Le vedem peste tot, in marginea unui parc oarecare sau dosite stingher, intre blocuri cenusii si inalte. Noile biserici ale Bucurestiului isi cauta locul si il gasesc anevoie, aparand fie smerite ca niste colibe pustnicesti, fie impozante, cu turle semete si daltuite in piatra - dupa ravna preotului paroh sau darnicia credinciosilor. In Drumul Taberei, in Militari sau Balta Alba, forfota constructiilor nu inceteaza o clipa. Vechile cartiere muncitoresti se umanizeaza parca, recuperand in graba un trecut vinovat si deloc luminos. Mai mult ca in oricare alta parte, in Bucuresti e mare nevoie de biserici. Noaptea prelunga a ateismului si a lacaselor demolate cu buldozerul incepe sa se destrame. Oamenii simt nevoia sa-L aiba pe Dumnezeu langa casa. Vor sa fie mai aproape de El, sa fie vecini cu sfintii, iar clopotele si toaca sa le rasune la zile de sarbatoare pe sub feresti. O biserica iradiaza lumina, pune cerc de protectie impotriva nelinistii sufletesti.
Ridicate peste noapte, cu bani putini si greu adunati, bisericile din lemn ale Capitalei nu au istoria lacaselor vechi, din centru, cu ctitori mari, din familii vechi domnitoare: Brancoveanu, Matei Voievod sau Mihai Voda. Lipsite de fala si de bogatii aurite, noile biserici de cartier sunt mai degraba niste catedrale ale modestiei. Dar sa nu trecem pe langa ele cu capul intors. Asemenea legendei Mesterului Manole, in zidul oricarei biserici noi sta scrisa o poveste, un sacrificiu, o suferinta, o lupta teribila, in care invinge mereu doar rugaciunea si marea speranta ca se implineste vrerea lui Dumnezeu.
De cand lumea, bisericile se construiesc cu varul si liantul eternitatii. In spatele zidirii, nevazut si fara zarva, stau ravna unui preot deosebit si banutul credinciosilor care, daruindu-l Domnului, se alatura si se regasesc in acelasi gand, asemenea pietrelor din temelie.
Sfantul Mercurie, primul martir dobrogean
Inaltata in Balta Alba, aproape de parcul Titan, e cu neputinta sa nu o remarci: Biserica "Sfantul Mercurie" iti da binete din drum. Nu poti trece indiferent pe langa ea. Trebuie sa-i raspunzi intr-un fel, sa-i calci pragul, sa meditezi o clipa intre peretii ei mirosind a var nou. Stransoarea sirului de blocuri din spate si vecinatatea unei intersectii zgomotoase nu-i micsoreaza cu nimic eleganta bine tocmita in piatra, simplitatea alungita a formelor. Cu greu i-ai fi gasit un loc mai potrivit - in plina valtoare urbana, ca o pauza de reculegere si de liniste, in graba si grijile care dau in clocot, zi de zi si ceas de ceas.
In biserica miroase a tamaie si a var proaspat. Imbracat intr-o sutana simpla, de lucru, parintele Paul Lepadatu isi ajuta sotia la curatenie. Deretica impreuna odaia Domnului, ca doi gospodari in preajma unei sarbatori importante. Urmele santierului abia se mai vad, in timp ce peretii cimentuiti asteapta inca luciul culorilor si chipurile stralucitoare de sfinti. E cale lunga pana ce biserica va fi terminata, dar parintele nu se teme de munca. Nu se afla la prima incercare de acest fel. A construit patru biserici pana acum, toate patru de unul singur, doar cu mainile lui, biserici de sat, asteptate cu sete de credinciosi, dar si biserica manastirii din Plataresti, o lucrare uriasa, care a scos din ruina ctitoria "neamului basarabesc, cu domnii cei mosteni ai tarii".
