Cam in acelasi timp se primeau primele telefoane de amenintari cu bomba. Vizate erau Parlamentul, guvernul, tribunalele, presedintia, dar si scoli sau gradinite. Spusele lui Timofte pareau sa capete consistenta, desi s-a descoperit ca telefoanele, bine tintite chiar catre miezul democratiei, erau date de tineri si de copii nesupravegheati. Toti stiau de telefonul special 112, toti stiau unde trebuie pusa bomba pentru a lovi eficient in inima puterii. A fost ocazia ca Timofte sa arate ca e bine pregatit. Au aparut specialistii si cainii antrenati special pentru asemenea ocazii. O desfasurare de forte care a aratat ce bine e ca Timofte e atat de bine informat.
Fireste, nu s-a demonstrat ca ar fi fost vorba de amenintari serioase. La capatul firului au fost copii scosi din minti, dornici de senzatii tari, cum au vazut la televizor. Pentru Timofte n-a contat. A zis ca va prinde teroristi? A facut-o! Chiar daca nu imbatraniti in rele cum sunt cei care invart banii si afacerile pe piata neagra. Si-a scos oamenii in strada pentru a arata ca nu ia banii degeaba. Sa se vorbeasca de bine de cei considerati, pana mai ieri, continuatorii metodelor securistice.
Nu stim daca intre declaratiile lui Timofte si valul de amenintari cu bomba exista vreo legatura. El se referea la mafioti, nu la rapp-eri. Valul de dosarele care curge dinspre politie spre Parchet si de-acolo catre tribunale pare sa indice profilul gruparilor mafiote. N-are legatura cu liceenii prinsi la telefon. Mafiotii aflati in cercetari sunt, intr-un procent covarsitor, politicieni locali, cunoscuti drept vatafii judetelor si baronii industriei regionale, instapaniti pe fabrici si uzine, cu tot cu oamenii care fac cozi la oficiile de somaj. Din motive de imagine, partidele care i-au propulsat si au profitat de pe urma lor nu-i mai sustin si baronii au cam scapatat. Au pierdut functiile, conturile incep sa se topeasca pe avocati si pe plata datoriilor. In spatele lor nu se afla doar partidul, ci si masa afaceristilor care scot bani din piatra seaca a drumurilor platite cu bani de la buget. Telefoanele cu bomba sunt fie o etapa incipienta a campaniei de intimidare, fie o stupida joaca de copii, fara legatura cu mlastinile pestilentiale in care s-a scufundat economia.
Nu stim la care dintre aceste mafii s-a gandit Timofte. Poate la nici una. Scaunul i se clatina dupa ce s-a descoperit ca Serviciile practica interceptarea corespondentei si a telefoanelor. Nu exista inca informatii concrete, dar e de banuit ca se face pe scara industriala. Principalele tinte sunt, pana la proba contrarie, jurnalistii si politicienii, mai ales adversarii Psd, partid care l-a propulsat pe Timofte in fruntea Serviciului si care a dat cei mai multi baroni locali si cele mai consistente dosare de coruptie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte. Faptul ca Timofte vorbeste doar acum despre ele in public, fara a ne spune ca le-a anihilat, seamana nu cu un avertisment, ci cu o amenintare. Sunt unii care stiu ca, daca banii nu mai au nici un efect, frica are in orice situatie.
Iar cu frica suntem invatati de mult, desi parca, parca incepuseram s-o mai uitam. De asta, vigilent, Timofte iese la margine de codru verde si striga: sariti, lupul! Desi stie si el ca lupul nu mai este de mult unul singur. Sunt haite intregi care-si fac de cap mai ceva ca in codru. Doar Scufita Rosie, nevinovata, tropaie voiniceste, decisa sa duca merinde Bunicutei. Inca nu se stie ca lupul a inghitit Bunicuta si i-a luat locul. Se bizuie pe vanator, prostuta! Habar n-are ca vanatorul e ocupat. Freaca Parchetul sau da la iepurasi! Desigur, cand nu da la mistreti!