In direct, de la Paris
"In general, romanii sunt mai avansati din punct de vedere intelectual decat toti vecinii care au intrat deja in Ue"
Nascut in 1959 la Simian (Turnu-Severin), economistul Constantin Zaman face parte din elita europeana care a parasit Romania dupa 1989. Timp de doi ani, dupa obtinerea magna cum laude a titlului de doctor in economie la Sorbona, a functionat ca profesor atasat la celebra universitate pariziana. Dupa trecerea in sectorul privat, a fost acreditat ca expert al Comisiei Europene si trimis sa lucreze pe langa diverse guverne din Est (Romania, Serbia-Muntenegru, Moldova, Georgia, Polonia, Cehia, Lituania), pentru care a desfasurat o intensa activitate de instruire (training). Este membru onorific al Consiliului stiintific al Institutului de Economie al Academiei Romane si membru al Economic Research Network din New York.
Pornit in lume cu o solida pregatire stiintifica, acumulata la Universitatea din Craiova, Constantin Zaman si-a construit o carte de vizita demna de invidiat. Temeinica pregatire teoretica atat in sistemul educativ american, cat si in cel european, i-a permis acumularea unei bogate experiente intr-o multitudine de domenii. O simpla enumerare a specializarilor sale vorbeste de la sine despre cat de util poate fi un astfel de expert intereselor Uniunii Europene: Macroeconomia, Econometria, Comertul exterior, Piata muncii, Finantele publice, Acquis-ul comunitar, Reforma pensiilor, Descentralizarea finantelor si serviciilor publice, Evaluarea impactului economic al politicilor guvernamentale etc. Privit din acest punct de vedere, destinul sau de economist fara frontiere nu ne mai apare ca un caz (din sutele de mii de cazuri similare) de scurgere a inteligentei romanesti peste hotare. Pentru Constantin Zaman, dar si pentru Romania, plecarea lui in strainatate a insemnat o sansa de integrare efectiva, la nivel de individ, in structurile europene. Cu cat avem mai multi "zamani" integrati deja in fluxul expertilor comunitari, cu atat ne va fi mai usor fiecaruia dintre noi sa facem pasul in necunoscutul ce sta la panda dincolo de portile aproape desferecate ale Ue. Nedorind sa mai astepte troica obosita a lui Ion Iliescu si a regimului sau antireformist si corupt, Zaman ne-a luat-o inainte inca din 1991 si a ajuns acolo unde e sigur ca vor ajunge in cele din urma toti romanii: in Europa Unita.
"Dupa 89, actul guvernarii a fost mai mult amatoristic decat profesionist"
- Ati intreprins cercetari asupra tranzitiei romanesti, pastrand, totusi, o anumita distanta fata de ea. Cum se vad de la Paris ultimii 15 ani din viata economica a Romaniei, domnule Zaman?
- Din anumite puncte de vedere, asteptarile Vestului fata de evolutia din Romania sunt satisfacute; din alte puncte de vedere, exista un mare grad de dezamagire fata de tranzitia romaneasca. Faptul ca Romania dispune de institutiile si de elementele specifice unei economii de piata este salutar. Din pacate, nu exista performanta unei economii de tip vestic si nu exista comportamentul social, individual si politic, specific vestului. Daca, sa zicem, cadrul exista, modul in care sistemul este utilizat este deficitar. Cu alte cuvinte, Romania tranzitiei este tara formelor fara fond. Exista, intr-un fel, un specific romanesc pozitiv, anume acela ca, in general, romanii sunt mai avansati din punct de vedere intelectual decat toti vecinii care au intrat deja in Ue. Romanii se adapteaza usor, intuiesc repede ce e de facut, au o inteligenta nativa peste medie. Cand vin aici, indiferent cat de greu le este, reusesc sa se adapteze si sa-si gaseasca un loc. Dar exista si un specific romanesc negativ, exprimat printr-un idealism desuet si printr-un egoism exagerat.
- In ce masura evolutia schioapa a Romaniei in tranzitie are drept cauza politica proasta a guvernelor si partidelor, si in ce masura stagnarea vine din mentalitatea romanului?
