Printre papadiile galbene si firele verde crud ale micii pajisti ce inconjoara bisericuta de lemn, o mierla paseste atenta, nestingherita, in cautarea insectelor si a ramelor. La doar cativa pasi mai incolo, vizitatorii intra in valuri, pe poarta Muzeului Taranului din Bucuresti, pentru a se intalni din nou cu lumea mestesugurilor traditionale romanesti. Lume buna, obisnuiti ai targurilor care au avut ocazia sa se cunoasca, sa se imprieteneasca cu mesterii populari, foarte multi straini care au prins gustul maramelor si al oualor incondeiate, dar si stiinta negotului, copii cocotati in rucsaceii parintilor, tinuti in brate sau de mana, artisti de elita, precum Ion Caramitru, Grigore Lese, Hano Hfer... Ei au fost intampinati de copacii infloriti din curtea muzeului si de 210 tineri artisti plastici si mesteri populari din principalele zone etnografice ale Romaniei, intre care 35 de incondeietoare de oua, 30 de iconari, olari, cioplitori in lemn, tesatoare, cofetari si socacite.
Cei ce au cautat aici cele mai frumoase cadouri de Pasti, produse unicat facute cu drag, prin meserie si cunoastere transmisa din strabuni, nu au plecat cu mainile goale. Papusi, turta dulce in tot felul de forme, inimioare, iepurasi, casute, haine de in pe model sasesc, picturi naive, vase din lemn si lut, ceramica, cimpoaie si fluiere, felicitari de Pasti facute de copii cu deficiente, podoabe, ii, fote, traistute, mobilier traditional. Iar intr-un colt, vocea lui nea Cacurica de la Clejani, cobza lui Mos Costache din Supitca si chiuiturile maramuresenilor, razbatand doar de pe discurile splendidei colectii "Ethnophonie".
*
"Mamaie, ce-i aia? Da asta ce-i? Din ce ai facut? Cum ai facut?" Cisa si Layako, doua japoneze cu zambetul intins pe obraz, vorbesc romaneste ca doua vrabii, iar bunica vranceana le explica bland, cu un zambet cald: "Astea-s prosoape de nunta, astea-s de pomana, de cumetrie, caltuni cu model, fota, camesi de barbat". Japonezele se mira, studiaza fiecare produs, iar daca vad ceva care le place, scot un mic chicotit. Se plimba de cateva ore bune prin targ. Mai au si in Japonia, prin sate, "mesteri" care continua sa faca astfel de produse traditionale, imi povesteste Cisa, dar sunt cu totul diferite. Cele romanesti le plac foarte mult, asa cum, de altfel, le place Romania. Au lucrat un timp ca voluntare la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu", iar acum vin in fiecare an si se plimba cu saptamanile prin tara. Maramures, Sighisoara, Bucovina, au fost si la mare, le-au placut mult manastirile... In curtea Muzeului, se vorbeste spaniola, germana, franceza, engleza bineinteles, si multi straini sunt mandri ca pot spune, unii mai cursiv, altii stalcit, cateva cuvinte in romaneste. Personal de ambasada sau tineri cu rucsaci in spate, ce dorm prin camine studentesti, negociaza pana obtin pretul dorit sau, mai rar, zambesc si scot banii ceruti. O japoneza ceva mai in varsta, dupa ce si-a achizitionat o bratara din zona Nasaudului, i-a oferit celei de la care a cumparat-o, o floricica din hartie facuta chiar de ea. Ca gest, a fost un simbol al Targului.
Strainii stiu prea bine ca aici au sansa sa gaseasca unicate, lucruri vechi, scoase din lazile cu zestre. Pe langa prosoapele si caltunii pe care inca-i mai face la cei 77 de ani, Ghet Domnica din Soveja, Vrancea, bunica "asaltata" de japoneze, a venit la targ cu cateva camesi, fote vechi "de cand haul", de pe vremea bunicii sale, asa cum acum nu se mai tes. "Ma doare inima sa le dau, ce sa fac, dar mi-i si foame, mi-i si sete. Mai am acasa o fota veche cu fir argintiu, o mai scot, ma uit la ea si o pun inapoi in lada, nu ma indur sa o vand. Am si o nepoata care, cum vine pe la noi, zice "pasta o opresc eu, asta ramane la mine!". Tare mult ii place, stie si ea sa teasa la fel ca mine, dar acum lucreaza la banca, a invatat facultatea, cand sa mai tasa?"
