mihai Sin (nascut in 1942) este prozator, eseist, jurnalist, editor, profesor universitar si diplomat. Fagarasean prin nastere, cea mai lunga etapa din viata sa a trait-o la Targu Mures, dar a locuit un timp si la Bucuresti, si chiar la Tel Aviv, unde dupa 1989 a fost trimis ca ambasador. Legat pe viata de revista Vatra, dupa ce, in 1966, debutase in revista Steaua, autorul "Schimbarii la fata" (unul dintre romanele sale de succes, aparut in 1990) pare a fi descoperit antidotul in fata "Romaniei bezmetice" de dupa 1989; acesta nu este altul decat "Romania profunda". Sa crezi, sa speri, sa iubesti si sa te bucuri ca exista o Romanie care nu piere, o Romanie tacuta, dar vie, plina de forta si de imaginatie, careia nu-i pasa nici de otrava televiziunilor, nici de "sclavii fericiti" trimisi de Bruxelles sa puna oilor cercei in urechi, nici de politicienii care dau din maini ca marionetele si parasesc scena, odata la patru ani. Pentru Mihai Sin, Romania profunda este salvarea lui ca scriitor si lider de opinie, ratiunea atasamentului sau adanc pentru romanism - un concept greu de inteles de mediile jurnalistice si politice ale Capitalei cosmopolite. Dintre temele si obsesiile sale (care sunt, unele, si teme si obsesii ale romancierului roman contemporan - "inventariate" in teza sa de doctor in litere), Sin ne dezvaluie cateva: relatia scriitorului cu puterea politica, conditia umana si istoria recenta, complexele provinciei, subestimarea fortei culturale a Transilvaniei, opresiunea istorica a romanilor transilvaneni si iredentismul maghiar, globalizarea si pierderea identitatii nationale etc.
"Neamul romanesc s-a trezit deodata fara pastori"
- Dupa 1989, relatia scriitorului cu puterea politica n-a mai avut nici o relevanta, noii guvernanti ignorand in general cultura si creatia artistica. Ce se mai intampla cu scriitorul roman de azi?
- Intr-adevar, puterea postdecembrista a devenit sofisticata, iar scriitorul, lasat din mana, a pierdut increderea publicului, dar si increderea in sine insusi. De aceea, am crezut si cred in continuare ca trebuie sa-si recapete suflul pierdut, increderea in menirea lor pe lume. Scriitorul a venit din dictatura cu obisnuinte imposibil de sustinut in societatea "incifrata" a tranzitiei. Puterea comunista, preocupata de felul in care urma sa fie infatisata in creatiile artistice, facuse cu artistul o targuiala, dar au cazut impreuna in aceeasi capcana, si n-au mai putut scapa unul de altul. S-a intamplat ca oameni talentati sa fie cumparati, santajati, constransi sa produca ceva pentru dictatura. Ceea ce n-a mai fost cazul dupa 1989, iar acest lucru le-a provocat un soc unora dintre confrati.
- La fel de intens cum s-a vorbit de "obsedantul deceniu" proletcultist al epocii comuniste, se va vorbi, probabil, si de "deceniul bezmetic" postdecembrist. Daca ar fi sa scrieti un eseu pe aceasta tema, cu ce ati incepe?
- Cu amanuntul ca romanii, rataciti in tranzitie, cum s-a spus deja, au reactionat de multe ori bezmetic. Neamul romanesc s-a trezit deodata fara pastori, privat de personalitati emblematice, de mari constiinte, si pe filiera politica, si pe filiera intelectuala. Iar atunci cand au aparut sau puteau sa apara anumiti pastori, s-a avut grija ca sa fie indepartati, eliminati, marginalizati, batjocoriti, bagatelizati, aruncati in derizoriu - o dimensiune care, din pacate, ne e specifica, si unde avem maestri. Maestri ai derizoriului si ai improscarii cu noroi. Mai mult, s-a incercat, prin campanii sustinute, ca romanii sa fie privati si de personalitatile emblematice, de reperele neamului, cum sunt un Eminescu sau un Eliade. Un alt lucru oribil s-a intamplat cand lideri de opinie intelectuala au inceput sa vorbeasca de o vinovatie a poporului roman in fata comunismului, facand comparatii stupefiante cu vinovatia germana pentru aducerea lui Hitler la putere. Daca suntem indreptatiti sa amintim de o vinovatie a clasei politice romanesti, atunci ar trebui sa consideram ca cel putin tot atat de vinovati sunt liderii de opinie intelectuala care n-au contribuit cu nimic la clarificarea evolutiei societatii romanesti ci, dimpotriva, au raspandit tot felul de idei si informatii cel putin nastrusnice.
