Schimbarea politica de la sfarsitul anului 2004 si, mai ales, alegerea noului presedinte al Romaniei au starnit un entuziasm social iesit din comun. De la evenimentele din 89, parea ca romanii uitasera sa mai iasa in strada si sa se bucure, sa fie interesati de politica si viitor. Un soi de pleosteala nationala, de incremenire in dezamagire, devitalizase viata publica. Asta, pana in clipa cand candidatul fortelor de opozitie, Traian Basescu, a iesit la tribuna campaniei electorale cu discursurile lui pragmatice si energizante, rostite simplu, intr-o exprimare aflata la antipodul limbii de lemn. Neconventional si simpatic, taios, dar si foarte sentimental, excesiv, dar si gata sa-si recunoasca greselile, noul candidat la presedintie propunea un model de normalitate care i-a sedus pe majoritatea concetatenilor sai. O seductie nu lipsita, insa, de risc: foarte repede, chiar dupa numirea in functie, entuziasmul maselor s-a transformat intr-un orizont urias de asteptare, in care popularul si seducatorul Basescu a devenit... garantul binelui pe pamant, mai exact - responsabil direct de implinirea promisiunilor facute in campania electorala. Se cuvin cateva intrebari: va fi capabil presedintele Romaniei sa raspunda entuziasmului pe care l-a provocat? Nonconformismul lui nu ascunde si capcane periculoase? "Trasul de sireturi" cu tara nu degenereaza in populism? Pentru a afla un posibil raspuns, am adresat intrebarile noastre - nu unui sociolog sau politolog, ci unui redutabil specialist in psihologia comportamentului, d-l profesor doctor Florin Tudose.
"Basescu e viu, autentic, un om normal"
- Alegerea noului presedinte al Romaniei a starnit un entuziasm social cu care nu ne-am mai intalnit din 1989. Exista o explicatie psihologica pentru magnetismul pe care Traian Basescu il exercita asupra majoritatii romanilor?
- Asa este, entuziasmul social la care asistam este asemanator cu cel din 1989 si el are niste radacini foarte profunde. La sfarsitul guvernarii Nastase, parea clar un lucru: la 15 ani dupa Revolutie, contrarevolutia reusise, restauratia era completa, iar partidul de extractie comunista numit Pdsr parea instalat confortabil la putere pentru mult timp. Or, in Romania exista in momentul acesta doi poli de varsta si, in acelasi timp, doi actori sociali importanti: populatia tanara, sub 40 de ani, si ceilalti, peste 40 de ani. Cei mai varstnici percepeau foarte clar descendenta comunista a lui Nastase. Nastase era un reformator, dar un reformator al comunismului, in spiritul lui Ceausescu. Aceleasi gusturi bizare pentru fast, pentru spectacolul propriei sale personalitati, dar si pentru ritualul de un sadism sublimat al vanatorii. Generatia tanara a simtit si ea descendenta lui Nastase din vechea lume comunista si legatura lui cu fantasme ce pareau disparute pentru totdeauna. Tinerii simteau ca Nastase nu ii reprezinta. Si apoi, a mai fost si efectul de bumerang al controlarii presei de catre Psd, care a jucat o festa puterii lui Nastase. Pe toate canalele nu se vorbea decat de Nastase si de "realizarili" lui in toate domeniile de activitate, ceea ce a dus la o saturatie si la un efect pervers de bumerang. Propaganda excesiva s-a intors chiar impotriva lui Nastase. Euforia, entuziasmul care a cuprins strada dupa castigarea alegerilor de catre Basescu sunt asemanatoare celor de dupa Revolutie, tocmai pentru ca sunt asociate unei schimbari importante, perceputa ca atare mai ales de catre tineri.
- Cum a reusit Basescu sa polarizeze atentia si apoi entuziasmul acestei parti a populatiei?
