Spre sfarsitul secolului Xx, destule voci au decretat ca poezia e muribunda, ca oamenii au tot mai putin timp si chef de "cultura serioasa", care va ramane apanajul unor cercuri restranse de initiati sau ca obiect de studiu in medii academice. Fiindca energia mentala necesara intelegerii "marii literaturi" (numita astfel in opozitie cu aceea "de consum") e suprasolicitata in castigarea existentei zilnice si a diferitelor probleme practice, oamenii prefera in momentele de ragaz, divertismentele facile, vehiculate de mass-media si de industria spectacolelor. In aceste conditii, poezia scrisa, ca si Arta in general, vor deveni obiecte de muzeu. Ei bine, in ciuda predictiilor pesimiste, secolul Xxi a inceput cu o surprinzatoare resurectie a poeziei, a literaturii, miracol de care nu e straina tehnologia moderna (publicarea pe Internet), dar si contactul direct, pe viu, al scriitorului cu publicul. In Occident exista un numeros public platitor, venit sa cunoasca scriitori, iar acestia au invatat sa-l seduca, surprinda si emotioneze, prin adevarate spectacole in care folosesc si muzica, si arta actorului, si interactiunea cu virtualii lor cititori. Din creator invizibil al unui text tipografic, poetul devine o prezenta fizica, un "cunoscut" anume pentru tine, interpretandu-si cu glas tare poemele, cu un impact emotional puternic. Iar la iesirea din sala, spectatorul sedus va cumpara cartea, fie si numai pentru un autograf, dar cel mai ades o va si citi, pentru a regasi atmosfera de comuniune din sala. Acest tip de spectacol-lectura e la ei popular, si magia functioneaza, chiar si in cazul poetilor disparuti. In orice caz, mult mai bine decat se preda literatura in scoala, unde li se pretinde elevilor sa comenteze cate o poezie, fara sa li se dea posibilitatea sa spuna daca le place sau nu si de ce. Li se cere sa memoreze versuri si sa reproduca parerile profesorilor (compilate, acestea, dupa diversi "clasici"). De aceea, multi tineri ajung sa deteste poezia, fara sa fi ajuns la ea prin propria sensibilitate si creativitate. Dar atata timp cat oamenii isi vor exprima prin limbaj trairile, poezia ramane una din resursele spirituale esentiale. Iata ca noul secol redevine constient de asta. Sper ca unda va ajunge si la noi, unde exista deja cativa poeti contemporani cu mare popularitate. In fruntea lor - Nichita Stanescu. La 31 martie ar fi implinit 72 de ani. O varsta la care s-ar fi putut bucura de meritata glorie si ar fi putut adauga operei sale noi creatii. A murit la 50 de ani, dar, spre deosebire de "alti colegi" disparuti prematur (Daniel Turcea, Virgil Mazilescu, Marius Robescu, Grigore Hagiu, Cezar Baltag, Dan Laurentiu, Florin Mugur, Ioan Alexandru, Mariana Marin - si lista e, vai, mult mai lunga), posteritatea ii e bogata si bine intretinuta. Pe langa reeditari si mai multe culegeri de inedite, sub egida Academiei au fost publicate in 2002, trei volume ce reunesc intreaga lui creatie poetica (dupa modelul editiilor de opere complete PlEiade). Si bibliografia critica sporeste de la an la an, cu noi exegeze, iar in curand, daca nu ma insel, va aparea si o biografie Nichita Stanescu, scrisa de Alexandru Condeescu. Autorul Necuvintelor e faimos, in sensul ca aproape toti romanii au auzit de el, ii stiu poemele transformate in texte de muzica usoara si cele din manualele scolare. Ii stiu legenda: boem genial, frumos, plin de fervoare, generos. Se vorbeste despre el cu piosenie, dar la citit nu se prea incumeta conationalii nostri. Generatia varstnica a ramas cu intelegerea poeziei la Cosbuc si Goga, cea mijlocie pe la Blaga si Arghezi, iar tinerii ii prefera pe Mircea Dinescu, Emil Brumaru si Mircea Cartarescu - poeti moderni, foarte buni, dar mai accesibili. Pentru Nichita Stanescu e necesara o educatie a gustului si un efort intelectual in perceperea ideilor poetice, a limbajului novator, care bruscheaza comoditatea de gandire, a jocului cu sensurile. Ca o initiere si un ghid in lumea lui poetica, va recomand aceasta antologie perfecta, nu doar pentru liceenii plictisiti de tipicul didactic, ci si pentru toti cei dispusi sa se lase indrumati spre revelatia adevaratei maretii a poetului Nichita Stanescu.
In aproape jumatate din carte (117 pagini), Alex Stefanescu explica, intr-un mod extrem de atragator, si pentru neinitiati, in ce constau frumusetea, noutatea si viabilitatea poemelor antologate cronologic, astfel incat sa sesizezi etapele de creatie. Fara idolatrizare mortificatoare, cu spirit critic si cu grija generoasa de a ne face partasi la propriile revelatii, studiul te pregateste pentru selectia celor mai reprezentative poezii din volumele antume si postume ale lui Nichita Stanescu. Iar aceasta lectura deschide precis drum pentru iubirea poeziei moderne.