Initial, zvonul parea o facatura de presa, cum ne-au obisnuit ziarele cand e vorba despre celebritati. Cei doi au confirmat zvonul si au oferit si motivele demisiei.
Nu era prima data cand demisionau. O mai facusera si deunazi, nemultumiti de felul in care sunt platiti pentru performantele lor, altfel fara precedent in istoria sportului romanesc. Au revenit la sentimente mai bune, dupa ce salariile de antrenori le-au fost marite. Cu adaosuri simbolice. In comparatie cu banii celebritatilor sportului international, bursele celor doi antrenori erau derizorii. Dar si asa, marirea salariilor a starnit un cor de ironii venite de la specialisti. Cum stim, cand e vorba de executii publice, apar si specialisti. Nu a mai contat ca, pe parcursul anilor, au contribuit la castigarea unui sac de medalii pentru Romania. Pentru asta au dormit pe saltele in sali de antrenament, si-au neglijat familiile, au abandonat alte planuri, binemeritand increderea de a-i antrena pe primii sportivi ai tarii prin sacrificarea propriilor interese. Daca bani prea multi nu au primit, in schimb, au platit scump pentru aceasta onoare. Spre deliciul si la instigarea amicilor si inamicilor, nu putini, metodele lor de antrenament au fost calificate drept inumane, incercarile de a-si mari veniturile au fost considerate frauduloase, sportivele care nu au mai fost selectionate si-au publicat memoriile in ziare de doi lei, punand pe hartie lucruri pe care nici aerul nu le-ar fi putut suporta.
Acum, nu salariul ii face sa renunte. Acum, au demisionat din motive de demnitate. De cateva luni, ei au fost supusi unui atac concertat din partea mass-media. Exista o subspecie a jurnalistilor care traieste din detalii, ca musculitele din otet. La acuzele de regim draconic impus sportivelor sau ca ar abuza de functia de antrenori pentru a obtine foloase necuvenite, s-au adaugat "critici" mai personale. Au fost puse sub lupa viata lor, tabieturile, familiile, o posibila legatura sentimentala. Unde nu au reusit procesele, au reusit insinuarea si calomnia. S-a spus ca, indata dupa demisie, au inceput sa primeasca oferte din strainatate, cu onorarii de multe cifre.
Si asa ar continua traditia romanilor de a-i persecuta cu voluptate pe cei care se remarca intr-un fel sau altul. S-ar zice ca trebuie sa fii alungat din tara pentru a putea fi pretuit mai tarziu. Din diferite motive, politice, economice, sociale, oameni valorosi, medici, matematicieni, informaticieni, sportivi iau drumul bejeniei. Prefera straini care stiu sa-i pretuiasca mai bine. Lista transfugilor de valoare se mareste cu fiecare student eminent care pleaca sa invete, sa reuseasca, sa se afirme, chiar daca la inceput va spala si farfurii in campusurile universitare americane. Cand pomenim de romanii care si-au implinit destinul in strainatate, vocea ni se umple de admiratie si orgoliu, desi adeseori am contribuit, fie si prin pasivitate, la plecarea lor. S-au lovit de inertia institutiilor, de ingratitudinea colegilor, de invidie. Pana la decizia care le-a schimbat viata, acasa, au fost doborati de obtuzitatea sefilor si de birocratie.
E adevarat, intr-o lume care incepe sa stearga hotarele si sa se bucure de multiculturalism, vedetismul local suna desuet. A pretinde sa controlezi destinul unor oameni de exceptie pare vetust. Bine ar fi fost sa-i onorezi si sa incerci sa-i pastrezi. Dar si daca pleaca, ar trebui sa incerci sa-i faci, daca nu sa revina, macar sa nu uite niciodata locul de unde au plecat. Parafrazandu-l pe cronicar, oamenii buni sunt ca banii, trebuie sa circule. Si daca este asa, daca oamenii sunt cu adevarat valorile unei tari, chiar si cel mai amarat contabil ti-ar putea spune ca atunci cand valorile emigreaza, te paste falimentul.