- Este destul de greu de spus. Vorbind despre politicieni, este evident ca ei nu fac parte dintr-o alta lume decat aceea in care traieste electoratul. Intreaga gama de caracteristici ale omului mediu din Romania se regaseste in clasa politica. Ceea ce face diferenta este pozitia ocupata de unul sau de altul la un moment dat. Politica este un amplificator. In consecinta, modul in care un politician amplifica dorinta si nevoile omului de pe strada da masura eficientei actului politic. Politicienii postdecembristi au avut o misiune grea: aceea de a innoda lantul evolutiei firesti a societatii, dupa distructiva paranteza comunista. A trebuit sa fie recuperate atitudini, comportamente si elemente de responsabilitate sociala, precum si structuri de cultura si civilizatie disparute. Dupa cum se vad lucrurile de la distanta, actiunea aceasta de o importanta istorica nu a fost inca finalizata si n-a avut succesul scontat. Una din cauze poate fi chiar absenta de pe scena politico-sociala a elitelor, deoarece istoria nu este facuta de mase, ci de elite. Cehii au avut un Havel, polonezii un Walesa, ungurii, cu mult inainte, un Imre Nagy. Si noi, romanii, am avut personalitati, am avut un Coposu, am avut un Ratiu, dar n-am stiut sa-i apreciem la valoarea lor si la timpul lor. Parca ar fi un blestem abatut asupra natiei noastre, nu mai stii ce sa crezi. Imediat dupa 1989, elitele culturale, stiintifice si politice au fost ignorate sau indepartate. Actul guvernarii a fost mai mult amatoristic, decat profesionist. Ceea ce a fost catastrofal, a creat coruptie si a facut ca Romania sa fie considerata oaia neagra a Europei.
"Numai 24,7% din fabricile si combinatele construite sub Ceausescu trebuiau inchise"
- De la o rezerva de 1,7 miliarde dolari in 1989, am ajuns la datorii de peste 17 miliarde Usd. De la mii de fabrici, am ramas cu cateva sute. Trebuia in mod obiectiv sa cadem de tot, ca sa ne putem ridica iarasi, sau este vorba de un jaf national dirijat?
- In Ecleziast se spune: "Exista un timp pentru toate". Evident ca erau intreprinderi care trebuiau inchise. Dar multe, cu un mic efort de management si cu putina vointa politica, ar fi fost viabile. In teza mea de doctorat, am calculat ca numai 24,7% din fabricile si combinatele construite sub Ceausescu trebuiau inchise sau orientate spre un alt obiect de activitate. Restul de 75,3% puteau, cu mici restructurari si schimbari de management, sa produca in continuare, evitandu-se rata inalta a somajului si disparitia unui venit national incomensurabil. Orice economist care se respecta putea, in circa 6-7 luni, sa faca un studiu privind viabilitatea intreprinderilor ceausiste, elaborand recomandari de bun-simt, care ar fi evitat catastrofa cunoscuta. Daca s-ar fi luat, de exemplu, cele mai mari 250 de intreprinderi si s-ar fi evaluat in ce masura meritau sa ramana sau sa-si schimbe obiectul de activitate, ar fi fost foarte simplu sa evitam prabusirea ce a urmat. Ceea ce a lipsit a fost vointa politica. Daca ar fi fost incurajat, sectorul privat ar fi putut sa creasca rapid, preluand forta de munca suplimentara din marile uzine restructurate.
- Poate ca toate aceste uzine au ajuns in faliment pentru a putea fi preluate pe nimic de fostii directori, de clientii politici ai Fsn, Fdsn, Pdsr, Psd sau chiar de insisi politicienii afaceristi.
- Este evident. Nu a trebuit sa asteptam anul 2005 ca sa ne dam seama de acest adevar. Presa a vorbit la timpul respectiv despre toate distrugerile imaginabile. La un moment dat, facusem un calcul din care reiesea ca toate combinatele de porci puteau fi salvate, cu unele restructurari. In realitate, dupa ce au mers constant pe profit, acestea au devenit peste noapte, in mod inexplicabil, "gauri negre", active cu pierderi majore, numai bune de vandut pe sume ridicole. Asa s-a ajuns ca, la ora actuala, 90% din capital sa fie concentrat in cateva mii de buzunare, in timp ce mai bine de 90% din populatie detine restul de 10%. Este un dezechilibru care ingrijoreaza pe toata lumea aici, in Vest. Mai ales ca, intr-o buna masura, distrugerile de patrimoniu productiv din Romania au fost deliberate, si s-au adaugat neglijentei si proastei administrari. Am trait si in alte tari din Est, dar nu cred ca exista vreun loc in Europa, unde administrarea avutiei nationale sa fie mai proasta decat in tara noastra.
