Dupa omul nou si dupa omul de cartier, a fost descoperit si omul din pestera. Il cheama Cornel si vine din Bihor. A lucrat sase ani in subteran. Au inceput disponibilizarile si a primit ceva bani. Spera sa-si cumpere o locuinta. Tot atunci i s-a imbolnavit copilul. A batut pragul doctorilor. Casa din vis s-a dus, s-a imbolnavit si el, a stat sase luni in spital. Apoi a fost parasit de nevasta. A locuit prin subsolurile orasului. A gasit un canton parasit si si-a facut culcus. Traia din resturi gasite in pubele si din mila, putina, a localnicilor. Intr-o seara, a fost prins de doi derbedei. L-au buzunarit, i-au luat banii din cersit si buletinul de identitate. Nu s-a mai putut duce nici la cantina saracilor. Nu mai avea acte. Pe cand cauta ciuperci in padure, a dat peste niste puturi miniere. A hotarat ca acolo va fi casa lui. O casa cat un munte. Cel putin aerul era curat si mai ales gratis. Intr-o vreme a facut si frigul sub turturii de piatra. S-a adaptat. Are un radio cu baterii si un pisoi calcat de masina pe care l-a doftoricit cum a putut. S-a adaptat si ar cam vrea sa fie lasat in pace. De cand a devenit vedeta de presa, oamenii au inceput sa-i calce pragul pesterii. Unii vin sa se pozeze cu el, altii ii dau de mancare sau bani. Se teme sa-si paraseasca pestera. Are una-alta si e patit. N-ar vrea sa-i fure mancarea. Cainii. Sau oamenii.
Omul de pestera nu este singular. Acum catva timp, mai multi clujeni se retrageau pe o insula de pe Mures, pentru a se refugia din calea unor realitati impovaratoare. Ce sa mai vorbim despre cei retrasi in mahalale, preocupati doar de coada la ajutoarele de somaj?
Multi zic ca, de fapt, saracia si somajul ar fi inventii birocratice. Niste cifre, ca toate celelalte, inventate pentru a ne incadra in parametrii impusi de partenerii externi. Sentimentul general e ca economia, cresterea economica si productivitatea par valori care nu au mare legatura cu realitatea. Niste cifre azvarlite pe hartie de contopisti, pentru hatarul finantatorilor externi si al clientilor de partid. Viata de toate zilele, cu tot cu oamenii ei, a fost aruncata la subsolul paginilor cu cifre.
De sase ani, administratia se lauda cu cresteri economice. Nivelul de trai n-a prea crescut. Au crescut, in schimb, preturile si platile de intretinere, aliniate, fatal, la piata europeana. Surplusul de bunastare este insesizabil. De fapt, a fost directionat catre clienti si institutii mereu flamande dupa fonduri. In loc sa diminueze birocratia, statul si-a intarit randurile cu cotizanti fideli. Acestia au fost si primii, si ultimii care nu si-au mai incaput in pielea portofelului de pe urma primelor valuri de crestere economica. Victimele colaterale sistemului clientelar au fost oamenii din subsolurile statisticilor.
Chiar daca economia Romaniei a fost declarata economie de piata functionala, mai sunt multe de facut pana cand si mana de lucru va fi declarata functionala. Viata oamenilor pare subiect tabu la plenare de partid, cand, de fapt, e subiectul principal al filmului in care jucam, indiferent daca scenariul este social-democrat, liberal sau crestin-democrat. Pentru ca, in scurta vreme, pesterile, insulele si mahalalele vor fi supraaglomerate, oamenii nu vor mai trai decat in subsolul paginilor de statistici oficiale. Eventual, cu indemnul "sa traiti bine"!