Sfaturi gospodaresti de-altadata

Redactia
Vasele de bucatarie facute din lut

nu mai crapa pe foc daca sunt unse in prealabil cu un catel de usturoi inmuiat in untdelemn.

Ulcioarele din lut devin impermeabile daca sunt umplute cu lapte clocotit si lasate sa stea peste noapte. Clatiti-le a doua zi si vasele vor fi etanse.

Oalele si vasele din metal se curatau altadata cu tulpini de coada-calului. Se iau cateva tije uscate sau proaspete, se indoaie si se-aduna ca un burete, apoi se freaca locurile murdare. Coada-calului contine particule mici de siliciu care actioneaza la fel ca nisipul.

Piesele vechi, din ceramica emailata sau portelan (farfurii, cani, platouri) se protejeaza perfect, izolandu-le intre ele cu foi de hartie cerata. Riscul de-a se ciobi sau de a se sparge dispare definitiv.

Vasele din aluminiu sau inox, obiectele din alpaca sau din fier se curata foarte bine cu cenusa amestecata cu putin untdelemn.

Bronzul se curata cu apa in care se dizolva putin sapun.

Argintul innegrit isi recastiga luciul, daca scufundati obiectele respective intr-un vas cu apa in care ati incalzit folie de aluminiu.

Obiectele de argint isi recapata stralucirea daca sunt frecate cu un cartof fiert.

Cuprul murdar se curata dintr-o singura badijonare, cu o pensula inmuiata in suc de lamaie.

Frunzele proaspete de urzica sau partea verde a prazului fac sa straluceasca arama si alpacaua.

Cuprul curatat devine si mai stralucitor daca este expus cateva ore la soare.

Stralucirea obiectelor din metal va fi mai durabila, daca printr-o operatiune finala, le lustruiti cu un ghemotoc de ziar.