Sfantul necunoscut si minunile lui
Parintelui ii place istoria, dar si mai mult ii place sa inalte altare, sa se lupte pentru fiecare caramida si fiecare strat de mortar. Daca il intrebi cum a ajuns in Bucuresti si cum a gasit curajul sa se apuce singur de o biserica atat de mare, parintele ridica nedumerit din umeri. Arata spre cea mai aurita si mai falnica icoana de la altar, facand o cruce adanca. Nimeni, nici macar parintele Paul, nu-si poate explica multimea ajutoarelor primite, usurinta cu care i s-a gasit loc bisericii, timpul extrem de scurt in care a fost ridicata - doar intr-un an si doua luni. Totul este numai si numai vrerea Sfantului Mare Mucenic Mercurie.
Fara pic de ascunzis, parintele marturiseste ca vede in sporul aratat pana acum mana protectoare a primului sfant dobrogean de neam scit, vestit general de osti romane si martirizat pe la anul 250 in chinuri cumplite, greu de descris: crestat marunt cu sabia si aruncat in jarul de foc dinadins pregatit, spanzurat apoi cu capul in jos, cu o piatra de moara atarnata de grumaji, batut cu bice ferecate la varf in arama si, abia dupa mai multe saptamani de cazne, decapitat, nu inainte de a refuza iertarea imparatului, oferita in schimbul lepadarii de Hristos. "Dintotdeauna am avut mare evlavie la Sfantul", marturiseste parintele Paul. "M-a impresionat nespus faptul ca, desi e primul nostru martir, aproape nimeni nu-l cunoaste. In timp ce grecii sau bulgarii si-l insusesc ca neam, laudandu-se cu stirpea lui, Mercurie este dispretuit si dat la o parte chiar in tara sa. Cu greu gasesti un sfant mai oropsit si covarsit in nedreptate. Eram inca student la teologie cand l-am gasit refugiat intr-o pagina de Minei. M-a impresionat. Abia strecurat in calendar, la 25 noiembrie, Mercurie nu avea in Romania nici biserica si nici acatist. Cu un indemn pe care nu mi-l explic nici acum, am decis ca primul nostru sfant dobrogean trebuie sa iasa la lumina. Acum are biserica si acatistul lui, chiar daca unii continua sa-l ignore. Mercurie nu are nevoie de publicitate. Sunt suficiente forta pe care o arata, vindecarile si minunile savarsite, inclusiv cu mine. I-am simtit puterea in mai multe randuri, dar si mai apasat cand, bolnav de chist hidatic, medicii mi-au gasit la operatie o tumora enorma si nu-mi dadeau multe zile de trait. Noaptea, cand ma zbateam intre viata si moarte, m-am rugat cu lacrimi fierbinti lui Mercurie, legandu-ma cu juramant sa-i termin constructia. A doua zi, am simtit o mana nevazuta cum ma ridica din pat si ma intareste. N-am mai stat pe ganduri - cu tuburile de dren in spate, am parasit spitalul si am slujit Sfanta Liturghie, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Iata de ce, cand cineva se arata mirat si zice: "Cine este acest Mercurie? Nu am auzit de el pana acum.", eu zambesc si ii raspund: "E un sfant care ma iubeste pe mine"."
Mai mari sau mai mici, minunile Sfantului nu au contenit nici o clipa. Au inceput chiar cu alegerea locului cand, dupa sfintirea temeliei, la parintele a venit o femeie din cartier sa-i marturiseasca uimita ca, inainte de a muri, mama ei avusese un vis in care un inger plin de lumina ii spunea: "Dupa 2000, se va ridica aici o biserica inchinata unui sfant ostean necunoscut, spre bucuria credinciosilor". Semnul acesta a fost urmat de altele: o doamna, Adina, a daruit bisericii materiale de constructie, un judecator pensionar, Ion Anghel, si-a donat toata averea, un crestin din Italia i-a trimis parintelui granitul si gresia, fara ca cineva sa i-o fi cerut. "Lucrarea Sfantului o vedeam la tot pasul", spune parintele Paul. "Daca o usa mi se inchidea, alte doua imi apareau deschise in fata. Cel mai mult insa m-a impresionat o intamplare. Intr-o zi, ramasesem fara materiale si in casa nu mai aveam bani nici de paine. Atunci, mi-am vandut masina si am continuat lucrarile. Surpriza cea mare a fost ca, saptamana urmatoare, fiul meu sa castige la Loto un miliard de lei. I-a oferit pe toti bisericii. Nu si-a oprit nici macar un leu. Sa nu credeti ca l-am fortat in vreun fel. A fost gandul si vrerea lui. Si bine a facut. A doua zi, miraculos, i-a disparut de pe mana o tumora urata, care crestea mereu si ne ingrijora pe toti. I-a disparut pur si simplu, de parca n-ar fi avut-o niciodata."
