Intr-adevar, exista minuni... Iata povestea mea: am 32 de ani si sunt din orasul Alba-Iulia. M-am casatorit acum noua ani. La inceput, pe mine si pe sotul meu nu ne interesau copiii, desi ne plac amandurora. Nu ne-am grabit sa ii facem, considerand ca avem timp destul. Pana acum vreo doi ani, cand s-a trezit cu furie in mine simtul matern. Brusc, mi-am dorit din tot sufletul un copil. Numai ca acum, sarcina intarzia. Eram innebunita. Nu era carucior pe strada dupa care sa nu intorc capul, copil pe care sa ma pot impiedica sa il mangai. Si au inceput controale la doctori. Diagnosticul a cazut ca o ghilotina: sterilitate primara. Eram la pamant.
Instinctiv, m-am refugiat in credinta si-n rugaciune. Numai asa imi regaseam linistea si alinarea. Am inceput sa merg regulat la biserica, sa tin posturile, sa ma rog la Dumnezeu, si-n special Maicii Domnului. De abia asteptam sa merg duminica si-n sarbatori la Sfanta Slujba. Stateam in fata altarului, in genunchi, cantand cu corul, implorand ajutor si mila. Parca, efectiv, imi luam zborul. Imi venea sa plang de bucurie. Nu se poate spune in cuvinte ce trairi ma incercau. E ceva sublim, care venea din interior. Apoi timpul s-a scurs si, brusc, m-am simtit foarte rau. Nu mai puteam sta nici la serviciu. Asteptam o zi libera, sa merg sa-mi fac un control. Pe 23 august m-am dus la doctor. Surpriza a fost teribila: "boala" mea era un... copil. Eram gravida!
Ecograful arata clar: insarcinata in cinci saptamani. Minunea vietii mele! Dumnezeu si Maica Domnului (n-am sa incetez toata viata sa-I slavesc) mi-au ascultat ruga si, pe 10 aprilie 2001 (exact in Saptamana Mare), am nascut o fetita pe care am botezat-o Maria. E cel mai frumos dar, cel mai minunat lucru pe lumea asta. Ce mai, sunt cea mai fericita mamica de pe pamant.
Cret Diosteanu Mirela - str. V. Alecsandri nr. 99,
bl. 31, ap. 20, Alba-Iulia, jud. Alba
Din bezna catre lumina
Fiecare om are in sufletul sau un locsor, o firida in care tine ascunse bijuteriile vietii. Credinta e bijuteria cea mai de pret din firida mea. Ocupa locul de frunte. E floarea cu care ar trebui sa plecam cu totii pe drumul vietii. Pragul casei il trecem facand semnul crucii. Cu varsta, langa semnul crucii apar rugaciunile. Spuse in fiecare zi, devenim mai buni, mai cinstiti, mai darnici, suferintele le trecem mai cu usurinta. Rugaciunea mama - "Tatal nostru" -, alaturi de celelalte rugaciuni, ne face din mici si neinsemnati, mari si intelepti, din slabi - tari, din bolnavi - sanatosi. Orfana de tata de la 7 ani, momentele grele din viata mea n-au lipsit, dar si multe dorinte mi s-au indeplinit (am absolvit o facultate, m-am casatorit, am copil, nepoate), rugandu-ma lui Dumnezeu pentru realizarea lor si apoi multumindu-I. Bolile, multe si grele, s-au cuibarit in trupul meu de mic copil. Dar rugaciunile, spuse de multe ori in tacere, au invins. Anul trecut, pe 11 mai, am lesinat. Mana dreapta s-a cianozat, pulsul a disparut. Eram un om aproape mort. M-am trezit la spital, sectia terapie intensiva, inconjurata de-o multime de ingeri in halate albe. Ii zaream ca printr-o sticla mata, vocea lor o auzeam ca prin vis: sa o transferam la Spitalul de urgenta, sa-i facem... nu asta, alta... Perfuziile nu au incetat zi si noapte, vreme de patru zile. Abdomenul meu era un