Si Floarea Moldovan, din Runcu Salvei - Bistrita Nasaud, mai are cateva traistute vechi, de treizeci de ani, si, gata, s-au dus. Ca fetele astea tinere de azi sunt cam ase: "Nu stii tese, nu stii coasa/ da mi-i draga ca-i frumoasa"; "Oi, oi, oi, de-o viata vin la Bucuresti. Cand ne-am casatorit, era oala de mamaliga crapata si casa surpata. Noaptea toata lucram si ziua plecam cu desaga in spate la targ, sa fac un banut. Ca atunci nu stia oamenii sa mearga in Spania, la capsuni, si sa vie cu atatia bani. Cum imi spunea un baiet care-o venit de acolo: "painea-i alba, da viata neagra!"". Cu o palarie ardeleneasca asezata peste basma, Floarea din Runcu Salvei are la toate targurile de la Muzeul Taranului locul ei, la baza scarilor pe care-si intinde opincutele de toate marimile, la care lucra toata iarna. "Numai noi si cu o familie mai facem in Runc opincute. De la mama si tata am invatat, iar acu fetele meles dascalite si asistente, Doamnie taie-le, Doamnie ajuta! Cu opincute dastea in picioare merem noi la lucru, la camp, la plug. Luam vacuta si o punem la plug, da ea saraca asa-i de suparata cand ii la plug. Ii zic lui omu meu: "Hai sa prindem vacuta la plug!". "No, mai las-o, ca uite cat ii de suparata", zice el. Noi daia facem acuma opincute si venim la targ, ca sa nu cerem la copii bani de pane. Las, ca cumpar eu. Si-mi pare bine si-i multamesc lui Dumnezeu ca ne-o dat sanatate si-am ajuns la septezeci si cinci de ani."
Tot din mosi stramosi a invatat si Rodica Bereclea din Radauti sa faca stralucitoarele oua cu margelute, in culori vii, puternice, cu rosu in prim-plan, brodate cu motive bucovinene, cu stea sau cu cruce. Cum povesteste ea, pare simplu de facut: "Se ia un ou de lemn, se imbina in ceara de albine de 1 milimetru, apoi cu un ac infipt in condei se lipeste margica cu margica. Am fost cu ele la targuri si muzee din toate judetele, am ajuns si-n Franta si Austria, si ne-am bucurat ca au fost apreciate, si ca strainii raman si cu alta impresie, una mai buna, despre romani."
Bineinteles ca si orasenii autodidacti, care nu au mostenit din familie stiinta mestesugului, au sansa lor de a se impune. Dupa 30 de ani in care a lucrat ca fotograf si laborant foto, Olimpia Dimitru a simtit ca este momentul unei schimbari si s-a intors la ceea ce mai facuse... pe vremea cand era pioniera: ceramica. Vaze de flori, rame pentru fotografii... A iesit pentru prima oara in lume cu ele, acum cateva saptamani, la un targ de la Muzeul Satului, si succesul a fost nesperat, asa ca si-a luat avant si toata ziua nu se mai ocupa cu altceva. Batrani care stiu din mosi stramosi a tese sau a ciopli in lemn si care privesc tristi, cum mestesugul lor piere, in timp ce copiii le pleaca la oras, sau oraseni care invata singuri mestesugul taranilor si pornesc o mica afacere... Din fericire, nu este numai asa impartirea, poate exista si continuitate. Mihaela Todoran de pe Valea Salautei ne-a aratat ca poti fi tanar, poti face doua facultati si, totodata, sa continui mostenirea familiei. "De la bunica am invatat cu totii: eu, mama, tata si cu fratele. Bunica stie meseria, da mama e cea care ma suna: "Tu, fata, hai acasa, ca nu mai pot, atata-i de lucru!". Merge treaba pentru ca le facem cu drag, de calitate, si nu le vindem scumpe. Multe ansambluri folclorice au costume de la noi si ne pare bine sa vedem ca oamenii le poarta." Standul cu bratari, traistute, palarii, camesi si costume nasaudene este la mare cautare. In plus, mama Mihaelei se afla, la randul ei, la un alt targ bucurestean. "Bine, bine, dar bunica?" "Bunica e la targul de la Sala Palatului!", imi zambeste larg Mihaela, in timp ce aranjeaza o bratara albastra, la mana unei nemtoaice.
(Fotografiile autorului)