Misterul tablitelor de plumb
Totul a inceput pe la sfarsitul anului 2003, cand o carte stranie venea sa tulbure somnul expertilor nostri in istorie veche si arheologie. Autorul, un distins inginer pensionar, atragea atentia in scrierea sa asupra unor tulburatoare obiecte pe care le vazuse si le fotografiase in tinerete, prin anii 40, in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Era in vremea razboiului. Dan Romalo era pe atunci student, si obiectele acelea bizare, pe care fusese chemat sa le fotografieze, aveau sa-l obsedeze toata viata. Era vorba despre cateva zeci de tablite de plumb, absolut fascinante, acoperite in intregime cu imagini si cu inscrisuri intr-o limba necunoscuta, o formidabila epopee imprimata pe suprafata metalului cenusiu: ostiri de luptatori inarmati cu lanci si cu scuturi, purtand in frunte stindarde, chipuri de regi si de zei, cetati impresionante, cu palate si temple decorate cu insemne heraldice, o lume uluitoare, gravata in plumb, cu o migala si cu o arta de exceptie... Saizeci de ani mai tarziu, pasionatul inginer, acum aproape octogenar, reuseste sa publice din putinii lui bani cartea vietii sale, exploziva nu doar prin ineditul continutului ei, ci si printr-o dezvaluire socanta: pretioasele relicve de plumb din subsolul Institutului de Arheologie nu fusesera niciodata cercetate stiintific, printr-o expertiza temeinica, fiind, practic, aruncate la cos. Dan Romalo avanseaza doua ipoteze: fie aceste extraordinare obiecte sunt autentice, si atunci avem de a face cu cea mai importanta descoperire facuta vreodata in domeniul istoriei vechi, caci ele descriu cu lux de amanunte lumea disparuta a geto-dacilor, de acum 2000 de ani, fie sunt niste falsuri de o anvergura si de o ingeniozitate nemaivazute, facute candva de un geniu enciclopedic si vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute. In cazul acesta, falsul - mai vechi de o suta de ani, ar apartine, si el, istoriei, si ar merita sa intre in cartea recordurilor, la capitolul "cele mai ingenioase falsuri". Ambele ipoteze sunt fascinante si nasc o sumedenie de intrebari: de unde provin aceste tablite din plumb? De ce nu am auzit niciodata despre ele, fie falsuri sau nu? Iar daca sunt falsuri, atunci cine este eruditul care a reusit un fals-capodopera de asemenea proportii si, mai ales, in ce scop? Ce s-a intamplat cu obiectele acestea intre 1940, atunci cand Dan Romalo le-a vazut pentru prima data, si 2003, cand a reusit, in cele din urma, sa le faca publice? De ce nu au fost cercetate niciodata temeinic de catre istorici si arheologi?
De fapt, cautand raspunsuri la aceste intrebari, am descoperit ca povestea acestor tablite a fost invaluita de mister inca de la bun inceput, ca nimeni nu stie de unde au aparut, cine le-a adus si nici cine ar fi putut sa le produca. Ca intr-un roman politist, orice incercare de a strapunge ceata misterului, de a afla cum au ajuns aceste obiecte in subsolurile Muzeului de Antichitati, esueaza. De fapt, cel mai misterios lucru este chiar felul in care, timp de zeci de ani, aceste placute stranii si povestea pe care ele inca nu au spus-o au reusit sa evite orice fel de publicitate, orice fel de studiere stiintifica adecvata. In mod incredibil, timp de aproape o suta de ani, nu au fost nici macar inregistrate ca obiecte de inventar, astfel ca multe dintre ele au disparut, poate pentru totdeauna. E ca si cum destinul lor le-ar fi ferit de lumina reflectoarelor, ca si cum ar fi vrut sa le tina mereu in umbra, ca si cum ar fi vrut sa le piarda urma si nimeni sa nu vorbeasca despre ele.
Inceput de drum
Marioara Golescu, o doamna distinsa, pasionata de istorie
Sunt intr-un ascensor, pe cat de vechi, pe atat de silentios, luminat de un bec chior, undeva, in preajma parcului Cismigiu. Il caut pe Dan Romalo. Pana la urma, un mister este un mister si oricine are dreptul sa incerce sa-l dezlege, inclusiv un inginer pensionar, pasionat de istorie. Sun la usa. Ma primeste un tip distins si zambitor, iar apartamentul in care locuieste emana cu adevarat ceva din atmosfera anilor buni, de dinainte de razboi, ca si cum el ar fi ramas pentru totdeauna legat de timpul acela. Bem ceai parfumat, din cesti de portelan fin. Gazda mea are pe genunchi un album vechi cu fotografii, inceputul marii sale aventuri, niste fotografii pe care le-a facut cu foarte-foarte mult timp in urma, la cererea unei prietene de familie. "Marioara Golescu - poate ca numele ei nu va este complet necunoscut - facea parte dintr-o veche familie de boieri si de carturari si, asa cum era obiceiul pe timpul acela, avea tot felul de pasiuni intelectuale. Scria poezii, calatorea, picta si se pasiona de istorie si mitologie. Marioara Golescu era prietena mamei mele, Nadejda Romalo, care-i impartasea curiozitatea si preocuparile. Ei, si de la aceasta doamna, care era istoric amator, am auzit pentru prima data de aceste placi de plumb."
