...Poate cea mai emotionanta dintre ele, cea mai aproape de sufletul breslei, cea mai "atinsa" de intamplarile majore care ne marcheaza viata. Cum era si firesc, amfitrion - parca nascut pentru aceasta "meserie" - a fost chiar cel ce a infiintat acest organism - Uniter-ul - unic in felul lui, chiar si in viata teatrala internationala. Adica Ion Caramitru, cel daruit de Dumnezeu cu un har actoricesc de exceptie si cu o tinerete fara batranete.
Iata ce spune Ion Caramitru - gazda acestei sarbatoriri - despre institutia pe care a creat-o: "La 15 ani de existenta, Uniter nu mai e demult un copil. A crescut ca voinicul din poveste si si-a respectat cuvantul dat visatorilor. Astazi, mai pragmatic ca oricand, isi face planuri mari de viitor. Isi trimite mesagerii peste tot in lume si cauta in adancuri noutatile, surpriza. In cartea noastra de povesti afli adevarul despre tine. Despre cum se misca lumea. Despre ce vor oamenii. Despre ce sunt ei. De cand se nasc si pana vor muri. Si chiar si mai tarziu. In seara asta am ajuns aici. Maine o luam de la inceput...".
Cum era si firesc, evenimentul - nu numai de prim rang national, dar si monden - a starnit un mare interes al elitelor intelectuale, al presei, al televiziunilor. Nu-i putin lucru sa asisti la o astfel de seara, stiind ca in sala se afla un rege - Mihai I al Romaniei, o regina - Ana, o principesa - Margareta, un principe - Radu (ba chiar doi printi, de vreme ce la Gala a participat si principele Alexandru de Luxemburg) si mai multi ambasadori... Dupa cum nu-i putin lucru sa stii ca vei intalni, inca din foaier, cea mai falnica ostire a teatrului romanesc... Mari actori, frumoase si mult iubite actrite, tinere si tineri daruiti scenei, fotoreporteri avizi sa fixeze in imagini emotia si stralucirea serii. Iar defileul Vip-urilor a fost de-a dreptul impresionant, desi, spre deosebire de gala Oscar-urilor, covorul rosu a lipsit (la drept vorbind, nimeni nu i-a simtit lipsa). Cu putine exceptii (dar cat de placute la vedere!), lumea era imbracata ca pentru o seara obisnuita de teatru si nu in tinuta de gala (asa cum scria pe invitatie). Iar tinerii - asa cum le sta bine - in jeansi, in pulovere, in tinuta sport, simpatica, chiar si in modestia ei... In hol, imbratisari, sarutari intre actori, regizori, critici si scenografi. Gazetari de tot felul foind in jurul lor cu prietenie sau cu o anume curiozitate. Replici de tip: "Ce bine arati! Sa stii ca nu te-ai schimbat deloc! Vai, de cand nu te-am mai vazut!" - vorbe bine simtite sau doar politicoase se auzeau la tot pasul. Lumea cumpara programul Galei (o editie de lux, hartie excelenta, poze splendide, documentare adecvata, facuta de profesionisti); se bea cafea espresso, apa minerala. In fine, gongul de inceput s-a facut auzit. Lumea se desparte vremelnic. Scarile sunt urcate la repezeala, spectatorii isi cauta, febril, locurile. Luminile se sting, treptat-treptat. In sala rasuna melodiosul semnal al Uniter... Decorul e simplu, de bun gust, pe nuante de bleu. In lumina reflectoarelor apare Caramitru, un amfitrion pe care l-ar invidia (daca i-ar putea pretui valoarea!) si Hollywood-ul, si trufasa lume artistica pariziana. Dupa aplauzele bine-cuvenite, cu zambetul sau juvenil, maestrul de ceremonii povesteste despre Teatru. "In teatrul nostru se vorbeste cea mai frumoasa limba literara romaneasca. Teatrul este campionul libertatii absolute. Purtand masca suferintei, Teatrul ne-a ajutat in eliberarea de comunism. Un adevar sublim in favoarea Teatrului este faptul ca, in tinerete, Papa Ioan Paul al Ii-lea a fost actor".
Cat priveste premiile, ele au fost multe si importante, popularizate pe larg la televiziune si in presa, asa ca nu le voi insira decat pe acelea care, intr-un fel sau altul, m-au impresionat in mod deosebit.