"Imaginati-va o barcuta pe Marea Neagra, care se loveste de un petrolier urias. Acesta va fi socul integrarii in Ue"
- Care sunt sansele pe care le acordati noilor guvernanti de la Bucuresti, tinand seama de atitudinea si actiunea lor fata de integrarea in Ue, in 2007?
- Cred ca este ultima sansa pe care clasa politica, indiferent de culoarea sa, o are in fata propriului electorat. Daca nu se trece imediat la o reforma profunda, in concordanta cu cerintele europene, vom asista la o catastrofa. Din pacate, integrarea in Ue este vazuta prea roz de romani. Am facut niste studii cu Universitatea Sorbona privind impactul pe care-l va avea integrarea asupra stadiului la care se gaseste economia romaneasca in prezent. Va fi un soc. Imaginati-va o barcuta pe Marea Neagra, care se loveste de un petrolier urias. Acesta va fi socul. O economie mica, cu institutiile care functioneaza mai degraba teoretic, cu manageri care nu stiu sa reactioneze fata de problemele pe care le va crea integrarea. In teza mea de doctorat am inclus un studiu matematic privind lungimea tranzitiei in Ungaria, Romania, Polonia si Cehia. Pentru celelalte tari, am obtinut, din calcule, anul 2003 ca an de finalizare a pregatirilor de integrare in Ue (ceea ce s-a si intamplat - n.red.), dar pentru Romania, abia 2010. Acesta era, in lumina calculelor reci, matematice, anul adevarat al pregatirii economiei romanesti pentru a face fata concurentei europene. Integrarea se va face mai devreme, insa exclusiv din ratiuni politice, nu economice.
- Finantistii, la randul lor, ne ameninta cu un alt obstacol major care ne pandeste in anii ce urmeaza integrarii: convergenta leului cu euro. Ce se va intampla in acest plan?
- Din fericire, integrarea monetara nu constituie o problema, cu euro nu este atat de complicat, si chiar avem de castigat; va fi mai degraba o miscare favorabila Romaniei. Exista un seniorage generat de veniturile Bnr rezultate din emiterea de moneda, care, prin adoptarea euro, va aduce castiguri semnificative, asa cum s-a intamplat in Franta. In timp ce Germania, care avea o moneda de circulatie internationala, a pierdut, Franta, cu francul ei de importanta locala, ca si leul, a castigat. Banca Centrala Europeana a oferit Germaniei doar echivalentul in euro al masei monetare aflate in circulatie pe teritoriul propriu. Cand detinatorii de marci din Europa de Est au solicitat euro in schimb, o parte din masa monetara primita de Germania de la Bce a trebuit sa fie oferita acestor detinatori de marci. In cazul Frantei, ca si al Romaniei, a fost (va fi) preschimbata intreaga masa monetara existenta in tara, adica aproape 100%. Ceea ce, dupa cum se poate observa, inseamna un castig important. Dupa calculele mele, dintre toate tarile in tranzitie, Romania va avea cel mai mult de castigat prin convergenta monetara, adica 425 de euro pe cap de locuitor.
- Daca guvernul roman v-ar solicita sa participati la pregatirea integrarii, in calitate de expert, ati accepta?
- Comisia Europeana a lansat recent un astfel de program, deschis competitiei internationale. Am alcatuit o echipa de specialisti formata din experti de la cele mai cunoscute institute de cercetari economice din Belgia, Franta, Germania, Anglia si Austria. Am cooptat, desigur, si trei cercetatori romani neimplicati in politica. Din pacate, intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale din decembrie, preferintele guvernului roman s-au indreptat catre un institut din Romania si, deci, am ratat aceasta oportunitate. Raman insa deschis la o eventuala colaborare de acest gen, mai ales ca majoritatea preocuparilor mele profesionale in domeniul cercetarii sunt legate aproape exclusiv de economia romaneasca.
D-lui Constantin Zaman ii puteti scrie la e-mail: zamanconsultants@hotmail.com