Dan Romalo se ridica din fotoliu, inalt si suplu, si-mi aduce o fotografie mica, ovala, din care ma priveste un cuplu de tineri imbracati dupa moda anilor 20. Sunt parintii lui, zambitori si frumosi, in gradina din fata unui conac superb. "Erau la conacul lor de la tara, erau alte vremuri, si pe-atunci mai existau asemenea... amatori cultivati, cum erau mama mea si Marioara Golescu, care se invartea in lumea istoricilor, publicase lucruri esentiale, un studiu despre tablourile votive din Tara Romaneasca, mergea la congrese de istorie cu Iorga, era o pasionata. Ea m-a chemat intr-o buna zi sa fac acele fotografii cu placile de plumb din subsolurile Muzeului de Antichitati. Nu aveam sa le uit niciodata. La vremea aceea, director al muzeului era istoricul Ion Nestor, si acesta ii spusese Marioarei Golescu sa publice o carte despre ele, pentru ca un profesionist ca el se temea sa nu fie discreditat de o asemenea intreprindere. Deja, la ora aceea, placile erau considerate falsuri, fara ca nimeni sa le fi studiat temeinic si fara ca cineva sa stie de unde provin. Marioara Golescu credea ca ele ar fi fost aduse de Grigore Tocilescu, care le-ar fi primit la randul sau de la cineva. Insa aceasta informatie nu se verifica in nici un fel, pentru ca ar fi fost precizat acest lucru in arhivele muzeului sau, cel putin, in manuscrisele, in scrisorile lui Tocilescu, aflate acum la Biblioteca Academiei. Nimic, nici o referire, nicaieri. Sute de kilograme de plumb aparusera parca din neant acolo, in subsolurile muzeului, si nimeni nu stia de unde."
Dan Romalo soarbe din ceaiul parfumat, cu un aer absent, ca si cum s-ar afla in penumbra rece a subsolului, cu placile de plumb insirate in fata sa. "Eu nu eram pasionat de arheologie, insa atunci cand am vazut placile, am ramas pur si simplu stupefiat. Fotografiam fara nici un cuvant, atat mi se pareau de inexplicabile si ciudate. In mod evident, se refereau la geto-daci, pentru ca puteai recunoaste siluetele cu caciuli specifice, si anumite semne. Numai ca asta se petrecea prin anii 1943-1944, Romania era in razboi si evenimentele se precipitau. Pe urma au venit comunistii si a fost foarte greu, lumea veche se prabusea, familia mea pierduse totul. Au trecut decenii, fara sa uit fotografiile, dar si fara sa pot face nimic. La cutremurul din 77 s-a pierdut o parte dintre cliseele pe care le facusem, dar mama mea a salvat printr-un miracol cateva zeci. Mereu imi spunea sa ma ocup de ele, sa nu le las, sa cercetez eu mai departe. Ea credea, nu stiu de ce, ca sunt foarte importante."
