Potrivit savantului, un excentric de geniu, dupa ce a fost trasata harta genomului uman, prin interventii directe asupra genelor, va fi usor sa elimini in sapte etape ravagiile batranetii. Teoria pare credibila, nimeni n-a zis ca savantul e nebun sau impostor. Experimentele stiintifice, daca nu-i dau dreptate in privinta nemuririi, par sa confirme ipoteza ca, prin interventii genetice, viata ar putea fi prelungita de cateva ori. Pentru cei care au fost obisnuiti sa priveasca omul ca intreg, viziunea este socanta si provocatoare. Ideea potrivit careia corpul seamana cu o masina care poate fi trecuta periodic prin Service, pentru a i se inlocui piesele uzate, calca in picioare tabuurile referitoare la vremelnicia omului.
Imortalitatea e un vis stravechi al omenirii, desi multi dintre noi ar fi pusi in dificultate daca ar fi intrebati ce ar face cu surplusul de viata astfel castigat. Alchimistii promiteau si ei nemurirea, sau cel putin viata lunga si imbelsugata. Din China antica pana in Europa renascentista, oamenii au cautat reteta tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte. De cand a fost descoperita gena mortalitatii, ceas biologic ascuns in spirala noastra genetica, savantii au inceput sa se gandeasca serios ca ar putea intoarce ceasul, din cand in cand, readucand energiile si viata la inceput.
Afirmatiile savantului britanic sunt sfidari recente ale ordinii biologice facute in contul stiintei. Cercetarile au ajuns atat de departe, ca nu stiinta, ci morala ar trebui sa ne impiedice sau sa ne stimuleze sa facem acest pas. Si-apoi, de ce ar fi moral ca o broasca testoasa sau un papagal sa traiasca mai mult ca un om? Doar pentru ca aceasta e durata de viata de care dispun conform ordinii naturii?
Parte din nemultumiri par determinate de sentimentul ca nu avem ragazul sa ne ocupam mai mult de lucrurile care ne fac placere. Avem timpi morti, nu indraznim sa gandim, sa ne punem in practica visele, de multe ori pentru ca stim ca nu vom apuca sa le materializam. Nu avem timp suficient. Preferam sa transmitem urmasilor speranta ca vor face mai multe ca noi. Ei sunt timpul nostru economisit. Daca nu vom razbi sa ne ducem la capat proiectele, urmasii o pot face. Teama de moarte ia formele vietii si se manifesta, zic psihanalistii, din primele clipe de viata.
Sunt morale sau nu sperantele noastre ca vom supravietui prin ambasadori? A devenit un stereotip de a-i insarcina pe urmasi sa continue ceea ce tu ai inceput. Fie ca te adresezi copiilor, elevilor, invataceilor, cunoscutilor sau strainilor, cand iti aduni pe hartie gandurile, incerci sa le imprimi ceva mai mult decat spiritul momentului. Ai vrea ca propriile tale ganduri sa-ti supravietuiasca. Astfel ca si dorinta Adrianei Iliescu, care a devenit mama la 67 de ani, nu este un gest senzational, de prima pagina, nici ambitia de a deveni punct de referinta in Cartea Recordurilor, ci o modalitate de a implini dorinta imortalitatii. O nastere care sfideaza tot ceea ce stiam despre viata. Aceasta infruntare a legilor naturii poate soca, dar pare sa fie materializarea afirmatiei savantului britanic, care spunea ca daca omul poate capata vesnicia inseamna ca ii este permisa. Ramane de vazut daca omul care se plictiseste cam jumatate din durata sa de viata ar sti ce sa faca cu o viata de cincizeci de ori mai lunga. Daca nu cumva, de la un moment incolo, isi va uita propria biografie, adica visele si aspiratiile, daca nu va fi doar un asistat al societatii, cum se presupune ca se va intampla si cu fiica Adrianei Iliescu.