Papa cel Mare, Papa cel Sfant

Ion Longin Popescu
In clipa cand sufletul Papei Ioan Paul al II-lea cel Mare si-a luat zborul spre ceruri, pentru a se aseza alaturi de sfinti, probabil ca Alfred Nobel, initiatorul premiului ce-i poarta numele, se va fi zvarcolit in mormant.

Cel mai indreptatit dintre pamanteni sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace, instituit de marele savant suedez, parasea lumea fara aceasta recunoastere a imensei Sale contributii la intarirea pacii si la doborarea comunismului in Europa. Este de necrezut, este uluitor, este absurd. Comitetul (Politic Executiv) de la Oslo s-a incurcat, probabil, in acelasi tip de aranjamente de culise care au dus si la respingerea candidaturii Regelui Mihai (ultimul sef de stat din al doilea razboi mondial, ramas in viata, care a avut o mare contributie la infrangerea nazismului). Acest trist Comitet al Premiului Nobel nu a fost capabil sa observe ca, timp de un sfert de veac, adevaratul atlet al pacii pe pamant locuia la Vatican, in contemporaneitatea imediata. Niciodata nu l-a luat in calcul pe Marele Pontif. Probabil, pentru ca era Seful Crestinatatii, iar Crestinatatea nu e prea bine vazuta in anumite cercuri. Probabil pentru ca a contribuit la caderea dictaturilor comuniste, iar acest lucru, se stie, nu a fost pe placul multor moguli asa-zisi democrati, atei si marxisti. Sau poate fiindca s-a opus razboaielor din Iugoslavia si Irak, s-a opus avorturilor, intrarii femeilor in altar, desfiintarii Onu, clonarii umane, expansiunii lacome a companiilor multinationale, distrugerii mediului in numele dezvoltarii, saracirii extreme a Africii, experientelor nucleare din Mururoa, divizarii lumii intre Nordul bogat si Sudul sarac, conflictului dintre religii. Din fericire, si fara Premiul Nobel, Sfantul Parinte si-a castigat un loc in vecinatatea Domnului Iisus Hristos. Cat a fost pe pamant, s-a aflat, de fapt, in aceeasi vecinatate, caci a trait clipa de clipa pe urmele Fiului lui Dumnezeu. Om bun ca painea calda, om frumos ("Iata primul papa care are trup!"- spuneau admiratorii sai in anii 80, cand a venit la Vatican), om de cultura, vorbitor a 12 limbi, inclusiv romana, om politic, om pur ca o floare, om iertator ca Insusi Domnul (scena cu Ali Agca, turcul care l-a impuscat, este cunoscuta), om fericit, poet romantic, caruia ii ridicau ode tinerii sub fereastra - Papa urca astazi la Ceruri. Iar pana sa ajunga acolo, prin mijlocirea Sfantului Har, va fi ridicat la Cinstea Altarelor. Misiunea sa pamanteasca, scurta ca o flacara de magneziu, s-a incheiat. Sa nu uitam si sa fim fericiti, in aceasta clipa de despartire, ca printre iubirile sale pamantene, s-a numarat si Romania. A iubit mult si adevarat aceasta tara. Intr-o zi, cine-si mai aminteste, le-a multumit romanilor pentru ajutorul dat refugiatilor polonezi in 1939, cand Tezaurul de la Varsovia a tranzitat Romania. Atunci se spune ca tanarul preot Karol Wojtyla s-ar fi oprit intr-un sat din judetul Buzau si ar fi jucat fotbal cu satenii, pe toloaca. Daca Romania, mai putin inspirata, nu si-a mai vazut niciodata Tezaurul trimis la Moscova, in schimb Polonia, cu ajutorul Guvernului de la Bucuresti, l-a dus la loc sigur, in Anglia, recuperandu-l dupa razboi. Papa nu a uitat acest lucru. Vizitand Romania, el a spus: "Aici e gradina Maicii Domnului!". Un astfel de omagiu, din partea unui urmas al Apostolului Petru la Sfantul Scaun, mi s-a parut coplesitor. Atunci am vazut Biserica Ortodoxa Romana in avangarda reunificarii bisericilor crestine, sub sceptrul papal. Dar cel care putea sa faca acest lucru s-a mutat la Domnul. Nu putem sti daca se va mai naste vreodata un Pontif de taria convingerilor sale, de limpezimea vizionarismului sau. Este plans de catolici, dar este la fel de plans de ortodocsi, de protestanti, de anglicani, de mormoni, de musulmani, de rabini si de budisti. Sa-I multumim lui Dumnezeu ca am fost contemporani cu un Sfant: Papa cel Mare, carele este in Ceruri...