Obsesia lui Dan Romalo a prins viata abia in anii 80 si a durat multa vreme pana cand sa poata pune cap la cap toate informatiile pe care le avea. La Institutul de Arheologie, care luase locul vechiului Muzeu de Antichitati, a aflat ca tablitele pe care le fotografiase cu zeci de ani in urma disparusera, in cea mai mare parte, si ca niciodata nu fusesera luate in serios de catre nimeni. Mai ramasesera patru. Generatii intregi de studenti trecusera pe langa ele, devenisera arheologi si istorici, dar refuzasera chiar si sa le dea un numar de inventar. In jurul lor circulau deja legende. Unii credeau ca ar fi fost plasmuite pe la sfarsitul secolului al Xviii-lea, de eruditii transilvani, altii le numeau "falsurile lui Hasdeu", altii credeau ca placile de plumb erau copii ale unor originale din aur, gasite pe la 1873, cand se sapase fundatia castelului Peles. Dar nimeni, nici o institutie oficiala, nici un specialist in istorie, nu cercetase pana atunci cu adevarat originea si continutul acestor relicve, nimeni nu facuse vreodata macar o analiza a materialului din care erau facute, ca sa nu mai vorbim despre vreo incercare serioasa de descifrare a semnelor inscrise pe ele. "Vedeti", spune Dan Romalo, "problema a ramas aceeasi ca in timpul lui Nestor. Istoricii, de teama sa nu se compromita, acordand atentie unor falsuri, au refuzat sa le cerceteze cu adevarat. Insa minime investigatii, pe care eu le-am facut mult mai tarziu, au aratat ca exista posibilitatea reala ca placile sa fie autentice. In primul rand, continutul placilor, care este profund coerent, da de gandit, amploarea extraordinara si rafinamentul cu care au fost executate, bogatia de detalii, dintre care unele fac referire la personaje si imprejurari necunoscute, toate acestea provoaca la un studiu serios al acestor obiecte, ca sa nu spun mai mult. Dar cel mai important mi se pare faptul ca apar lucruri care, la data cand placile erau semnalate prima data, pur si simplu nu fusesera descoperite. De pilda, planurile cetatii Sarmizegetusa si faptul ca exista obiecte similare, aflate in colectii particulare, a caror autenticitate nu poate fi pusa la indoiala si care par a fi facute in acelasi mod, in acelasi stil." Se apleaca spre mine confidential. "Unul dintre aceste obiecte vi-l pot arata." Si, intr-adevar, scoate de undeva, dintr-un toc de piele, o medalie superba, ce pare din cupru vechi. Efigii bizare se decupeaza din carnea verde a metalului, semne stranii, cum n-am mai vazut. "Vedeti semnele? Sunt identice cu unele de pe placi. Iar sansa ca un falsificator sa fi cunoscut piesa aceasta este practic zero. Si-apoi, poate ati auzit ca in cele din urma, cu mari eforturi, a fost facuta in Anglia o analiza comparativa a metalului uneia dintre placile de plumb, cu o scoaba dacica tot din plumb, luata de la Sarmizegetusa. Stiti care a fost raspunsul englezilor?" Ma priveste fix, lung. "Daca scoaba e autentica, atunci placile sunt autentice, in ceea ce priveste compozitia aliajului. Este un aliaj identic cu cel dacic." Tace, asteptand sa reactionez in fata acestui argument zdrobitor. "La Sarmizegetusa, in marele sanctuar rotund, au fost gasite resturi de turnare in plumb si argint si poate ca aceasta adevarata cronica inscrisa pe placi de plumb, aceasta adevarata dare de seama despre regii daci si despre preotii lor a fost turnata chiar acolo, in cetate. Stiu, se spune ca dacii nu aveau scriere, pentru ca nu s-au gasit prea multe inscriptii, dar daca aveau, asa cum este foarte probabil, atunci cei care scriau nu erau oamenii de rand, ci initiatii, preotii din temple. S-au gasit acolo cantitati uriase de plumb, creuzete pentru topit metalul, si asta exact acolo unde erau si templele."
Desi se fereste sa faca o afirmatie categorica, Dan Romalo e convins ca placutele de plumb sunt cu adevarat dacice, placi de plumb turnate de preotii daci, acoperite initial cu o folie subtire de aur pur. In favoarea acestei variante sunt analizele metalului si urmele de turnare in matrite care se pot vedea. Ipoteza lui Romalo este fascinanta. Daca interpretarea pe care o da el textelor si imaginilor este corecta, atunci aceasta cronica dacica in plumb aurit ar cuprinde relatari despre capeteniile geto-dace intr-o anumita cronologie, evenimente importante, batalii si tratate de pace, si toate acestea ar fi fost insirate pe zidurile si pe stalpii sanctuarelor dacice, ca un memorial fastuos si stralucitor. Preotii ar fi fost, in felul acesta, pastratorii intregii istorii a neamului geto-dac.
Varianta Sinaia
Placutele de aur care au devenit placute de plumb
Unul din firele misterului placutelor de plumb aflate la Institutul de Arheologie din Bucuresti duce la Manastirea "Sinaia". Legenda spune ca la saparea viitoarelor temelii ale Castelului Peles au fost gasite ingropate in pamant sute de placute din aur, care inainte de a fi topite (din motive necunoscute) au fost reproduse in plumb si daruite, de batranul rege Carol I, Manastirii "Sinaia".