teren viran pentru plantarea zecilor de injectii. In jurul meu (separata printr-o draperie de plastic neagra) se tipa, se plangea. Fiecare bolnav dorea ceva. Era aleea care ducea spre iad. Mana cea fara suflet era mangaiata de fiica mea (care nu s-a despartit o clipa de mine) si care, cu lacrimi in ochi, Il ruga pe bunul Dumnezeu sa ma insanatoseasca. Auzeam franturi din ruga ei. Deodata, am auzit o voce: "Roaga-te!". Am respirat adanc, am deschis ochii si, silabisind, am spus: "Doamne, ajuta-ma!". Trecusera patru zile si patru nopti in care, fara voia mea, o pornisem pe aleea vesniciei, zile de veghe pentru medicii care s-au luptat sa-mi salveze viata, zile in care ingerul meu pazitor imi misca limba in semnul crucii. Am parasit terapia intensiva si m-am alaturat celor din salon. Era un pas important. Paraseam targa, foloseam caruciorul, stiam cand e ziua si cand e noapte. Acolo, pe noptierele bolnavelor, se afla medicamentul cel mai de pret, Cartea de rugaciuni. De pe perete, icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate imi soptea: "Domnul este cu tine". Au mai trecut cateva zile si minunea s-a produs. Am facut cu mana inerta Sfanta Cruce. Un adevarat miracol. Rugaciunile si ajutorul lui Dumnezeu m-au salvat. Rugaciunile spuse de mine si de familia mea au fost auzite. Inca o dovada ca atunci cand crezi cu adevarat in Dumnezeu, chiar daca uneori incercarile sunt foarte grele, El este cel care ne salveaza. Totul este sa nu ne pierdem credinta. Eu nu am pierdut-o si iata ca pot scrie si multumi lui Dumnezeu.
Anna Baragau - str. Reconstructiei 4,
bl. 27, ap. 126, sector 3, Bucuresti
Cu ajutorul Sfantului Anton,
fiul meu traieste
In luna aprilie a anului 1999, pe fiul meu de numai 17 ani a inceput sa-l doara abdomenul in partea dreapta. M-am speriat si l-am dus de urgenta la Spitalul judetean din Baia Mare. Medicii nu au stiut ce are si au vrut sa-l opereze de apendicita. Nu i-am lasat, pe propria mea raspundere. A fost consultat de mai multi medici, i s-a facut tomografie, mi s-a spus ca are ruptura de muschi abdominali. M-am linistit, am cumparat calmante si am asteptat sa-i treaca durerile. In luna mai, fiul meu a slabit foarte mult, m-am speriat si l-am dus din nou la control. I-am facut din nou tomografie si surpriza a fost cumplita: tumora canceroasa pe aorta, la numai 17 ani. In acel moment, am crezut ca o sa mor. Mi s-a spus ca trebuie urgent operat, de cei mai buni specialisti din Cluj. In cateva zile i-am rezolvat internarea, medicul a fost foarte amabil, a zis ca operatia dureaza 3-4 ore, si m-a indemnat sa sper. Dupa operatie (care a durat doua ore, m-am speriat ca fiul meu a murit), doctorul m-a invitat la el in cabinet, mi-a zis ca a facut tot ce era posibil, dar tumora a fost prea mare, asa ca l-a deschis si l-a inchis. Ca nici Dumnezeu nu-l mai poate ajuta si nu are rost sa-l mai duc nicaieri. In acel moment, am simtit ca sufletul mi se stinge. Diagnosticul cu care a fost externat a fost maligma teraton. Fratele meu m-a incurajat si mi-a spus ca trebuie sa incercam si la Budapesta. Am pornit spre Ungaria, dar inainte de plecare, prietena mea, Filipsan Angelica, careia n-am sa-i pot multumi indeajuns niciodata, m-a indemnat sa ma rog Sfantului Anton, pe care l-a ales Dumnezeu pentru ocrotirea bolnavilor.
