Televiziunile au prezentat monoton actiunile candidatilor, dezbaterile au fost lipsite de vlaga si s-au concentrat pe teme relativ minore, partidele s-au implicat putin si, parca, fara entuziasm. Toata lumea a tratat evenimentul ca pe o chestiune minora, de rutina, spunandu-si probabil ca jocurile sunt deja facute. Chiar si principalii interesati, bucurestenii, au parut destul de plictisiti de manifestare, disputa electorala fiind rareori pomenita in discutiile lor. Fenomenul pare ciudat pentru ca, totusi, este vorba de cea mai mare comunitate a tarii (o zecime din electorat), iar primarul Capitalei este, dupa presedintele tarii, al doilea om ales prin vot direct pentru o functie majora in stat. In plus, pentru alianta aflata la putere, rezultatul alegerilor constituie primul test important privitor la impactul popular al masurilor sale. Chiar daca Bucurestiul este, in mod constant, mai la dreapta decat restul tarii, votul sau reprezinta un semnal clar pentru definirea trend-ului optiunilor ansamblului.
Care sunt cauzele acestei apatii? De ce oare actorii principali isi fac "jocul" aproape cu resemnare, ca si cum el este doar o obligatie plictisitoare, fara miza? Problema are mai multe raspunsuri. Mai intai, polarizarea scenei politice romanesti. Ca si in cazul alegerilor generale, electoratul bucurestean a avut, practic, de ales doar intre stanga Psd-ista si dreapta, reprezentata de Ada. Candidatii celorlalte partide nu au contat. Efectul pervers al acestei scindari a fost ca, in afara de Vanghelie si Videanu, desemnati de cele doua mari forte politice, cei care au captat, cat de cat, voturile bucurestenilor au fost "independentii", in special Cristian Popescu "Piedone" (remarcat drept inspector "necrutator" al pietelor). Ca si restul electoratului, bucurestenii au semnalizat ca in afara celor doua grupari politice polare nu exista inca o a treia forta capabila sa ofere o alternativa la actuala pozitionare partinica. In planul stangii, Pprm si Pur sunt intr-o marcata pierdere de viteza, iar la dreapta, Ppcd (Pntcd)-ul, singura forta notabila din afara aliantei Da, nu si-a regasit statura ce il impinsese, in 1996, in fruntea guvernarii Cdr. Intre cei doi "poli", care si-au reluat de altfel mesajul de la trecutele alegeri locale, bucurestenii n-au avut, practic, alte posibile optiuni.
O a doua cauza a minimalizarii evenimentului rezida in "resemnarea" Psd-ista. Partidul d-nilor Iliescu si Nastase se afla in plina batalie interna pentru putere, si o eventuala - si previzibila - infrangere a unui candidat "greu" la primaria Capitalei ar fi stricat echilibrul precar dintre gruparile aflate in ecuatie. Psd-ul stie ca optiunea de dreapta a bucurestenilor (de departe cel mai informat grup al electoratului roman) s-a traditionalizat si, in consecinta, nu a vrut sa riste demolarea "prestigiului" vreunuia din liderii sai majori inaintea congresului ce-i va desemna presedintele. Iata de ce optiunea sa a fost pentru o "gluma", Marian Vanghelie, controversatul primar al sectorului 5. Candidatura acestuia denota deruta, dar si ferocea lupta pentru sefie din partidul baronizat in cei patru ani petrecuti la putere. Unei asemenea candidaturi derizorii, alianta Da i-a raspuns cu o propunere destul de palida, Adriean Videanu neavand nici fermitatea, nici energia predecesorului sau, teribilul Traian Basescu, ales de doua ori la primaria Bucurestiului. Asa cum observau unii analisti, d-l Videanu a reprezentat o solutie mediocra. "Comoditatea" candidatului Videanu se explica prin siguranta ca bunul simt al bucurestenilor ii va impiedica sa cocoate la sefia Capitalei un personaj de un comic absurd, ca dl. Vanghelie.
Exista si alte cauze ale putinului interes manifestat de electoratul bucurestean pentru aceste alegeri. Ele tin de perceptia de ansamblu a clasei politice romanesti, de funciara ei inconsistenta. Spatiul nu ingaduie o detaliere a acestor cauze. Mai semnificativ este rezultatul votului. Or, el indica nu numai detasarea chiar si a celui mai politizat electorat, cum este cel bucurestean, de actiunile clasei conducatoare, ci si o asteptare ce, la viitoarele alegeri generale, ar putea provoca surprize. Administratia in functiune, in siajul careia d-l Videanu s-a indreptat spre primarie, ar trebui sa inteleaga faptul ca nu ajunge sa vorbeasca doar de demolarea "sistemului ticalosit" impus de mostenitorii fostului Pcr din actualul Psd, ci trebuie chiar sa o faca. Pentru asta, ar trebui ca membrii elitei sale sa renunte la orgoliile si interesele personale in favoarea actiunilor decisive si ferme. Traian Basescu are dreptate atunci cand propune "anticipatele". Numai o majoritate sigura poate permite marile masuri ce ar schimba, din interior, fata Romaniei. Alianta Da ar trebui largita, incluzandu-i si pe "popularii de vocatie", inaintea unui asalt electoral care sa-i asigure independenta de formatiunile conjuncturale, de compromisurile pe care acestea le impun. O "agonie" prelungita nu poate fi vindecata cu mici castiguri, de tipul celor realizate in alegerile bucurestene.