Aveam sa ajung si eu, in cele din urma, acolo, la ctitoria spatarului Mihai Cantacuzino, supranumita si "manastirea regilor", pentru a cauta vreo urma a misterioaselor placute din plumb. Staretul Macarie Bogus mai intai a tacut lung, ascultand, apoi a deschis porti grele, dincolo de care se afla tezaurul inestimabil al manastirii, dormind intre zidurile desenate in carbune de Regina Maria. Dintr-o cutie pe care o tinea cu ambele maini, staretul a scos doua placi de plumb, acoperite cu aceeasi scriere misterioasa, cu aceleasi reprezentari. De unde, de cand sunt aceste obiecte in posesia Manastirii "Sinaia"? O mie de intrebari au ricosat pe langa parintele staret, fara ca acesta sa poata raspunde la vreuna dintre ele. Arhiva manastirii a disparut in perioada comunista, trebuie sa fie undeva, la Bucuresti poate, sau cine stie unde. Tot ce a fost inainte de 1956 a disparut, a fost luat, s-a dus...
Voiam sa plec. Misterul parea a se adanci si mai mult. Una dintre piese, rotunda, parea a fi fost facuta sa fie purtata la gat. "Stiti", mi-a spus staretul, "ani de zile au fost uitate. De fapt nimeni nu stie de unde au aparut, dar se spune ca au aparut mai intai aici, la Sinaia. Exista oameni care le-au vazut, care le-au tinut in maini. Poate ca legenda gasirii lor la Peles, asa cum se vorbeste, este adevarata, poate ca au fost cu adevarat niste originale din aur..."
O strada incolacita ca un sarpe, urcand muntele. Intr-un ochi al strazii, infipta in carnea de piatra, se afla o casa cum n-am vazut multe. E o casa din alte timpuri, ca o cetate, cu o arcada stranie, cu brazi strangand-o in brate, cu un cer translucid deasupra. E una dintre cele mai frumoase case din Sinaia, dintre cele mai vechi si mai nobile. Inauntru, printre tablouri si teracote albe, locuieste Diana Istrate, o doamna care ar trebui sa-si aminteasca ceva despre placile din plumb. Cu zeci de ani in urma, tatal ei, Vasile Ionescu, fost inspector silvic, le-a vazut, le-a tinut in maini. Casa ei pare o uriasa casa de papusi. Peretii sunt pictati. "Da", zice ea, miscandu-se incet, chiar ca o papusa veche, "placutele au existat. Tatal meu a avut vreo patru-cinci, le stiu de cand eram copila. Dar la un moment dat, pur si simplu au disparut. Chiar el, la batranete, se intreba unde si cum or fi disparut. Le avea de la un fost primar al Sinaii, pe care nu mai stiu cum il chema. Se spunea ca fusesera de aur. Cine mai stie! E o vesnicie de-atunci!"
O portita in labirint
Aurora Petan, cercetator, doctorand la Institutul de lingvistica al Academiei Romane.
"Sunt convinsa ca este vorba despre o cronica a regilor daci"
Iunie 2004. Pentru prima data in istoria lor, placutele de plumb din subsolul Institutului de Arheologie din Bucuresti fac subiectul unei comunicari stiintifice, organizate sub egida Academiei Romane. Aurora Petan, o tanara cercetatoare in lingvistica, cu specialitatea latina si greaca veche, sustine o comunicare legata de ele, incercand sa starneasca interesul lumii stiintifice. La o prima evaluare, temerara cercetatoare considera ca limba in care au fost scrise tablitele nu este o limba inventata de cineva, ci a fost candva o limba vie. Ba si mai mult, ca am putea avea de-a face, intr-adevar, cu limba vechilor geti. O teorie indrazneata, greu de acceptat de catre mediile academic-conservatoare, si pe care ne-am grabit s-o aflam chiar de la autoarea ei.
- Sunteti lingvist, expert in limbi clasice. De ce va intereseaza aceste tablite de plumb, atat de controversate?
- Pentru ca sunt scrise intr-o limba necunoscuta si pentru ca n-au fost cercetate niciodata de un lingvist. Am aflat despre tablite in 2003, din cartea domnului Romalo, si mi s-a parut ceva extraordinar. Mi-am spus ca daca sunt falsuri, sunt atat de bune incat merita cercetate. Mi s-a parut o provocare, un subiect de cercetare pasionant. Cartea domnului Romalo are meritul de a fi pus in discutie, pentru prima data dupa o suta si ceva de ani, aceste obiecte, dupa parerea mea, senzationale. Ar putea fi vorba despre o arhiva si in acelasi timp despre o cronica a regilor daci, despre care nu s-a vorbit niciodata public si care a fost ignorata. Se stia despre aceste placi de la sfarsitul secolului al Xix-lea, dar nimeni nu a avut curajul sa le puna in discutie, pentru ca, in mod evident, ar fi bulversat toata "istoria oficiala". Si asa, nefacand altceva decat sa le prezint, fara nici o interpretare, am starnit nervozitatea expertilor. Chiar daca avem a face cu niste falsuri, ele sunt geniale, unice prin complexitatea lor. Presupusul falsificator a inventat in acest caz o limba. Eu nu mai cunosc ceva asemanator. Si-apoi, poti plasmui o piesa, doua, trei, dar nu zeci de piese care cuprind nume, imprejurari, razboaie, negocieri, detalii uluitoare despre o intreaga epoca, pe care le ghicim mai curand din reprezentarile grafice decat din scris. In prezentarea mea de la Academie, m-am limitat sa fac o sinteza a tuturor acestor ipoteze, cu argumentele pe care le aveam la vremea respectiva, fara sa incerc, deocamdata, interpretari ale textelor.