Am ajuns la Spitalul de Oncologie din Budapesta, dar doctorita s-a purtat foarte rece cu noi, desi era romanca din Cluj, si nu ne-a facut nici o facilitate. Am acceptat, pentru ca ni s-a spus ca este cea mai buna. Au urmat 8 luni de chimioterapie. La inceput, i s-au umflat picioarele si burta, am chemat preotul spitalului sa fie binecuvantat, pentru ca am crezut ca o sa moara. In tot acest timp, m-am rugat lui Dumnezeu sa-i dea sanatate. Dupa a patra chimioterapie, fiul meu a facut un soc. Daca nu eram langa el, murea. Am oprit serul si am strigat, a venit o asistenta si i-a facut o injectie. Terapia a fost reluata a doua zi. In timpul tratamentului, m-au lasat sa stau langa el. Tot timpul ma rugam Sfantului Anton. Dupa tratament, in 28 februarie 2000, a fost programat pentru o noua operatie. L-au operat doi medici, unul a operat tumora de pe aorta, celalalt ficatul, de unde au scos patru tumori. Operatia a durat aproape 5 ore. Corpul baiatului s-a racit atat de tare, incat a inceput sa se scuture pe pat. Am crezut ca nu mai rezista. Dar peste doar doua zile, a fost pus pe picioare, a invatat sa mearga din nou. Doctorii care l-au operat nu au vrut sa primeasca nici bani, nici cadouri, mi-au spus ca ei se bucura ca au putut sa-mi salveze fiul, avertizandu-ma, totusi, ca boala poate sa reapara, dupa 3-5 ani.
De atunci, traim cu speranta ca numai puterea credintei poate sa-l ajute pe fiul meu, sa-l duca spre o vindecare definitiva. Ma rog intruna la Sfantul Anton. Cred ca nu conteaza daca esti de confesiune catolica, reformata sau ortodoxa. Conteaza sa crezi cu ardoare in puterea magica a lui Dumnezeu. Va multumesc ca am putut sa ma destainuiesc cuiva si sper ca din experienta mea sa invete si altii. Nu va pierdeti niciodata speranta. Rugati-va!
Ciorba Ildiko - str. Hortensiei
nr. 8/55, Baia Mare
Rugaciunile Maicii Fotinia
Doamne!
Doamne,
In gradina ce mi-ai daruit-o Tu,
Zanele dorm pe crengile nucilor
Si cand incepe a miji soarele
Coboara din slavi, cantecul cucilor.
Doamne,
In gradina ce mi-ai daruit-o Tu,
Se-nvolbura rochita randunicii
Si seara, dupa ploi, in iarba uda,
Aprind comori de stele, licuricii.
Doamne,
In gradina ce mi-ai dat-o Tu,
Am pasit si-am udat toate florile,
Sa am cu ce-ti troieni altarele
Si cu ce-ti bucura sarbatorile.
Doamne,
In gradina ce mi-ai daruit-o Tu,
S-au adunat in sobor maghiranii
Si cruci de flori punandu-si pe crestete,
Te-asteapta sa le dai impartasanii.
Doamne,
In gradina ce mi-ai daruit-o Tu,
A rasarit un fir de patlagina
Tu mi l-ai trimis sa-mi leg durerile
Sau sa nu ramana locul paragina?...
Langa icoana
Domnul indurarilor si-al vietii
Prin valtoarea grea a tineretii
M-ai trecut, tinandu-ma de mana
Si din lacrimi mi-ai facut cununa.
Rasaritul mi l-ai pus in poala
Si in brate vorba cea domoala
Si din munca binecuvantata
Mi-ai facut o sora adevarata.
Din durere mi-ai facut carare
Sa nu ratacesc in vreo-nserare
Sa nu-mi iasa-n cale vreo ispita
Mi-ai dat mila Ta cea sfintita.
Din adancul noptilor cu stele
Dumnezeul gandurilor mele
Datu-mi-ai a cantecului snoava
Sa-ngenunchi, sa-Ti cant langa icoana.
(Reproduceri dupa icoane de la Muntele Athos)