- S-a petrecut un fenomen foarte interesant. In timp ce Nastase era un personaj cu masca, un personaj "confectionat" de propaganda, Basescu este un personaj normal, cu o afectivitate normala, un personaj autentic. De aceea, publicul l-a ales ca tinta de descarcare a presiunii, a anxietatii de care era dominat. Nu e vorba atat de trasaturile psihologice, cat de autenticitatea personajului. Nastase e un personaj de butaforie, un personaj construit, de carton, pe cand Basescu e viu, e sincer, are sentimente, greseste. Nastase joaca un rol, Basescu se joaca pe el insusi. Publicul recunoaste fara gres ceea ce este contrafacut. Nu vorbim aici despre carisma sau despre personalitate, ci despre ceea ce este adevarat si ce nu. Publicul a simtit, pe de-o parte, autenticitatea lui Basescu si, pe de-alta parte, faptul ca Nastase nu face decat sa poarte diverse masti. A simtit ca Nastase, de pilda, nu iubeste oamenii. Nastase este un personaj narcisiac, care se iubeste cel mai mult pe sine. Mesajul sau este acesta: "Iubiti-ma pentru ca sunt frumos, pentru ca sunt destept, pentru ca am realizari, pentru ca va dau vesti bune... Iubiti-ma voi pe mine!" Mesajul lui Basescu este mult mai simplu si mult mai generos: "Oameni buni, eu va iubesc!" Aceasta este una dintre atitudinile, dintre declaratiile fundamentale, iubirea de oameni, si probabil singura frana in calea delirului puterii. Cred ca modul direct de comunicare al lui Basescu si absenta oricarei masti a fost cea mai buna strategie pentru castigarea bataliei.
- Exista un orizont urias de asteptare fata de Basescu. Viitorul Romaniei e identificat cu presedintele ei. Ce ar trebui sa faca acesta pentru a nu dezamagi oamenii?
- Intotdeauna exista asteptari enorme dupa o mare schimbare si, desigur, exista si riscul unei dezamagiri, pentru ca oamenii asa sunt facuti, asteptarile lor sunt mereu deasupra a ce ofera realitatea. Daca Basescu va sti sa pastreze comunicarea cu oamenii, la acelasi nivel inalt de sinceritate si de emotie, atunci nu va risca dezamagire publica. Un nivel inalt al asteptarii fata de el inseamna totusi si incredere acordata, iar Basescu pare hotarat sa nu lase nimic nerezolvat. Oamenii au incredere in el poate si datorita profesiei deosebite pe care o are si care a cantarit destul in formarea unei opinii. Basescu, spre deosebire de liderii anteriori, Nastase si Iliescu, este un om care a facut ceva, inainte de a avea pretentia de a deveni presedinte. El a punctat foarte bine intr-un interviu din timpul campaniei acest lucru si oamenii au receptat foarte corect faptul ca un comandant de mare nava e un om cu autoritate, cu responsabilitati imense si respectat oriunde in lume, pentru ceea ce face. Au simtit imediat diferenta intre un lider tip "marele carmaci", un lider de carton, pe linia caruia se inscria si Nastase, si unul ca Basescu, care, cum zice romanul, "a facut ceva in viata" si care, mai mult decat atat, este identificat cu meseria lui de "capitan de nava". Inconstientul colectiv a perceput cu mare precizie imaginea aceasta a lui Basescu, de om puternic, hotarat, de comandant care stie ce face si care poate salva corabia in deriva, intrata pe mana unor impostori, carora nu le pasa decat de ei si de imaginea lor. Asadar, pentru a reveni la intrebare, daca Basescu va sti in continuare sa comunice cu poporul in aceeasi maniera, atunci nu va risca sa-l dezamageasca.
"Mesajul transmis in noaptea de Anul Nou a fost remarcabil, bazat esentialmente pe afectivitate"
- Pentru unii observatori, dezinvoltura noului presedinte prezinta si riscuri, popularitatea poate deveni populism...