- Impartasiti opinia lui Dan Romalo (care, demonstrata, ar deveni fulminanta), ca ar putea fi vorba de limba geto-dacilor?
- In cea mai mare parte, placutele sunt scrise intr-un alfabet grecesc, dar mai sunt si alte alfabete acolo, necunoscute. Intr-adevar, limba in care sunt scrise este necunoscuta. Putem citi ce scrie, dar nu putem intelege decat numele proprii, nume de regi, de cetati, de triburi. Posibilitatea ca aceasta sa fie limba geto-dacilor este reala, in masura in care se va dovedi ca placile sunt autentice. Nu sunt scrise in latina, nici in greaca, nici in iraniana, nici in slava, si deci, prin eliminare, nu poate fi decat limba lor. Sunt si litere care corespund unor sunete ce nu existau in greaca, dar existau in aceasta limba, iar aceste semne se pot regasi, mult mai tarziu, in limbi slave, ca rusa si sarba. Implicatiile acestei chestiuni sunt enorme.
- Cat de vechi sunt evenimentele la care face referire aceasta presupusa cronica in plumb a geto-dacilor?
- Cele mai vechi evenimente relatate in desene si in texte se refera la Dromichete, deci secolul al IV-lea inainte de Hristos, dar trebuie sa spun ca exista nume si date despre personaje neatestate de alte surse istorice si care ar putea fi mai vechi decat Dromichete. Evenimentele relatate se intind pe aproape cinci secole, pana inaintea invaziei romane. Ei bine, se poate vedea imediat ca ele nu sunt unitare, ca sunt multe maini care au lucrat la ele, dupa cum sunt folosite mai multe alfabete la redactare si mai multe stiluri de decoratiuni. Exista chiar si un alfabet necunoscut, care pare anterior alfabetului grecesc. Chiar daca nu sunt de acord cu interpretarea d-lui Romalo, cred ca limba in care sunt scrise textele nu este o limba inventata, ci ca a existat cu adevarat, ca limba vie. In plus, ar fi vorba, de fapt, despre o civilizatie necunoscuta, neatestata niciodata pana acum la adevaratele ei dimensiuni si valori. Pe aceste placi sunt reprezentate cladiri, divinitati, arme, simboluri, scene de lupta, o intreaga lume, detalii de viata, de organizare militara, sunt mai multe date decat am fi visat vreodata sa avem despre lumea dacilor. Un motiv serios pentru a pasi pe un drum atat de riscant. Pur si simplu, misterul care pluteste asupra acestor obiecte ma fascineaza si cred ca e normal sa incerc sa aflu tot ce pot.
- Cum va explicati ca aceste obiecte senzationale au fost tratate, totusi, de catre specialisti drept niste falsuri, chiar de la inceput?
- Au fost tratate astfel datorita aspectului. Aratau foarte bine, deci concluzia imediata era aceea ca nu pot fi decat niste falsuri. Nimeni nu s-a gandit la posibilitatea ca suportul, deci plumbul, sa fi fost "nou", din secolul al XIX-lea, dar continutul sa fi fost autentic. Eu nu cred ca placile sunt antice, ci ca sunt copii ale unor originale antice disparute, fie ele din aur sau nu. In plus, descoperirea era mult prea senzationala pentru niste oameni de stiinta incremeniti in prejudecata ca dacii nu aveau scriere si nu aveau reprezentari iconice. Atitudinea reticenta, conservatoare a specialistilor este explicabila. In plus, ea vine in urma unor exagerari facute din motive politice in perioada comunista, referitoare la civilizatia geto-dacilor. Dar exagerari sunt si acum, cum au fost mereu in timp, asta nu trebuie sa impiedice o cercetare stiintifica onesta si lipsita de prejudecati a oricarui subiect, indiferent cat de incomod ar fi el la un anumit moment.
- Sperati sa le descifrati? Sa recuperati limba pierduta a geto-dacilor?
- Da. Cred ca in cele din urma voi reusi sa le descifrez. Perspectiva aceasta, a recuperarii unei misterioase limbi pierdute, ma hipnotizeaza.
