De la inaugurarea practicii luarii ostaticilor, imediat dupa caderea regimului criminal dictatorial al lui Saddam, intrebarea "Ce s-ar petrece daca un cetatean roman (sau mai multi) ar fi luati ostatici?" a ravasit opinia publica. Nu era greu de ghicit ca emotia va fi imensa. Dar ca in cateva ore, totul va deveni o isterie generala, era mai greu de prevazut. Tatal jurnalistei rapite, senatorul Vasile Ion (Psd), s-a plans de faptul ca presa, analistii ("de criza"), psihologii, doctorii s.a.m.d. aparuti pe diferite canale de televiziune au creat o isterie si au emis ipoteze despre Marie-Jeanne Ion care nu aveau nimic de-a face cu realitatea. Ba chiar s-au situat in domeniul patologicului. Vom afla in curand daca a fost sau nu vorba despre o "facatura". Daca da, reactiile obtinute au fost mult peste asteptari. Numai stirile cu privire la apropiata moarte a Papei Ioan Paul al Ii-lea au oprit delirul mediatic. Cand au vazut ca toate posturile de televiziune si radio din lume se ocupau de starea de sanatate a Papei, brusc, posturile autohtone au abandonat subiectul jurnalistilor ostatici. S-a cazut dintr-o extrema intr-alta.
Retinerea de catre procuratura a cetateanului romano-sirian Omar Hayssam a intarit banuielile privind o posibila inscenare cu regie de la Bucuresti. Noi fapte sau zvonuri pun cazul intr-o lumina cu totul iesita din comun. Respectivul om de afaceri se afla sub ancheta politiei in mai multe dosare. Este de cativa ani membru Psd. Se cunoaste bine cu ziarista Marie-Jeanne Ion. A facut parte din delegatiile in strainatate din jurul fostului presedinte Ion Iliescu. Legaturile cu membri Psd de rang inalt sunt si de afaceri. Toate au confirmat o realitate recunoscuta: in jurul fostului partid de guvernamant s-au constituit retele clientelare, cu caracter cvasimafiot, dar care aveau imunitate in fata procuraturii, politiei, a legii in general. Este greu de crezut ca un asemenea scandal se putea produce daca Psd ramanea la putere. Mai greu de inteles este ipoteza ca si unii dintre ziaristi ar fi avut vreun amestec. In cazul confirmarii ei, cu greu se vor sterge din memoria colectiva impresiile privind etica profesionala a unor ziaristi, ceea ce s-ar rasfrange asupra intregii noastre bresle.
Presa a dovedit in aceste zile ca nu stie sa gestioneze profesionist o asemenea criza. Televiziunile, radiourile, jurnalele, nu au facut decat sa toarne "gaz peste foc". Din inflamarea generala rezultata, unele forte politice specializate in specularea situatiilor de criza au ridicat problema retragerii trupelor romanesti din Irak, desi "rapitorii" nici nu formulasera asemenea revendicari. In ciuda numeroaselor critici pe plan international, americanii au dovedit pana acum ca premisa de la care au pornit este corecta: democratizarea Orientului Mijlociu, ca si a fostelor state din spatiul Uniunii Sovietice (dintre care unele sunt crestine, altele, predominant musulmane), este posibila. Influenta americana s-a facut simtita in Ucraina si Liban, in Irak si Caucaz (Georgia), in Afghanistan si Asia Centrala (vezi tulburarile din Kirghizstan). O eventuala retragere a Romaniei din prima linie ar afecta interesele nationale legitime din zona Marii Negre si a Moldovei. Or, aceasta uriasa miza strategica nici nu a mai contat in zilele crizei. In loc sa creasca rezervele fata de fortele care se impotrivesc procesului democratizarii (in frunte cu fundamentalistii islamici), s-au formulat din nou rezerve fata de americani. Un asemenea val negativ de opinie a mai circulat pe aceste meleaguri acum sase ani, pe vremea razboiului din Kosovo. Cu toate acestea, pana la urma le-a venit mintea la cap politicienilor din aceasta tara, iar integrarea in Nato s-a produs, in timp ce relatia cu Sua s-a consolidat. Mai importante decat toate acestea au fost informatiile neconfirmate despre rapirea jurnalistilor, care ar fi fost imposibila daca ei isi luau masurile uzuale de securitate.
Statul roman are datoria de a se preocupa de siguranta si viata tuturor cetatenilor sai, inclusiv a acelora care se afla peste hotare. In acelasi timp insa, tot statul roman este dator sa explice in permanenta optiunile sale strategice si miza unor hotarari pe termen lung, care afecteaza soarta natiunii. In final, factorii de decizie trebuie sa cantareasca precaut si just ce este mai important. Cert este insa ca orientarea strategica internationala a tarii nu poate fi schimbata ca urmare a santajului si amenintarilor. In ultima vreme, datorita libertatii de miscare a cetatenilor, precum si a angajamentelor internationale, soarta romanilor se decide nu doar in Romania, ci si in Bosnia, Kosovo, Afghanistan, Irak, Spania, Germania, Italia, Israel, in Uniunea Europeana si spatiul euro-atlantic, unde se afla o multime dintre concetatenii nostri. Fie ca studiaza, fac turism, muncesc sau participa la trupele de mentinere a pacii, oamenii aflati in asemenea ipostaze au cate ceva de cistigat. Pe masura cresterii gradului de integrare in Ue si Nato, dar si pe masura ce participam tot mai intens la procesul de globalizare, trebuie sa ne obisnuim tot mai mult cu ideea ca ne vom deplasa in aceste spatii si inapoi. Tot un fel de transhumanta este, de tip modern, insa indiferent de ce se intampla, nu mai putem da inapoi.