Dupa anii 50 - 60 ai secolului trecut, cand limba rusa era obligatorie in scoala si librariile invadate de literatura sovietica, a survenit o lunga perioada in care aversiunea pentru "marele prieten de la Rasarit", saturatia fata de falsitatea propagandistica si maniheismul eroic s-au rasfrant si in planurile editoriale. Cititorii romani voiau pe buna dreptate altceva. Iar dupa caderea comunismului si disparitia cenzurii, dorinta de recuperare si sincronizare culturala cu Occidentul a generat un val urias de traduceri ale unor autori contemporani din Europa de Vest si de peste Ocean, ignorandu-se ceea ce se scrie, nu doar in fostele componente ale Urss, ci si in tarile vecine. Astazi, putem citi, la scurta vreme dupa aparitia in original, cei mai apreciati scriitori americani, englezi, francezi, italieni, spanioli, pe care se bat editurile concurente, dar despre noutatile valoroase din literatura contemporana rusa, ceha, sarba, polona, maghiara nu aflam decat tot prin intermediar occidental. Si numarul traducatorilor buni din limbile tarilor fostului lagar comunist s-a redus dramatic, odata cu cel al studentilor inscrisi la aceste sectii ale facultatilor de limbi straine. In ultima vreme insa, au aparut semne de remediere a acestei situatii: marile edituri (Polirom, Humanitas, Paralela 45 s.a.), incurajate de succesul international al unor autori din Europa de Est, i-au inclus in productia lor, prilejuind adevarate revelatii. Tematica acestor autori e mai aproape de noi, prin experienta comuna a dictaturii, saraciei, degradarii umane in conditii de teroare, a exilului si putintei de adaptare, iar vocile venite din traditia unei mari literaturi, dupa ce si-au capatat libertatea de expresie atata timp zagazuita, au o forta si un timbru speciale. Acesti scriitori chiar au ce povesti, nu se invart in jurul cozii si mai mizeaza inca pe sentimente, emotii, comunicare, fraternitate, credinta, pe valori cam secatuite in societatea de consum. E si cazul Ludmilei Ulitkaia, careia i-au aparut pana acum doua romane in "Cartea de pe noptiera". Considerata cea mai buna prozatoare din Rusia de azi, Ulitkaia e de formatie genetician si a fost concediata de la institutul de cercetari unde lucra fiindca prin anii 70 a raspandit carti in samizdat, netiparite oficial. Pana in 1990, manuscrisele i-au fost respinse de cenzura, dar de atunci si pana azi, scriitoarea moscovita a publicat sapte volume (nuvele si romane), a fost tradusa in 17 tari, a primit prestigioase premii. Acum are 62 de ani si chiar zilele acestea, la Salonul de Carte de la Paris, unde invitata de onoare e literatura rusa, Ulitkaia (publicata in Franta la Gallimard si distinsa cu un premiu Mdicis) e una din vedete. Daca veti citi Sonecika - o impresionanta poveste de dragoste si indurare, cu destine dostoievskiene si un personaj feminin memorabil (cartea se mai gaseste in librarii) si mai ales Inmormantare vesela, veti intelege de ce e atat de pretuita. Actiunea romanului se petrece in 1991, in lumea emigrantilor rusi (mai vechi sau recenti) din Sua si graviteaza tragi-comic in jurul unui pictor muribund, Alik, atins de o maladie degenerativa incurabila. In atelierul dintr-un depozit new-yorkez dezafectat, se intalnesc, ingrijindu-l pe bolnav, o multime de personaje care trancanesc despre Rusia si despre arta, isi disputa privilegiul de a sta in preajma pictorului imobilizat dar lucid, beau, innopteaza prin cotloane, comenteaza noua lor viata americana, cu avantajele si inconvenientele ei, se sprijina si se detesta reciproc, isi deschid sufletul. In toata aceasta lume pestrita ce are in comun originea rusa, sunt mai multe femei care mai au inca ceva in comun: toate au fost la un moment dat iubitele lui Alik. Al carui destin a fost sa fie indragit de femei si barbati deopotriva, pentru blandetea, umorul, natura lui boema, duiosia, capacitatea de intelegere, modul de a lua viata in usor. Pe langa sotia cu acte, prostuta, indolenta si cam betiva Nina, la patul de suferinta vegheaza cu randul si alte femei care n-au incetat sa-l iubeasca. Irina, candva acrobata de circ in Rusia, unde Alik a fost primul barbat din viata ei, a ajuns avocata de succes in America, a trecut prin casatorii si divorturi si are o fiica adolescenta, rezultata din reinnodarea pasagera a relatiei cu pictorul, si el emigrant. Apoi - masiva Valentina, filoloaga venita in 1981 in America printr-o casatorie fictiva cu un cineast homosexual, si pe care pictorul intalnit intr-un bar o initiaza in viata din New York, devenindu-i amant. Faika, Liuda, Natasa, Gioika - fiecare cu povestea ei ruso-americana completeaza haremul celor ce se straduiesc, fiecare in felul ei, sa aline suferinta bolnavului iubit, sa-i implineasca ultimele dorinte, sa se bucure de prezenta lui. Se mai perinda pe acolo si doctori de origine rusa, un preot ortodox si un rabin, prieteni vechi si noi emigranti ce-si gasesc adapost in atelier... Deosebiti prin gradul de cultura, varsta, calitati umane - toti sunt niste dezradacinati dornici de o viata noua, conforma cu "visul american", dar pastrandu-si in diferite proportii "sufletul slav". Nu o sa va spun ce se intampla cu toti acestia pana la urma, ca sa nu va privez de curiozitatea descoperirii. Va spun doar ca Ludmila Ulitkaia isi merita cu varf si indesat renumele.