Misterul placutelor de plumb
- Au cuvantul specialistii -
Institutul de Arheologie din Bucuresti, fostul Muzeu de Antichitati, se afla intr-o cladire fabuloasa, care ar merita ea insasi sa fie subiectul unui reportaj. De o frumusete extraordinara, purtand pecetea nobila a anilor interbelici, ea pare parasita. Chiar si statuia lui Vasile Parvan, aflata in mica gradina din fata, s-a lasat cotropita de vegetatie si tristete. Pietre romane risipite peste tot, statui decapitate si alte relicve istorice dau o si mai mare impresie de parasire. Arheologia romaneasca este saraca. Dar acesta este un alt subiect.
Intru la subsol unde, in sfarsit, pot cantari cu mainile mele, pot pipai ceea ce a mai ramas din placile de plumb. Unele dintre ele, cele mai mari, au vreo 10 kilograme. Sunt mii de semne acolo, sute de personaje migalite in plumb, atat de sofisticate, incat pur si simplu nu-mi pot imagina cum au fost turnate, cine si cum a putut face matritele in care aceste adevarate hieroglife sa fie imprimate invers si de la dreapta la stanga, pe negativ. Sunt uluitoare. Fac fotografii. Placile stau aici de un veac. Daca e adevarat ca au existat sute de tablite identice, arhiva dacica a cantarit tone intregi de plumb. Ce falsificator sa se incumete la o asemenea munca sisifica?
Mai tarziu, in biroul arheologului Alexandru Vulpe, directorul institutiei. Aceeasi atmosfera de noblete decrepita imprima locului un aer usor fantast.
Alexandru Vulpe
"Placile sunt 100% un fals. Genial, e drept, dar un fals"
- Sunt aproape o suta de ani de cand in subsolurile Institutului de Arheologie din Bucuresti zac, uitate si necercetate, zeci de placute de plumb, pe care unii cercetatori le considera o cronica a regilor daci...
- Am mai spus o data, intr-un interviu, sunt niste falsuri.
- Ipoteza dvs. a fost dovedita stiintific? Doamna Aurora Petan, cercetator in domeniul lingvisticii, este de alta parere...
- Doamna Petan ar trebui sa se ocupe de lucrurile la care se pricepe. Daca ar fi stat de vorba cu noi, cred ca o puteam lamuri, pentru ca este o cercetatoare serioasa.
- Placutele de plumb aflate in custodia Institutului de arheologie au fost studiate vreodata temeinic?
- Bineinteles. Chiar si eu le-am studiat in tinerete. Dupa cateva ore, mi-am dat seama ca sunt falsuri. De altfel, le stiam ca falsuri, pentru ca Vasile Parvan le vazuse si el si credea acelasi lucru. Generatia de dupa Parvan, la fel, le-a considerat niste falsuri, sunt niste falsuri din secolul al Xix-lea. Noi le putem data dupa anumite criterii.
- Ce parere aveti despre originea lor? Sunt ele, asa cum s-a spus, copii ale unor placi de aur care au fost topite?
- Asta este o nascocire. Nu exista nici o dovada a existentei unor placi de aur. Asta o sustin cei care cred ca ele sunt autentice, pentru a crea o falsa disputa.
- Au fost gasite la Sinaia?
- Au ajuns la Manastirea "Sinaia", dar cred ca au fost facute in alta parte. De fapt, nu se cunoaste deloc istoria lor, de unde provin. Ceea ce putem spune este faptul ca ele au ajuns la noi (in cladirea fostului Muzeu de Antichitati, actualul Institut de Arheologie) la inceputul secolului al Xx-lea. Nu au avut niciodata un numar de inventar, pentru ca au fost considerate, inca de la inceput, falsuri. Ele nu au nici astazi un asemenea numar. Au stat pur si simplu in depozitul muzeului. Eu le stiu acolo dintotdeauna, puse intr-un cos.
- Cate au fost initial? Cate au disparut?
- Nu stiu precis, dar au fost pana intr-o suta. In momentul de fata, noi mai avem 31 sau 35, nu stiu exact, si mai exista si in alte locuri, cred ca in total mai sunt vreo 50. Atunci cand stii ca sunt falsuri, nu-ti pierzi vremea. Aici problema care se pune este cine le-a facut.
- Si in ce scop, nu? Un asemenea fals de proportii trebuie sa fi avut un scop precis: gloria unei descoperiri, faima sau bani.
