Andrei Makine e intruchiparea visului de glorie al oricarui scriitor din Est si o dovada ca talentul dublat de perseverenta si, mai ales, slujit de noroc, poate transforma un literat anonim in vedeta. Si nu oriunde, ci la Paris, unde se mai da inca tonul si canonul, unde apar anual mii de romane noi, iar pentru cineva din afara sistemului, doar favorul sortii poate crea o bresa spre succes. Iar destinul i-a fost favorabil lui Andrei Makine, purtandu-l din stepele siberiene, pana sub reflectoarele elitei literare pariziene, si de acolo in librariile din toata lumea. Indragostit din copilarie de limba si cultura franceza, descoperite in familie, a aprofundat studiul lor la universitate si, la 30 de ani, a profitat de sansa unei burse, pentru a ramane la Paris. Ca oricarui emigrant fara o profesie practica (singurul lucru care il pasiona si la care se pricepea era scrisul), i-a fost cativa ani foarte greu: a trait ca un vagabond, adapostindu-se intr-un cavou din cimitirul Pere Lachaise si suferind toate privatiunile saraciei extreme. Ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie, si inca direct in franceza, doua romane pe care le-a prezentat editorilor drept traduceri din ruseste (era inceputul anilor 90, cand destramarea Urss focalizase atentia asupra acestei parti de lume). Nici acestea, nici romanul urmator, Pe vremea fluviului Amur, n-au facut gaura in cerul compact de noutati literare. Dar se pare ca Dumnezeul artistilor ii iubeste pe cei ce se sacrifica obstinati pe altarul lui. In 1995, cel de-al patrulea roman al lui Makine, Testamentul francez, a starnit, fapt fara precedent, entuziasmul juriilor a trei mari premii (Goncourt, Goncourt al liceenilor si Medicis), propulsandu-l cu mare zgomot mediatic pe firmament. In Franta, acordarea anuala a catorva premii traditionale pentru roman e un eveniment, iar cartile distinse ajung imediat in fruntea topurilor de vanzari, aducand, pe langa prestigiu, beneficii mari autorilor si editorilor deopotriva (nu ca la noi, unde premiile n-au nici relevanta, nici urmari). Critica si cititorii Testamentului francez au fost sedusi de subiectul care flata orgoliul national, de stilul muzical, poetic, de gravitatea meditatiei si originalitatea destinelor sfasiate intre Siberia sovietica si o Franta mitizata de memoria afectiva. Makine si povestea lui au ajuns pe pagina intai a publicatiilor si pe micul ecran, tanarul intelectual rus starnind simpatie prin naturaletea, modestia si seriozitatea lui, prin solida cultura franceza si o anume timiditate introvertita. Cartea lui a atins curand tiraje uriase, ariei francofone adaugandu-i-se milioanele de cititori in engleza, spaniola si multe alte limbi, inclusiv romana. Am prezentat in aceasta rubrica si alte romane ale lui Makine, traduse la noi: si-l disputa editurile "Polirom" si "Humanitas", la care au aparut sase din cele noua romane publicate de el pana azi, unele la doar cateva luni dupa editia originala, cum e si cazul cartii de azi.
Femeia care astepta mi-a risipit impresia anterioara, ca autorul Testamentului francez si-a cam epuizat resursele si a inceput sa se repete, variind pe aceeasi tema ruso-franceza si pe contrapunerea ideologiei sovietice cu libertatea occidentala. In noul roman nu mai apare nici urma de francez in imensitatea siberiana. Naratorul, un tanar intelectual leningradean, din boema artistica vag disidenta a anilor 70, ajunge intr-un catun din regiunea Arhanghelsk, pentru a studia obiceiurile arhaice. In mica si izolata asezare de izbe, Mirnoie, n-a mai ramas decat o mana de batrane. Si Vera, o femeie devenita legendara in regiunea din care toti tinerii au plecat spre locuri mai prielnice, fiindca de trei decenii isi asteapta iubitul pornit in 1945 spre front, cu ultimele contingente si dat disparut. Mai mult decat de vestigiile etnografice care l-au adus in satul agonic, tanarul de 26 de ani e atras de personalitatea enigmatica a Verei. Care, pe parcurs, isi dezvaluie diverse fatete: indragostita idealista din adolescenta, ramasa fidela pe viata (asa cum numai rusoaicele pot fi) primei sale iubiri, o taranca primitiva, indeplinind toate obligatiile traiului aspru, de la pescuit la sapat si carat apa, o sfanta fecioara purtandu-le de grija pana la moartea lor babelor neajutorate, o invatatoare care strabate pe orice vreme mari distante pentru cei cativa copii din regiune, doctoranda ce a renuntat la o cariera universitara, pentru a se intoarce in tinutul natal si a astepta... Diseminata in franturi de portret, care uneori se aduna, alteori se exclud, Vera devine o obsesie pentru tanarul intrus. Inca frumoasa si senzuala, de parca celibatul i-ar fi conservat farmecul neconsumatei tinereti, femeia de 45 de ani, solitara si tacuta, dominandu-i pe toti prin vointa inalterabila de a-si astepta iubitul, chiar si atunci cand orice speranta a revenirii lui pare o nebunie, ii starneste tanarului sentimente puternice si contradictorii. Mai mult, il determina sa-si infrunte propriile limite de intelegere, lasitatile, certitudinile subrede. Roman foarte "rusesc", al unor suflete in deriva, Femeia care astepta contrapune istoriei tulburatoare de destine, armonia imuabila a naturii siberiene, cu vastitatile ei albe, ploile inghetate si imprimavararile tarzii, a caror nostalgie traverseaza toata opera lui Makine.