Patronii ar putea dispune termenii contractului de munca, ar putea stabili un orar mai incarcat si concedieri dupa bunul plac! Sindicalistii au sters praful de pe pancarte si au iesit in strada. Nu numai la Bucuresti, dar si la Bruxelles. S-au dus sa-si planga de mila in fata Europei. S-au alaturat altor sindicalisti. Protestul a fost o buna metoda de socializare pentru sindicatele europene.
Paradox sindical romanesc, noul Cod al Muncii, care i-a trimis pe sindicalisti la mii de kilometri departare, nu exista. E doar o schita de proiect care urmeaza sa fie discutat in toamna acestui an si aprobat sau respins la inceputul anului viitor. Dupa ce ani in sir au protestat tarziu si inutil pe marginea masurilor guvernamentale, unele, e drept, abuzive, acum sindicalistii ies in strada, speriati de o stafie. Se discuta intens pe marginea acestui proiect. E necesar pentru a netezi drumul Romaniei catre integrarea europeana, dar nu e nimic mai mult decat un corp de sugestii puse pe hartie. Codul romanesc al muncii a mai fost modificat acum doi ani. Se pare ca insuficient. Diversi oficiali si oameni de afaceri din tarile Uniunii Europene s-au plans de rigorile actualului cod. S-a spus chiar ca ar fi un "cod al nemuncii", pentru ca dadea puteri nemasurate salariatilor. Erau desfiintate contractele pe termen fix, iar posibilitatea ca un salariat indisciplinat sau lenes sa fie concediat era aproape nula. Pe scurt, patronul era captivul organigramei. Oricat ar fi vrut sa rentabilizeze afacerea, se izbea de pectoralii bombati ai propriilor sai salariati. E adevarat, unii patroni s-au comportat abuziv si meritau un regulament mai strict. Dar, dincolo de aceste accidente, e cert ca rigiditatea pietei muncii nu este proprie economiei de piata.
Deci, sindicatele protesteaza pentru ca se discuta posibilitatea modificarii unui cod care a alungat destui investitori straini. Gol de continut, protestul care face parte dintr-un balet al intimidarii tipic sindicalismului romanesc. In ciuda prezentei doar vocale pe scena sociala, va mai trece timp pana cand sindicatele isi vor lua rolul in serios. Pana cand activitatea lor se va umple de continut. Pentru ca sindicalismul romanesc are multe dosare de pus pe masa verde a dialogului tripartit cu patronatul si guvernul. De pilda, ar putea cere guvernului sa-i oblige pe angajatorii muncitorilor pentru strainatate sa iasa din zona gri in care s-au plasat cu complicitatea directiilor judetene de munca. Traficantii de mana de lucru sunt cei care ingroasa mareea neagra a emigrantilor clandestini catre tari mai calde. Cam un milion de romani, mai multi decat in toate sindicatele la un loc, pleaca anual sa faca munca de jos in Europa. Contractele pe care le semneaza sunt evazive. La fel si conditiile de lucru. De asemenea, daca s-ar ocupa cu adevarat de problemele muncii, sindicatele ar trebui sa obtina pentru muncitori sporuri pentru conditii grele si compensatii substantiale in caz de accidente. Ar trebui sa se bata pentru negocierea individuala a contractelor de munca, nu la gramada, cum se intampla acum, cand munca este incorsetata de un contract national negociat anual cu multa transpiratie si zero inspiratie. Ar trebui sa oblige executivul si patronatul sa constituie mult discutatele Tribunale ale Muncii, care sa judece cazurile de abuz.
Numai ca pentru liderii sindicali este mai convenabil un protest inutil. Ne amintesc ca exista. Protestul nu face rau nimanui. Dar nici bine. Decat imaginii lor de justitiari de profesie, grabnic varsatori de sange de patron. Imaginea aduce voturi si le asigura nemurirea in fotolii de lideri. In rest, noi muncim, noi nu gandim. Si de muncit, sa muncim in dorul lelii, dar pe leafa, neaparat, mare!