"Politicienii bucuresteni privesc Transilvania mai rau de cum privesc francezii "teritoriile de peste mari""
- Retras la Targu Mures, unde v-ati construit o cariera universitara, scrieti periodic "insemnari din Romania profunda". Sunt acestea o modalitate de a arata ca nu aveti complexe provinciale?
- N-am suferit niciodata de complexe provinciale. Noi, cei care traim in afara Bucurestiului, nu suntem "provincia", suntem tara. Daca scriu despre Romania profunda este pentru ca-mi dau seama ca, dupa 1989, multi lideri de opinie intelectuala nu au reusit sa judece realitatea romaneasca in profunzimea ei. Au venit cu pretentia ridicola ca ei sunt, inainte de toate, "europeni", "cetateni ai lumii", calitatea de roman lasand-o intodeauna la urma. Conceptul de Romanie profunda ar putea conduce, pe de alta parte, la salvarea marilor valori nationale, indiferent de locul lor in spatiu (in "provincie" sau in Capitala). Poate ca o data cu intrarea intr-un circuit de valori europene, nici in Romania nu va mai fi vizibila diferenta dintre centru si provincie, existenta inca in mintea multora. Pana si in Franta, al carei model il copiaza majoritatea romanilor, nu mai poti spune, cu dispret, "Parisul si restul tarii". Ue se apropie tot mai mult de modelul german, unde Berlinul joaca doar rol de capitala politica, iar marii artisti, scriitori, jurnalisti sau savanti traiesc fiecare in "capitala lui", fara nici o legatura cu Berlinul.
- Dispretuiti Bucurestiul?
- Iubesc Bucurestiul, n-am de ce sa-l dispretuiesc, dar ii dispretuiesc pe acei politicieni bucuresteni care privesc Transilvania mai rau de cum privesc francezii "teritoriile de peste mari". La fel este si cu o parte a intelectualitatii, care nu intelege Transilvania, nu intelege un anumit specific al ei. E pacat, fiindca daca vorbim despre romanism - termen atat de drag lui Eliade, Vulcanescu, Radulescu-Motru si altora, dar care e ocolit astazi ca si cand ar fi ceva rusinos, atunci nu putem sa ignoram Transilvania ca leagan al romanismului. Pe langa romanii care ignora forta culturala a Transilvaniei, mai vin si altii cu dispretul si aroganta lor nerusinata, spunand ca romanii au ramas in urma, ca nu sunt performanti, ca nu au o civilizatie solida. Dar acesti analisti antiromani uita cu buna stiinta un amanunt istoric fundamental; uita ca vreme de sute de ani, romanii au fost tinuti la marginea oraselor maghiare si sasesti, ca n-au avut voie sa construiasca nici o cladire sau biserica din piatra, ca n-au avut nici un fel de drepturi nationale, nefiind nici macar recunoscuti ca natiune constitutiva a Transilvaniei. Cu toate astea, ca printr-un miracol, natiunea romana a ridicat la timp capul si a intrat iarasi puternic in istorie, prin Unirea de la 1918. Urmasii acestor romani sunt astazi, in mod ridicol, priviti ca provinciali.
- Pana la urma, de ce va deranjeaza acest lucru? Dupa intrarea in Ue, politicienii si liderii de opinie bucuresteni isi vor pierde din trufie, caci ei insisi vor fi "provincialii" Bruxelles-ului.
