Romanii se despart de vechiul an ridicand perdele de fum cu petardele si punandu-i pe piept jerbele de flori ale artificiilor. Transforma sarbatorile crestine in serbari militare. Micul razboi sezonier dureaza, asadar, nici zece zile, dar se petrece pe toate fronturile si aduce in saloanele de spital tot mai multi raniti. Anul acesta, sute de oameni, de la copii pana la varstnici, au petrecut Revelionul in salile de la Spitalul de Urgenta. Nu e de mirare. Dupa cum scriu ziarele, Romania a importat vreo cinci mii de tone de artificii si petarde, sa faca fata apetitului tot mai mare de zgomot si pucioasa al oamenilor. Pompierii nu au mai prididit sa stinga incendii, iar politia sa alerge dupa cei mai zgomotosi dintre petrecaretii nostri. Multi dintre noii pacienti ai sectiilor de chirurgie plastica sunt victime colaterale ale acestui spirit festiv violent care-i bantuie pe romani in perioada sarbatorilor. E greu de inteles de ce simt unii nevoia sa se desparta cu atata zarva de anul care tocmai trece. Ii inteleg pe cei pe care trecerea timpului ii face mai posaci. Acestia se inchid in casa si nu vor sa priveasca limbile ceasului si nici sa vada luminile focurilor de artificii. Nu vor, de fapt, sa se bucure. Ii inteleg si pe cei care simt nevoia sa numere secundele de sfarsit ale anului in familie, odata cu pendula mostenita de la bunica. Ba chiar si pe cei care ies in strada sa cante si sa se bucure de sarbatoarea comuna, incununand-o cu focuri de artificii. Acestia vad in tesatura de scantei, poate fara sa stie, insusi destinul Universului, nascandu-se si disparand in neant. E un fel de a celebra Nasterea Mantuitorului, chiar daca e la granita cu eresul popular. Artificiile sunt un fel de a cauteriza ghinioanele anului care trece. Toate acestea fac parte dintre legile firii omenesti. Anul vechi a fost mereu impuscat cu toate relele lui. Se trage in luna sau in norii incarcati de nea. De catva timp, cu vrere sau din intamplare, focurile de artificii sau petardele nu mai sunt indreptate in sus, ci spre trecatorii de pe strada. Cine a iesit in strada in zilele Craciunului si, mai cu seama, de Revelion, a avut mare curaj. Pe strazi nu era sarbatoare. Cine scapa nevatamat de ploaia de petarde avea mari sanse sa fie sfasiat de cainii vagabonzi innebuniti de vacarmul general sau calcati de soferii care se strecurau nebuneste pe sub ploaia de foc. Un vacarm in care nici macar colindele sau plugusorul nu s-au mai auzit. Incetul cu incetul, sarbatorile de iarna au devenit sezon de vanatoare.
Fireste, intrebarea care se naste este cum a putut sa degenereze intr-atat atmosfera prietenoasa, plina de iubire a Craciunului. O posibila explicatie este aceea ca, dupa lunile de frustrari, de renuntari si economii la sange, tot mai multi romani vor sa pastreze sarbatoarea doar pentru ei. O tin ferecata la ei in casa si o pazesc cu o centura de foc si fum. Aceasta captura de soi le da dreptul - ba chiar ii obliga - s-o apere din rasputeri.
Este, de asemenea, posibil, ca romanii, pentru care, din decembrie 1989, Craciunul este o sarbatoare insangerata, sa simta nevoia sa se vindece de spaime, simuland atmosfera de razboi a acelei perioade. Cert este ca sub perdelele de fum si in vacarmul de sfarsit de lume, e tot mai greu sa vezi zambetele de pe fetele oamenilor. Pentru ca oamenii nu mai celebreaza nasterea anului care vine, ci sacrificarea celui care abia a trecut, privind inapoi cu manie. De parca nici macar la marile sarbatori crestine, mereu innoitoare, n-am mai fi in stare sa ne bucuram fara sa facem un rau aproapelui nostru!