- Nu va impresionati! Nu este asa de greu de facut un asemenea fals. Faptul ca e in plumb... nici macar nu a costat asa de mult. Scopul? Ca sa poti sa raspunzi ar trebui sa faca cineva, intr-adevar, un studiu. S-au ocupat unii, dar nu au scris. Eu le-am preluat de la generatia dinaintea mea, drept "falsurile lui Hasdeu". Hasdeu a facut falsuri, se stie. Ceea ce putem spune noi este ca acela care a facut aceste falsuri era un om de cultura. Cunostea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei si care erau la dispozitia oricarui om cult in secolul al Xix-lea, cunostea cartile despre Columna lui Traian si alte lucrari care erau disponibile atunci, plus ca avea notiuni de filologie. Hasdeu este suspectul principal, pentru ca el a mai incercat sa faca niste falsuri, chiar sa vorbeasca despre un alfabet getic in disputa lui cu Grigore Tocilescu. Pentru a avea siguranta acestei ipoteze ar trebui ca cineva sa se ocupe, sa caute in arhiva Academiei, sa gaseasca indicii. Dar Hasdeu nu e singurul suspect. Pe la 1880, a fost un adevarat curent de scoatere in evidenta a culturii dacice. Tot atunci, Nicolae Densusianu a emis acea carte care a facut valva, Dacia Preistorica, si in care afirma ca nu noi suntem urmasii Romei, ci ca romanii ar fi urmasii dacilor. Adica, dacii vorbeau deja o limba latina. E o absurditate. Evident, nici un om de stiinta nu ia aceasta teorie in serios. In 1880, asemenea carti erau destul de la moda in Europa. Si ca sa revenim, ar mai putea fi un cerc de suspecti, de pe vremea Mariei Tereza, pe la sfarsitul secolului al Xviii-lea si inceputul secolului al Xix-lea, cand s-a vehiculat ideea unei Dacii mari, integrata in imperiul Austro-Ungar. Si atunci au aparut o serie intreaga de falsuri, chiar de la cabinetul numismatic din Viena. Dar eu nu cred in aceasta ipoteza. Cred ca falsurile sunt mai tarzii.
- Care sunt argumentele care sustin ipoteza ca ar fi falsuri?
- Din punctul de vedere al textelor de pe tablite, veti vedea ca ele nu tin seama decat de ceea ce se cunostea la momentul acela, adica pana la 1900. Tot ce s-a descoperit dupa 1900 nu figureaza pe ele. Ulterior, s-au descoperit inscriptii importante care, daca ar fi fost cunoscute, ar fi trebuit sa existe pe placi. De pilda, inscriptia despre Burebista, de la Dionisopolis, care s-a descoperit in 1905. Va mai dau niste exemple. Cetatea de la Cumidava apare pe tablite ca la Ptolemeu, Comidava. Autorul falsului nu avea de unde sa stie ca in 1942 avea sa se descopere o inscriptie, la Rasnov, in care era scris Cumidava. Pai daca era scris de un dac, ar fi scris asa, in limba lui, nu in greceste. Apoi, ar mai fi iconografia. Toate reprezentarile sunt acelea care se cunosteau pana la 1900, or astazi, noi stim considerabil mai mult decat ceea ce se cunostea atunci. N-am facut un studiu exact, dar majoritatea sunt imagini preluate de pe Columna Traiana si imagini ale unor culte orfice, deci nu este ceva nou.
- Cetatea Sarmizegetusa a fost descoperita mult mai tarziu decat au fost facute placile, si totusi, este reprezentata cu destula fidelitate fata de modelul real...
- E facuta atat de schematic, incat orice reprezentare de castru roman sau de cetate medievala ar fi corespuns la fel de bine. In orice caz, toti inaintasii mei au fost de acord cu acest lucru. Eu m-am ocupat de ele cand aveam 24 de ani si mi-a trebuit o zi sa-mi dau seama ca sunt falsuri. Altii, cum a fost Horatiu Crisan, si-au dat seama intr-o ora. Singurul lucru la care trebuie raspuns este cine le-a facut.
- Mai exista un argument in favoarea autenticitatii tablitelor: analiza materialului, efectuata in Anglia. Plumbul s-a dovedit la fel de vechi ca cel folosit in urma cu 2000 de ani de catre daci...
- Nu cred ca rezultatele analizei de material sunt concludente in asa masura incat sa tragem concluzii.
Alexandru Suceveanu, director adjunct al Institutului de Arheologie din Bucuresti
"Dan Romalo a facut un imens serviciu culturii romane, deschizand calea unor cercetari care vor lamuri, in cele din urma, problema"
- D-le Suceveanu, sunteti semnatarul prefetei cartii lui Dan Romalo, "Cronica apocrifa pe placi de plumb", in care, spre lauda dvs., va declarati de acord cu faptul ca placutele de plumb merita a fi studiate. Ar fi si timpul! Se fac o suta de ani de cand zac in depozitele Institutului de Arheologie din Bucuresti, de unde mai dispar, mai apar...