- Nu pot sa nu observ ca politica Bucurestiului subestimeaza fortele culturale reale din Transilvania. Daca ponderea economica a provinciei noastre este, de bine, de rau, recunoscuta, din alte puncte de vedere nu sunt aproape deloc folosite valorile romanesti transilvane. Nu sunt folosite energii nationale latente, care putem sa banuim ca sunt extraordinar de puternice. De fapt, ideea energiilor nationale ma preocupa de mai multi ani. Din pacate, dupa 1990, nu s-a reusit nici macar scoaterea acestor energii din catusele lor istorice. Nu au fost stimulate in nici un fel. Dimpotriva, s-a lucrat, altfel decat pe vremea comunistilor, la estomparea lor constienta sau inconstienta, la incurajarea unor energii negative, fie in politica, fie in sfera intelectuala.
"Sa fim ce suntem, daca vrem sa mai fim!"
- Locuiti si lucrati intr-un oras multicultural, unde ecourile actiunilor antistatale ale unor lideri din Secuime ajung mai repede si sunt intelese mai corect decat la Bucuresti. Cum comentati framantarea nebuna din capetele lor infierbantate?
- Nu stiu daca mai poate fi vorba de un pericol administrativ, de pierdere a unor zone din Transilvania sau a intregii Transilvanii, dar fara indoiala exista un asalt continuu din punctul acesta de vedere, al unor cercuri revizioniste si iredentiste. Adevarul e ca majoritatea populatiei maghiare nu are astfel de tendinte. Sunt doar chestiuni politice si cazuri de extremism insular. Este regretabil ca nici la ora actuala, politicienii romani nu au reusit sa contracareze propaganda acestor cercuri pe plan international, si ne trezim ca cele mai incredibile aberatii ajung in cancelariile occidentale. Fara suparare, acest fapt se datoreaza si slabei prestatii a intelectualitatii, care a ramas mult datoare poporului roman, in acesti ultimi 15 ani.
- Daca tabloul este atat de sumbru, credeti ca vom avea forta de a mentine specificul romanesc in contextul multicultural si globalist al Ue?
- In anii 70 am avut sansa de a-i lua un interviu lui Nichita Stanescu. Atunci, marele poet a spus un lucru genial: "Sa fim ce suntem, daca vrem sa mai fim!". Asa gandea poetul, asa gandeau multi intelectuali ai epocii. Este un indemn-avertisment de o actualitate frapanta. Daca ne pierdem spiritul si forta identitara, ce ne mai ramane? Din pacate, responsabilii cu destinul Romaniei au o vioiciune iresponsabila, cred ca toate rezolvarile vor veni de la Europa. In plus, mai traim o nefericire: "dascalii" natiunii romane au devenit televiziunile. Ele lucreaza, alaturi de alte forte, la distrugerea spiritului identitar al romanilor.
- Daca este asa, ar trebui sa avem deja romani in curs de pierdere a identitatii. Suspectati pe cineva?
- Cum sa nu? Cateva sute de mii de copii care urmaresc tot timpul televiziunile. Odata, la o aniversare comuna cu fratii de peste Prut, impregnata de solemnitate si spirit patriotic, reporterul il intreaba pe un pustan de 15 ani de ce a venit la locul cu pricina. Raspunsul a fost uluitor: "Am venit pentru distractie". Ar trebui sa nu ne miram: de ani de zile, din 90 incoace, televiziunile au facut din distractie (altminteri un concept nebulos, un fel de zeitate pagana), un mit contemporan, inoculat clipa de clipa. Distractia, sub toate formele ei, a devenit un tel al noilor generatii. Ce identitate mai au acesti copii? Probabil aceeasi cu a intelectualilor care declarau, cu o nonsalanta respingatoare, ca, inainte de a fi romani, sunt "cetateni ai lumii".
Lui Mihai Sin ii puteti scrie la e-mail: mihai_sin@hotmail.com