"Ma intereseaza viata. E minunata, e grea, e din plin"
Se poate spune, fara exagerare, ca primavara din anul acesta a fost mai bogata in evenimente muzicale internationale decat in soare si flori. Bucurestenii (si uneori toata tara, atunci cand concertele au fost transmise si pe micul ecran) au beneficiat de prezenta unor cantareti si muzicieni de exceptie. Dupa exotica Omara Portuondo, cubaneza care la 70 de ani e atat de sexy si atat de cuceritoare incat nu poti sa stai locului cand o auzi cantand, dupa legenda vie Joe Zawinul, cu fuziunea lui intre jazz si muzica tribala africana, dupa "turbata" formatie de dansatori "otomani", a venit si Lhasa de Sela: o fiinta stranie, misterioasa, cu o muzica la fel ca ea. Am cunoscut-o prin intermediul fundatiei "Aurel Mitran", care a invitat-o sa concerteze si la Bucuresti, saptamana trecuta, unde s-a oprit din turneul ei european, intre Marsilia si Madrid.
Aur si platina
Lhasa nu are "voce". Cel putin, nu una de incadrat in tiparele stiute, de canto. Cand canta, ti se pare ca auzi glasul zeitei Geea, mama-pamant, inganand o litanie pagana. Guturala si totusi duioasa, sfasietoare, dar deloc stridenta, salbatica, febrila, melancolica, vocea Lhasei e una a pasiunii profunde, ce vine, nu stii de unde, poate din lumea de dincolo, caci din pieptul ei costeliv sau din gatul ei fragil si subtire, nu poate fi vorba.
S-a nascut in 1972, intr-un orasel din apropierea metropolei new-yorkeze. A crescut in rulota parintilor, mama actrita mexicana si tatal scriitor american: sentimentali si neconventionali, traind dupa o proprie filosofie existentialista, nomazi infricosati de rutina, vesnic pe drumuri, intre Mexic si Statele Unite. Asa s-a facut ca Lhasa si cele doua surori ale sale si-au petrecut copilaria pe drum, intr-o natura cu peisaje mereu schimbate, dar si in lumea cartilor, a basmelor si legendelor povestite de parinti, care i-au modelat spiritul si i-au imbogatit imaginatia, inca de la o varsta cand copiii de seama ei erau deja drogati cu televizorul. In 1985, era intr-o cafenea greceasca din San Francisco si a simtit ca trebuie sa urce pe scena. A cantat o balada de Billie Holiday si cateva masuri a capela pe ritmuri mexicane si i-a lasat pe toti cu gura cascata. Chiar si pe ea insasi, descoperind abia in momentul acela puterea vocii sale de a exprima trairi pe care fetita aflata in fata adolescentei (avea pe atunci doar 13 ani), abia incepea sa le perceapa. Ceva mai tarziu, intelege ca muzica e drumul ei, se muta singura in Canada si, timp de cinci ani, concerteaza in cluburi si localuri: "In locuri ca acestea, oamenii nu-ti prea dau atentie cand canti: trebuie sa le oferi ceva foarte valoros, ca sa-i faci sa puna paharul sau ceasca de cafea pe masa si sa te asculte", isi aminteste ea. In urma indelungii colaborari din cluburi cu chitaristul Yves Desrosiers, in 1998, Lhasa lanseaza primul ei album, La Llorona (numele unei sirene din mitologia azteca, care ii vrajea pe cei din jur cu cantecele ei). Desi critica a fost contrariata, albumul a avut un succes nebun si in foarte scurt timp, a facut inconjurul lumii. Cu el, Lhasa a castigat Discul de Platina, pentru numarul de exemplare vandute, si Premiul Juno, in 1998, la categoria Best Global Artist. Apoi a plecat in turnee in Statele Unite si Europa, fiind primita cu mare entuziasm mai ales in Franta, unde albumul La Llorona primise in trei randuri Discul de Aur, pentru cele 300.000 de exemplare vandute. La 27 de ani, cucerita de Franta si de francezi, Lhasa decide sa ramana aici si sa-si intrerupa viata muzicala, pentru a-si implini un vis din copilarie: sa lucreze la circ. Impreuna cu cele doua surori ale sale, dedicate deja acestui gen de spectacol atat de special, creeaza la circul de la Bourgogne un show care a avut premiera in vara anului 1999 si care s-a jucat patru ani. "Circul este o lume marginala, excentrica, nu foarte mediatizata si m-am simtit izolata de lume acolo. A fost captivant sa lucrez la circ, si apoi sa accept noi provocari, revenind pe scena muzicala", ni se destainuie Lhasa. In 2002, se intoarce la MontrEal si, colaborand cu alti talentati muzicieni si aranjori de aici, dupa sase ani de la debutul discografic, apare cu un album nou, The Living Road (2003), asteptat cu mare nerabdare pe ambele maluri ale Atlanticului. O muzica de o intensitate incredibila, care ne transporta intr-un univers diferit, dar totusi familiar, prin care Lhasa incearca sa creeze o stare de armonie in haosul lumii urbane moderne. Fiecare instrument are un spirit captivant, fiecare piesa isi expune propria poveste, participand in acelasi timp la o alta, toate inlantuindu-se intr-o caravana sonora fascinanta. Lhasa adora voiajele, inca din copilarie, si tema calatoriei initiatice este adesea intalnita in compozitiile sale. There is no way to stop (Nu e chip sa te opresti) ne avertizeaza ea, "drumul e viu (living road), stie el singur unde te poarta, unde te duce".