- Nu cred ca au fost vreodata disparute cu adevarat. Eu le stiu de 30 de ani, de cand am venit in institut, si de la inceput am avut o reticenta fata de ele. Poate pentru ca nu stim de unde provin. Nu au fost gasite intr-un context arheologic si asta le face necredibile.
- Daca ar fi autentice, atunci ar produce un adevarat seism in istoria noastra si a limbii romane, nu-i asa?
- E adevarat, pe placutele "puse in circulatie" de Dan Romalo, in afara de nenumarate reprezentari, apare o scriere predominant greaca - dar si de alta sorginte -, in care numele proprii descifrabile indica o realitate geto-dacica la confluenta intre era pagana si cea crestina. Dan Romalo face o investigatie prudenta, luand in calcul permanent posibilitatea ca placile sa fie niste falsuri, dar inclinand, totusi, cu toata prudenta, spre caracterul autentic al acestora. Daca placutele ar fi autentice, atunci da, ar putea fi vorba despre limba geta. Toate acestea trebuie formulate cu mare prudenta, pentru ca stiti bine deserviciul pe care-l fac diletantii tracomani, cand e vorba de asemenea ipoteze de lucru.
- L-ati ajutat pe Dan Romalo sa faca in Anglia acea analiza a aliajului din care sunt facute placutele, in comparatie cu un aliaj dacic. Erau identice. Ce parere aveti?
- Intr-adevar, acesta este unul dintre argumentele care in ochii mei atarna greu in favoarea ideii ca ar fi autentice, dar ramane posibilitatea ca falsificatorii, foarte inventivi, sa se fi gandit la structura aliajului de la bun inceput. Un alt argument care poate fi luat in seama ar fi reprezentarea cetatii Sarmizegetusa, care avea sa fie cunoscuta arheologic dupa 1939, cand nu se mai punea problema unor asemenea falsuri, numai ca si aici ar fi diverse explicatii posibile. Impartasesc opinia domnului Romalo, ca daca aceste obiecte sunt opera unor falsificatori, atunci avem de-a face cu niste falsificatori absolut geniali. Cunostintele lor in ceea ce priveste autorii antici sunt remarcabile, ca si capacitatea lor de a integra aceste date intr-un sistem lingvistic coerent. Sigur, una e sa falsifici doua-trei piese, si alta e sa inventezi o adevarata biblioteca de plumb antica, cu un scop ce ramane deocamdata ascuns.
- Care este parerea dvs. personala despre placile de plumb?
- Recunosc greutatea argumentelor pe care le aduce d-l Dan Romalo, neuitand nici o clipa dificultatile in acceptarea lor. Dan Romalo a facut un imens serviciu culturii romane, deschizand calea unor cercetari care probabil vor lamuri, in cele din urma, problema placutelor. Singura cale de a expune problema lumii stiintifice era publicarea lor.
Acad. Virgil Candea
"Cercetarea oricaror relicve ale trecutului este o datorie sacra a stiintei"
(Fragment din postfata cartii lui Dan Romalo, "Cronica apocrifa pe placi de plumb?")
"Stimate domnule Dan Romalo,
In urma cu cativa ani, ati avut bunavointa sa-mi comunicati interesul dvs. pentru ansamblul de inscriptii si imagini criptice pe placi de plumb - originale sau reproduceri fotografice - pastrate la Muzeul National de Antichitati din Bucuresti, piese carora v-ati consacrat din tinerete eruditia si eforturile. Rezultatele cercetarilor dvs. le-ati prezentat in cartea Cronica apocrifa pe placi de plumb?, care apare acum in editie definitivata. Am parcurs cu atentie lucrarea si sunt convins ca cititorii ei, specialisti sau amatori cultivati, vor pretui dupa cuviinta initiativa dvs. de a atrage atentia asupra acestor piese enigmatice, chiar daca nu va vor impartasi integral solutiile si ipotezele. Va incurajez demersurile, animate de pasiunea dvs. sincera pentru mai buna cunoastere a inaintasilor nostri si de convingerea ca cercetarea oricaror relicve ale trecutului este o datorie sacra a stiintei. V-am indemnat sa faceti neintarziat publice misterioasele texte si imagini care, indiferent de natura lor - originale sau falsuri -, au dreptul la atentia si verdictul autorizat al savantilor. Repet, chiar falsurile se cuvin studiate, pentru ca furnizeaza informatii utile despre motivatiile, imprejurarile, data, autorii si procedeele confectionarii lor (dovada studiile actuale privitoare la falsurile monetare). Ignorarea apriorica a pieselor suspecte intemeiata pe prejudecati sau teama de discreditare nu se justifica".
(Fotografiile autorului)