Programul de primavara

Redactia
Primavara este anotimpul regenerarii. Pielea, cel mai mare organ al corpului nostru, simte si ea dorinta sa se primeneasca si sa-nfloreasca, imprumutand cate ceva de la prospetimea si frumusetea ciresilor si caisilor care au inflorit. Ajutati-o! Dublati preocuparea pentru o alimentatie bazata pe primele legume de primavara cu cateva principii si metode simple de infrumusetare a tenului.

Dimineata

Spalati-va cu apa minerala
Pentru ca circulatia sangelui sa fie dinamizata si pielea sa-si recapete umiditatea si prospetimea, spalati-va pe fata cu apa minerala rece. Veti simti imediat o reactie de inviorare. Nu va stergeti. Beti-va ceaiul de plante sau cafeaua cu apa pe fata, lasand-o sa intre bine in piele, s-o imbibe de sarurile minerale dizolvate in ea.

Nu uitati marul
Mancati cel putin trei mere pe zi. Este un constructor activ al frumusetii tenului dvs. El contine multe vitamine (A, B, C), fibre, minerale, ajuta eliminarea intestinala si intareste sistemul imunitar. Intre micul dejun si pranz, marul este un meniu ideal.

Dupa-amiaza

Mastile cu produse alimentare
Imediat dupa ce va intoarceti acasa de la serviciu sau de la scoala, demachiati-va, clatiti-va din nou pe fata cu apa minerala, apoi aplicati una din celebrele masti de regenerare a pielii, obtinute din legume, fructe, iaurt, miere, ori branza de vaci, drojdie, ou. Intrucat in curand va aparea mierea de primavara (mierea de salcam), va recomandam calduros mastile cu miere si branza de vaci (2 linguri branza amestecate cu o lingurita de miere), aplicarea pe fata a rondelelor de castravete, rosii, banane, mere, portocale, grapefruit, branza de vaci amestecata cu suc de spanac, urzici, morcovi, patrunjel. Nu uitati ca mastile se lasa doar 20 de minute, pe o fata perfect curata, intr-o atitudine linistita, de preferinta in timpul unei bai. O masca cu efect exceptional se poate obtine din iaurt amestecat cu ulei de masline.

Seara

Plimbati-va prin natura
Plimbarile in aer liber nu slujesc doar la lupta impotriva kilogramelor, ci ajuta si la aerisirea pielii. In fiecare zi, plimbati-va cel putin o jumatate de ora in cel mai apropiat parc. Dar nu amanati. Aerul curat si privelistea incantatoare a primaverii va vor imprima linistea si destinderea pe obraz. N-ati observat ca atunci cand va intoarceti din concediu aratati mai tinere cu 10 ani? Nu numai sufletul si plamanii au nevoie de aer curat, ci inainte de toate obrazul, "firma" sub care defilam de la inceputul pana la sfarsitul vietii.

Spalati-va pe obraz cu peria si cu apa rece
Este o practica norvegiana, care le ajuta frumoaselor si blondelor vikinge sa nu apeleze la tonele de fond de ten si de pudra pe care le poarta-n posete occidentalele. Pe scurt, seara, inainte de a va culca, spalati-va pe fata cu apa rece, folosind in locul mainilor o perie de corp, pe care inainte de folosinta inmuiati-o in apa fierbinte. Datorita masajului energic si a apei reci, circulatia sangelui se dinamizeaza, pielea se hraneste mai bine, devine neteda si stralucitoare, iar porii se inchid. La culcare, aplicati una din cremele cu care v-ati obisnuit.



Cosmetica naturista

Masca de frumusete cu sfecla rosie

Aveti o mina posomorata, ten ofilit si trebuie, totusi, sa iesiti la un eveniment festiv in oras? Preparati-va iute o masca de "fata buna". Amestecati o lingurita de frisca proaspata cu doua lingurite de sfecla rosie si doua lingurite de suc de castraveti. Aplicati amestecul pe fata vreme de 10-15 minute. Clatiti-va cu apa minerala, apoi stergeti-va bine fata inainte de a va machia.

Apa tonica din panselute

In curand, pe tarabele din piete vor aparea panselutele. Fabricati-va singure o apa de fata, care e buna si pentru ochi. Opariti 100 g de flori cu un litru de apa in clocot, lasati-le sa se infuzeze o ora, apoi strecurati-o si puneti-o in flacoane frumoase de sticla (pentru estetica). Cand aveti ochii iritati sau congestionati, imbibati mici tampoane de vata in apa de panselute si aplicati-le peste pleoape, 20 de minute. Aceeasi apa are asupra obrazului efecte tonice, daca este intrebuintata dupa demachiaj. Ea intarzie si aparitia ridurilor.