Artistii vrajitori
Salbatica si senzuala ca o lupoaica tanara, Lhasa te ademeneste, te cheama alaturi de ea, sa pornesti intr-o calatorie fara sfarsit. Caci ea asa traieste, mereu impinsa de o forta misterioasa, de dorinta de a vedea si a cunoaste mereu altceva. Departe si mai departe, mereu pe drum, trecand alte si alte frontiere, inghitind kilometri de sosea, deasupra cu norii care-si schimba mereu forma, in suflet cu muzica ei, irizari de curcubeu. Cantecele Lhasei sunt muzica drumurilor ei, a calatoriei sale prin aceasta lume, care pentru ea e viata insasi. "Ma intereseaza viata! Viata e minunata, e interesanta, e grea, e din plin! Cand esti o fiinta umana, simti, traiesti, suferi si poti sa vorbesti despre tine si sentimentele tale. Darmite cand esti muzician, cum sa nu canti despre ele? Artistii sunt putin vrajitori."
Dar ce nume mai e si acesta: Lhasa? Ne spune ea insasi: "Aveam cinci luni si inca nu aveam un nume. Mama a citit atunci o carte despre filosofia budhista si a gasit acolo acest nume tibetan. I-a placut si mi l-a dat, mai ales ca aveam si ochii oblici". Cu un strabunic libanez, cu mama mexicanca si tatal american, nascuta in Statele Unite si traind de 14 ani in partea franceza a Canadei, Lhasa are muzica oriental-meridionala in sange, de la fado la gipsy music, dar si pe cea sud-americana si chiar muzica de cabaret. Cat despre ritmurile de country, folk, blues si jazz, ea le are la degetul cel mic. Spectacolul Lhasei e un slalom printre toate aceste genuri muzicale, ca suporturi pentru compozitiile sale, in care se reflecta nostalgia iubirii pierdute, a dragostei traite cu patima. Toate acestea sunt povestite in cantecele ei stranii, unele inspirate din folclorul popoarelor, cantate chiar in limbi pe care nu le cunoaste, dar pe care le ingana, urmand muzicalitatea cuvantului. Felul ei de a fraza, cu patos si sfasiere, ca interpretele fado-ului portughez, indiferent de limba in care canta - franceza, engleza, spaniola -, o face inteleasa prin mesajul de dincolo de vorbe, prin dramatismul interpretarii, prin forta nebanuita din trupul ei firav. "Nu stiu sa descriu muzica mea, nu e treaba mea sa ma clasific. "Job"-ul meu e sa cant. Pentru mine, cantecul e cel mai important. El trebuie sa fie frumos, simplu, pe intelesul tuturor", ne-a declarat ea.
Femeia vulcan
O incanta faptul ca a fost supranumita "femeia-vulcan": "vulcanul aduce forta si caldura din inima pamantului la suprafata". Poate de aceea a fost alaturata unor mari nume ale muzicii mondiale: Billie Holiday, Chavela Vargas, Bjork, Tom Waits, Jacques Brel sau Vladimir Visotki. Clasamentele postului Bbc Radio 3, in cadrul "Awards for World music 2005", au desemnat-o drept Cel mai bun artist al continentului american. Cand a aparut pe scena de la Bucuresti, modest si auster imbracata, intr-o rochie neagra, simpla, care aproape ca nu avea pe ce forme sa stea, insesizabil fardata pe chipul straveziu, si cu parul lung si canepiu nearanjat si, mai ales, chiar nepoliticos de punctuala, Lhasa nu a inspirat mare lucru. Dar cand a deschis gura si a dat drumul vocii sale, ca unui animal felin, scapat in libertate printre gratiile custii, ne-a lasat fara grai. Trupa de acompaniament a Lhasei, formata din cei mai buni muzicieni canadieni ai momentului, a oferit ea insasi un spectacol alaturi de cel al solistei. Dar mai ales prin tonurile fabuloase ale vocii sale, Lhasa ne-a oferit momente pe care nu le vom uita mult timp. Albumele ei, aparute si in Romania, exclusiv prin A&A Records, ne pot ajuta sa ne-o reamintim.
Fotografii: Iulian Ignat