Asadar: Premiul pentru cea mai buna scenografie. El i-a fost acordat lui Andrei Both pentru atat de rafinatul decor al spectacolului Portretul lui Dorian Gray - dupa Oscar Wilde, la Teatrul "Odeon" din Bucuresti. Frumos si graitor ca un premiu a fost si comentariul - laudatio - al lui Dragos Buhagiar - o alta "stea" a scenografiei romanesti: "Din pacate, traim in epoca "La bloc!". Asa ca e bine ca lumea sa vina la teatru si sa vada, sa inteleaga ca exista si Frumos, si Sublim". Si tot la capitolul Scenografie, i-a fost acordat un premiu Pentru intreaga activitate fascinantei Lia Mantoc: "Lia Mantoc si-a inceput activitatea cu decorul la Romeo si Julieta si a incheiat cu Hamlet... Ea a contribuit la splendoarea marilor spectacole ale Teatrului Mic si ale altor teatre celebre... Ea a dus faima harului romanesc pana in... Guineea!" - asa a sunat comentariul lui Ion Caramitru. La randul ei, vadit emotionata, premianta le-a multumit celor cu care a lucrat spectacole antologice: Catalinei Buzoianu si regretatului Vlad Mugur... Premiul special pentru Teatrul de papusi si marionete i-a fost acordat doamnei Margareta Niculescu, la fel de frumoasa si de impunatoare ca acum multe decenii, pe cand ne invita pe toti la faimoasele, seducatoarele Nocturne ale Teatrului "Tandarica", un teatru pe care ea l-a creat. Un teatru care are acum o faima mondiala. Mi-au placut umorul si simplitatea cuvantului acestei deosebite artiste: "E pentru prima data in viata mea cand apar pe o scena, insotita de fum trandafiriu, de trasnete in culise si de echilibristica de tot felul. Oricum, in seara aceasta, mi s-a oferit cea mai emotionanta distinctie din viata mea. Tin sa va multumesc pentru ca am fost pastrata la rubrica "Artisti prezenti"".
Premiul pentru critica si istorie i-a fost acordat Magdalenei Boiangiu. Laudatio - adica prezentarea laureatei - a facut-o Mircea Dinescu, care a spus despre Magdalena Boiangiu: "O citesc saptamanal, ca sa stiu ce se intampla in lume. Eu zic ca Lena e cel mai destept om din Romania!". Premiul special pentru Teatrul de revista a fost acordat regizorului Bitu Falticineanu. De "laudat" l-a laudat Arsinel, care ne-a amintit - si bine a facut! - despre binefacerile Teatrului "Boema" (disparut, deocamdata, prin demolare), un teatru care, intr-o vreme cand tuturora ne era frica de tot si de toate, indraznea sa spuna lucrurilor pe nume. Iar cuvintele de raspuns ale premiantului au sunat cam asa: "As dori sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru ca a existat un actor genial ca Tanase. Tanase, cel care a creat genul de revista pur romanesc. Un teatru in care au excelat Stroe si Vasilache, Horia Serbanescu si Radu Zaharescu. Si altii si altii - pana in ziua de azi... Toti, urmand linia lui Tanase, cel ce a modernizat revista". O distinctie pe deplin meritata a fost Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal, luat de Mariana Mihut, pentru rolul Inna Rassadina, din spectacolul Sorry, de Aleksandr Galin, la Teatrul "Bulandra" din Bucuresti. Performanta exceptionala a actritei nu poate fi comentata aici, in putine cuvinte. Iar premiul nu este de ajuns pentru a-i rasplati harul cu care innobileaza, seara de seara, scena celui mai important teatru din Romania. Premiul pentru intreaga activitate i-a revenit si Dragai Olteanu (rasplatita cu tunete de aplauze de catre asistenta) si lui Mircea Albulescu, introdus in scena de frumoasa Ilinca Tomoroveanu: "Traiesc cu emotie clipa de gratie din seara asta... O seara a iubirii, o seara in care ne impacam unii cu altii, o seara in care uitam de grijile si relele lumii... Ti-e foarte bine atunci cand te afli in scena cu un actor de talia lui Albulescu". Vadit emotionat, laureatul a spus: "Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat zile... Voua, dragi spectatori, dragi colegi, va multumesc ca ati dat un rost acestor zile. Cu gandul la cei tineri si la drumul lung care-i asteapta, as vrea sa le dau acum si aici un indemn. Un indemn continut intr-o replica pe care, acum 30 de ani, in spectacolul Danton, pus pe aceasta scena de Horea Popescu, o rosteam in finalul scenei a 5-a: "Indrazneala! Mereu indrazneala! Neaparat Indrazneala!"".
Cu mare regret pentru premiile pe care spatiul restrans nu-mi permite sa le reamintesc, vreau sa inchei aceasta cronica dedicata unei mari sarbatori culturale, cu momentul in care sala Teatrului National a aplaudat, in picioare, prezenta Majestatii Sale, Regele Mihai. Demn, tacut, primind aplauzele noastre furtunoase, pline de dragoste si de respect, prezenta lui ne-a reamintit de pretuirea si sprijinul pe care regalitatea noastra le-a acordat si le acorda culturii si artei romanesti.
La urma de tot as dori sa amintesc Premiul de onoare primit de Ion Caramitru insusi. Un premiu binevenit, acordat de Asociatia Internationala a Criticilor de teatru (Aict) - sectia romana - Pentru sustinerea valorilor, a demnitatii profesionale si a solidaritatii breslei teatrale, in cei 15 ani de existenta a Uniunii Teatrale din Romania. Si din partea noastra, a marelui public iubitor de teatru, Ion Caramitru a primit si primeste intruna Premiul Admiratiei si Iubirii. Un premiu nepieritor, acordat unui mare Actor, care aduna in fiinta lui toate insusirile romanilor: har artistic, inteligenta scaparatoare, generozitate, putere de lupta. Si umor, acel umor care la romani se mai cheama si... "haz de necaz". Felicitari, draga Pino!