Superba opera a lui Verdi, Simon Boccanegra, nu s-a mai cantat niciodata in tara noastra. Elaborata de marele compozitor italian in doua versiuni (ultima a intrat in istoria muzicii universale), ea se inspira din biografia lui Simon Boccanegra, un corsar veritabil, care, la 1339 a devenit primul doge al Genovei. De la premiera italiana, produsa la 1881, si pana la actuala premiera bucuresteana, s-au scurs 124 de ani. Un secol care nu i-a stirbit frumusetea si care starneste mirare pentru conul de umbra si de uitare in care a intrat. Cu atat mai laudabil este gestul lui Ludovic Spiess - directorul Operei Nationale din Bucuresti - de a inscrie in repertoriul prestigioasei institutii, o opera aproape necunoscuta si care pune la grea incercare toata echipa de realizatori: regie, conducere muzicala, scenografie, cor, lumini si - atribut suprem - vocile!
Premiera romaneasca s-a produs in ultimele zile ale lunii decembrie 2004. A fost un real succes, rasplatit cu aplauze entuziaste, care, la cea de a doua reprezentatie, petrecuta pe 5 februarie 2005, s-au transformat in... tunete si ovatii, atunci cand pe scena, in rolul lui Simon Boccanegra, a aparut conationalul nostru, maestru de rang international, baritonul Eduard Tumagian.
Prezenti in sala, fericiti sa participam la un regal muzical, i-am solicitat maestrului un scurt interviu.
- Aveti o cariera internationala de-a dreptul ametitoare. Ati debutat in 1986 la Scala din Milano cu rolul Nabucco, sub bagheta celebrului Ricardo Mutti. Ati cantat si cantati pe marile scene de opera ale lumii: Covent Garden din Londra, Opera comica, Opera Bastille, Opera Garnier - toate din Paris, la Strassbourg, Toulouse, Munchen etc. Ati cantat in Japonia si in Statele Unite, la Carnegie Hall din New York, la Pittsburg si Baltimore. Ati cantat in America de Sud si in Israel. Ati facut nenumarate inregistrari in Bucuresti si aiurea. Contractele va cheama in continuare sa-i incantati pe melomanii de pretutindeni. Cum de v-ati gasit timp sa veniti si la Bucuresti - spre marea bucurie a iubitorilor de opera din Capitala?
- A fost ideea laudabila a lui Ludovic Spiess, cu care am cantat pe mai multe scene ale lumii. El m-a invitat sa cant acasa, in Simon. Lui ii datorez bucuria de a-mi aniversa, chiar in seara reprezentatiei de la Bucuresti, cei 63 de ani de viata...
- A fost un moment deosebit pentru noi toti, cei din sala, acela in care la sfarsitul reprezentatiei, Spiess, in calitate de gazda, a venit pe scena si, intrerupand ovatiile publicului, ne-a anuntat ca e ziua dvs. de nastere. Ati avut emotii?
- Am avut mari emotii. Emotii multiplicate de aceasta... potriveala, nu tocmai intamplatoare - dupa cum vedeti. Cum mi s-a parut spectacolul? Excelent si... foarte proaspat. Dupa cum ati observat, intreaga echipa este formata din oameni foarte tineri si deosebit de talentati. Inca un merit al lui Spiess, ca are incredere in ei. O singura, stralucita exceptie: prietenul meu, "veteranul" Pompeiu Harasteanu - aflat intr-o forma exceptionala. Mi-au placut foarte mult doamna Colpos, domnul Profeanu si toti ceilalti... Excelenta conducerea muzicala, cam cuminte regia, foarte originala scenografia... As vrea sa subliniez ca acum, conditiile "de lucru" (daca le pot numi asa) sunt mult mai bune la Opera din Bucuresti... Si la Sala Radio, unde am cantat in acest rastimp in "Puritanii" de Bellini, m-am simtit foarte bine. Se face o treaba excelenta si acolo! Da, as vrea sa revin in tara, cat mai des. Ba chiar imi doresc o casa undeva la munte, in Carpati...
- Care sunt preocuparile dvs. in prezent? Ce puneti la cale?
- Ma pasioneaza sa descopar lucrari de opera uitate. Pe nedrept uitate. Pe nedrept abandonate. Lumea muzicala ignora faptul ca, alunecate in umbra si in indiferenta, se afla comori de Muzica, lucrari valoroase, neluate in seama de critici muzicali cu o pregatire mediocra. Ca si de interpreti supusi rutinei... Mai ales printre compozitorii francezi si italieni, exista multi mari muzicieni pe nedrept dati uitarii. Ii datoram, din fericire, Mariei Callas aducerea in luminile rampei a unor opere uitate, precum Vestale de Spontini si Macbeth de Verdi...
- Ati cantat si in Oedipe, opera lui George Enescu...
- Da. Am interpretat rolul lui Creon. Personajul Oedipe e scris pentru un bas cantabil "cu muscatura" - cum se spune intr-un limbaj de specialitate (adica un bas care da expresivitate rolului prin pronuntie)... Un interpret excelent in sensul acesta a fost si este David Ohanesian, Oedip-ul lui este mai aproape de muzicalitatea impresionista franceza a lui Debussy, de pilda. Ceea ce face ca interpretarea lui Ohanesian sa fie inca si mai valoroasa.
- Dupa cate stiu, sunteti si un pasionat al liedului...
- Da, cant cu placere lieduri. Si apreciez in mod deosebit creatia unor compozitori romani precum Doru Popovici, Felicia Donceanu, Pascal Bentoiu, Dan Voiculescu... Imi place sa cant, mai ales lieduri compuse pe versuri de Lucian Blaga... Ma intrebati despre Capitala tarii noastre. Bucurestiul e din ce in ce mai frumos... Doar ca s-au taiat prea multi copaci... Asa incat vara, devine un taram plin de praf. Pentru noi, cantaretii, mai ales, atmosfera e de-a dreptul nociva. Mare pacat. Cu atat mai mult, cu cat, dupa parerea mea, Bucurestiul si-a pastrat, intact, farmecul...
In finalul acestui interviu as dori neaparat sa adaug ceva: sotia mea, Stela, si cu mine suntem "fani" ai "Formulei As"! O citim numar de numar la noi acasa, la Basel. Este o revista exceptionala! Felicitari!