50/30/20 este titlul ultimului produs muzical pe suport Dvd al lui Alexandru Andries si reprezinta o selectie din filmul concertului sau aniversar, la 50 de ani de viata, 30 de ani de la debutul pe scena, 20 de la debutul discografic. "A fost initiativa d-lui Aurel Mitran, impresarul meu", ne-a declarat Andries, "si trebuie sa recunosc, a avut chiar o idee foarte buna, pentru ca eu nu prea ma gandesc la lansari si mai ales la lansarea pe un suport, dar, intr-adevar, a meritat efortul. In plus, productia Dvd-ului fiind a noastra, respectiv a lui Aurel si a mea, nu am avut nici un fel de impuneri, din partea nimanui, asa ca am facut ce am vrut noi. Cu alte cuvinte, toti cei care cumpara acest Dvd trebuie sa stie ca tot ce e pe el e din "vina" mea si a lui Aurel Mitran, nu exista alt "vinovat". Dvd-ul a fost lansat la concertul nostru traditional "Tandreturi pentru femei, cu cei patru corifei", tinut in ultima zi a lui martie. Si fiindca a doua zi era 1 aprilie, le-am pregatit spectatorilor o surpriza. Cei patru corifei - Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintila si cu mine - nu au fost singuri pe scena, ci insotiti de o parte a trupei Timpuri Noi (Artan & Dan Iliescu) si de intreaga trupa Holograf. Asa ca spectacolul "Tandreturi..." s-a transformat, pentru editia de anul acesta, intr-un "concert 100% unplugged".Vorbind despre Dvd-ul meu, mi-a facut o mare placere sa lucrez impreuna cu prieteni foarte buni. In afara celor care au fost pe scena, langa mine - Maria Ioana Mantulescu, Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, George Baicea, Tudy Zaharescu si Eugen Tegu -, as vrea sa-i amintesc si pe cei care m-au ajutat sa realizam Dvd-ul (operatorii de imagine, cei de la sunet si de la postprocesare, mixaje si mastering - Victor Panfilov, cu care de ani de zile imi lucrez albumele), montajul l-am facut impreuna cu un alt prieten foarte bun, Mircea Ciocaltei, care e profesor de montaj la Universitatea de Teatru si Film. M-au ajutat mult si echipele de la Castel Film si de la Fundatia "Arte Vizuale", asa ca produsul rezultat a fost la superlativ. Dincolo de aspectele tehnice, pe acest nou format de album ce marcheaza un moment important al vietii si carierei mele, am vrut sa apara si trairile mele si ale partenerilor mei de scena si, mai ales, ale publicului de la concertul meu aniversar. Deci, dincolo de sunet, de imagine, cel mai important lucru pentru mine a fost sa redau atmosfera de spectacol, ceva ce e greu de pus in cuvinte, dar care a constituit motivatia noastra pentru a duce pana la capat aceasta "campanie" aniversara. In afara concertului in sine, pe Dvd am mai adaugat si trei videoclipuri, care cred eu ca sunt suficient de bune pentru a fi oferite publicului - Cea mai frumoasa zi, Ceata si Ce sa fac daca-mi placi?. Si mai sunt niste secvente filmate la repetitiile noastre si care au fost montate, tot ca un fel de videoclip, pe melodia Fara griji. Si mai exista si foarte multe fotografii din concertele mele, de-a lungul anilor. Cand totul a fost gata, mi-am spus ca a meritat sa muncim atat, si eu, si prietenii si colaboratorii mei, carora nu stiu daca voi putea sa le multumesc indeajuns."