"Povara" este pasaportul lor profesional. De ea nu sunt scutiti nici demnitarii. A lor este mai dulce decat cea a meseriasilor. Ei aduna de-a lungul mandatului un patrimoniu de care nu se pot desparti dupa ce parasesc functia. O fac din nostalgie, din dorinta de a-si insusi ceva ce nu le apartine decat provizoriu, dar de care s-au atasat peste poate. Legislatia le da multe drepturi si putine obligatii. Au bani pentru privilegiile functiei, nimeni nu se oboseste sa controleze cum s-au cheltuit. Nu s-a auzit de vreun demnitar cercetat de Curtea de Conturi pentru ca ar fi folosit in interes personal bunurile si banii institutiei, desi cazuri sunt cu nemiluita.
Asa se face ca, la sfarsit de mandat, locuinta de serviciu devine locuinta personala a demnitarului. Incearca si reuseste sa pastreze o vreme si secretara sau soferul. Cu masina cu tot. Te atasezi de obiecte, dar si de oamenii care te-au servit! De la o vreme, orice final de mandat a inceput sa insemne, in institutiile publice, nu doar schimbarea garniturii de functionari, ci si a garniturii de mobila. Predecesorii pleaca cu ea in spinare.
Bocceaua cu care a plecat Adrian Nastase din guvern a fost cea mai mare. Era normal sa-si ia obiectele personale, un bibelou, un tablou, un ou. A luat si o limuzina de lux. Limuzina apartinea demnitatii, nu omului, dar se atasase de ea. Odata cu schimbarea, om cu gusturi fine, Adrian Nastase a plecat cu ambientul. Sediul guvernului a fost golit de birouri, scaune, fotolii, canapele, telefoane, faxuri, calculatoare, mese, in general, de tot ce putea fi smuls fara a deteriora si zidaria. Dupa el, potopul!
Boccelele devin mai sofisticate cand e vorba de cei care au fost in fruntea tarii. Conform unei legi, de dansii inventata, fostii sefi de stat au dreptul la resedinta, indemnizatie pe viata, masina, sofer, bodyguarzi. Normal, au binemeritat de la patrie. Ion Iliescu, mereu sarac, dar cinstit, are o casuta modesta, in cartierul Primaverii, cumparata oarecum legal. La un final de mandat. Si la pret de nimic. Avand casa, dar si el indragostit de ambient, a pretins o resedinta de vara, palatul de la Scrovistea. Sau macar dreptul de folosinta. Din cand in cand. De inteles. Te atasezi de-o pisica, daramite de un palat cu verdeata! Cladire cu valoare simbolica. A stat acolo un rege, a stat un presedinte ca Nicolae Ceausescu, de ce n-ar sta si un proletar sarac si cinstit ca Ion Iliescu? La meritele lui, ar fi putut cere Casa Poporului sau Muzeul partidului, stie el care. Dar nu, modest, iubitor de natura, el a preferat palatul din padurea cea frumoasa. Daca Iov era poftit sa umble cu patul, de ce n-ar pleca si Ion cu palatul?
Desigur, a pleca dintr-o demnitate cocosat de favoruri pe care le-ai avut pe cand erai activ sau activist e o exagerare. E ca si cum un liftier ar pretinde, la pensie, sa ia liftul cu el, un portar blocul pe care l-a pazit, iar ministrul finantelor o parte din buget. Demnitarii se considera si ei niste meseriasi. Greaua mostenire cu care parasesc birourile sunt uneltele care ii ajuta si mai departe in munca lor. Le trebuie un fotoliu comod, un birou pentru dosarele cu suveniruri de care tremura adversarii, un calculator, obligatoriu cel la care au lucrat deja, pentru ca secretele lor sa nu ajunga pe alte maini, in alte boccelute...
Intr-o lume in care oamenii vin, stau o vreme si pleaca, nu e de mirare ca unii indeasa in bocceluta tot ce-au agonisit, inclusiv privilegiile pe care nu le poti lasa de izbeliste. Unii stiu ca, la plecare, trebuie sa o lase la poarta. Altii spera ca si la finalul de mandat omenesc sa gaseasca o cale sa-si duca limuzina cu aer conditionat si dincolo. Unde, se spune, sunt drumuri proaste si o caldura infernala!