"Trebuie sa iesim din pamant, sa inaltam biserica"
In biserica Marelui Mucenic Mercurie incep sa se adune credinciosii. Parintele se pregateste pentru slujba pe care o savarseste zilnic, in timp ce sotia sa, Valerica, isi ocupa locul la pangar, aranjand cartile de rugaciuni si cruciulitele sfintite. Adeseori, sta de dimineata pana seara in biserica, uitand si sa manance. Nu stie de unde ii vine aceasta putere, dar nici nu se mira. De cum paseste in sfantul lacas, toata oboseala si grijile de peste zi dispar, trezindu-se ca face lucruri la care n-ar fi indraznit macar sa gandeasca: sa descarce caramizi din camion, sa curete cu bormasina plusul de ciment de pe pardoseala. Cand a venit in Bucuresti, se simtea neputincioasa si derutata. Nu avea casa, nu avea parohie. Era preoteasa doar cu numele. Ar fi vrut sa se intoarca la Plataresti, la casuta ei taraneasca, la livada si gradina ei plina cu flori. Privea ravasita fundatia adanca a bisericii, de parca s-ar fi aflat la poalele unui munte teribil de inalt. Urcusul pe care trebuia sa-l inceapa i se parea peste puterile ei. La un moment dat, a izbucnit in plans si nu s-a oprit decat atunci cand l-a auzit pe parintele spunand cu o blandete pe care nu i-o cunostea: "Trebuie sa iesim din pamant, sa inaltam cat mai repede casa Domnului". In clipa aceea, a inteles ca venirea lor in Balta Alba nu era o intamplare. Impreuna cu parintele, avea de implinit o misiune, o porunca venita de sus.
*
Prinsa in povesti si amintiri de tot felul, constructia Bisericii "Sf. Mercurie" pare cumva o joaca, un vis realizat peste noapte. Numai parintele Paul stie cate incercari, necazuri si ispitiri cumplite incap in zidaria ei. Lupta e cu oamenii care, la inceput, nu inteleg si nu accepta santierul deschis sub ferestrele lor. Apoi lupta se duce cu invidia confratilor, dar si mai mult, cu greutatile materiale. Pana acum, parintele Paul a cheltuit sume enorme, cumparand in avans: 180.000 de caramizi, 800 tone de ciment, 700 tone de var, 9 tone de tabla de cupru, adusa special din Grecia. Departe de a fi incheiata, aceasta aritmetica telurica nu reuseste sa acopere nici pe departe lucrarile ce vor urma - pictura si iconostasul, stranele si odoarele cele sfinte. De unde nu a avut, a imprumutat - peste 10 miliarde. Parintele Paul e dator vandut, dar nu-si face probleme cu banii. Isi vede de treaba lui. Descarca singur sacii cu ciment sau bate energic la usa directorului de la Distrigaz si, cand secretara il intreaba: "Il cunoasteti?", el raspunde fara sa mai stea pe ganduri - "Nu, dar il cunoaste Sfantul Mercurie."
Parintele surade linistit si cu incredere in ajutorul lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai tarziu, miraculos sau nu, problemele se vor rezolva. Sfantul Mercurie vegheaza.
Fotografii de Emanuel Tanjala
Cei care doresc sa ajute Biserica "Sf. Mercurie" au la dispozitie contul: Ro07Rncb5101000183840001 B.C.R. Unirea