- Dupa parerea mea, comportamentul lui Basescu de pana acum, chiar daca a fost un comportament liber, fara eticheta, nu a fost nici o clipa un comportament indecent, de natura sa-i afecteze in vreun fel imaginea. Felul sau de a comunica, afectiv, direct, clar, fara masti, il face placut si credibil si, pana in acest moment, nu cred ca vreuna dintre manifestarile sale a fost deplasata. Si-apoi, ce folos daca, de pilda Nastase, se comporta foarte riguros prin vizitele pe care le face prin piete, la brat cu Vanghelie, pentru ca apoi, in cea mai eleganta limba romana, sa ne spuna cum bondarii fecundeaza castravetii si cum ar trebui ca nu stiu ce adversar politic sa-i numere ouale. Unora nu le sta bine nici macar sa injure, pentru ca si aceasta este o masca, nici macar asta n-o fac cu naturalete, pe cand altora, limbajul, chiar daca este unul frust, le serveste de minune. Aici conteaza mai ales afectivitatea, sufletul. Luati de pilda mesajul pe care l-a transmis Basescu in noaptea de Anul Nou si care a fost unul remarcabil, bazat esentialmente pe afectivitate, pe emotii. Acest mesaj si felul in care a fost transmis - dar si receptat - este fundamental diferit de mesajele pe care le transmiteau Ceausescu, apoi Iliescu, asezati pe un fotoliu, si chiar Constantinescu. Basescu vorbeste din inima, si oamenii simt asta. Apoi, ca un om obisnuit, deschide sampania si o bea. Poate gestul nu e potrivit cu un presedinte ca cei de pana acum, dar se potriveste cu el, cu Basescu nonconformistul, fara eticheta, liber. Sa nu uitam ca Basescu este un "lucky-man", un castigator. Dupa Iliescu cel intepenit in masinaria puterii si in limba de lemn, vine un tip ca Basescu, caruia in port, cand venea, i se spunea "norocosul", un tip care reuseste in tot ce intreprinde, pe care zeii par ca il ocrotesc. Este o imagine, o fantasma colectiva, al carei suport este Basescu, iar faptul ca a baut din sticla, lui i se potriveste, in timp ce pentru altcineva, ar fi fost catastrofic. Instinctiv, el nu depaseste totusi limita pe care i-o permit momentul si propria sa imagine. La fel a fost si in cazul lui Mitterand, unul dintre cei mai mari si cei mai dotati conducatori ai Frantei din toate timpurile, care nici el nu era chiar usa de biserica, dar calitatile lui de comunicator de geniu l-au salvat mereu. Aici, mai aproape de noi, romanii, un sef de stat care a fost foarte iubit, care a intrat in constiinta populara, desi politic vorbind nu a insemnat foarte mult, a fost Cuza. Cine era Cuza? Locotenent sau capitan, nici nu stiu ce era el atunci, dar a venit pe un fond de asteptare, de dorinta de schimbare uriasa. Era prezentabil, libertin in limbaj si in comportament, si totusi, a ramas ca un lider important si iubit de popor. Era foarte popular, pentru ca raspundea dorintei de schimbare a acelui moment. Intr-un fel, acest lucru se intampla si acum. Lumea se schimba, si politicieni ca Nastase sau, si mai rau, ca Iliescu, nu inteleg aceste schimbari. Copiii, care la Revolutie aveau 18-20 de ani, acum au 35 si isi cer dreptul la cetate, vor sa fie egali cu noi toti, sa fie reprezentati. Cine sa-i reprezinte? Un dinozaur al epocii staliniste, ca Iliescu? Sau Nastase, mostenitorul agreat al sistemului lor comunist, un sistem pe care copiii acestia nici n-au apucat sa-l cunoasca? Basescu a inteles ca lumea se schimba, ca lumea veche dispare definitiv si ca valul schimbarii care a ajuns si la noi - mai tarziu, dar a ajuns! - ii va matura pe reprezentantii trecutului. De aceea, castigarea puterii in ceasul al doisprezecelea de catre Basescu are o semnificatie deosebita si de aceea asistam la acest val extraordinar de entuziasm. Este momentul care marcheaza, in sfarsit, ruperea de perioada comunista si, foarte probabil, disparitia definitiva a acesteia de pe scena politica. Acest sfarsit de an 2004 constituie, de fapt, si sfarsitul unei epoci, iesirea din scena a unor relicve istorice pe usa din dos. Ca in finalul unei piese de teatru, fiecare personaj isi arata adevarata fata si primeste ceea ce merita. Iliescu arata romanilor, Europei si lumii, prin eliberarea lui Cosma, ca a ramas acelasi dinozaur al anilor 50, ca aparenta democratica nu a fost decat o masca. Nastase paraseste guvernul, luand cu el mobilele si tablourile, ca un gainar de ultima speta, intr-un act care dovedeste simbolic cine este el si care a fost sensul guvernarii sale. Iar Basescu, dupa o batalie cu intorsaturi de situatie, dupa ce Stolojan se opreste din cursa, dupa un tur intai al alegerilor marcat de incercari de frauda, reuseste in cele din urma sa castige, dovedind ca nu exista doua Romanii, asa cum se amagea Nastase, ci ca exista o singura Romanie, care priveste catre viitor.