Romania (sau, cel putin, partea ei tanara si informata) pare a fi realizat ca civismul nu se reduce doar la exprimarea - odata la patru ani, prin vot - a atitudinii fata de clasa politica. S-a votat schimbarea regimului, dar s-a votat si altceva: electoratul a indicat ca vrea si schimbarea intregii clase politice. In cei cincisprezece ani de la caderea comunismului, politica a fost sursa sigura de imbogatire pentru clasa politicienilor (si a clientilor lor), noii ciocoi provenind, in cea mai mare parte, din cadrele fostului "aparat" al Pcr. Protejati de lipsa unei legi a lustratiei, de accesul greoi si limitat la dosarele Securitatii, activistii Pcr, securistii si informatorii lor s-au raspandit in toate formatiunile politice, s-au plasat in posturile cheie ale administratiei publice, continuandu-si legaturile subterane reciproce ce le-au asigurat dominarea tarii. Cozmancii, mihailestii, priboii din toate partidele au alcatuit ceea ce a fost denumit Sistemul, o formula mafiota de "repartizare" a bunurilor comune ale natiei, de prelevare discretionara a fondurilor publice, de inselare pe fata a amaratului cetatean obisnuit. Votul din 2004, in special cel de la alegerile parlamentare si prezidentiale, a aratat ca Romania tanara si informata a decis ca Sistemul trebuie eliminat, ca oligarhia - constituita de clasa politica in functiune - trebuie blocata din avantul ei pradalnic.
A fost nevoie, desigur, de un om decis sa se inhame, cu orice risc, la o asemenea actiune. Teribilul Traian Basescu a aparut exact cand era nevoie de el. Fara manifestarile deschise, transante ale politicianului atipic Traian Basescu, multi electori ar fi ezitat in optiunea pentru un nou sef al statului. Experimentul Emil Constantinescu a fost, pentru majoritatea cetatenilor, dezamagitor tocmai datorita imensului capital de speranta investit in el. In loc sa schimbe radical Sistemul, Emil Constantinescu si "echipa sa" (divizata de interese marunte) s-au conformat acestuia. Chiar daca au respectat strict legalitatea, ei nu au inteles ca faptul nu rezolva nimic atata timp cat "ceilalti" sunt dispusi doar sa o mimeze. Guvernarea Cdr-Usd-Udmr a pierdut pe propria mana puterea cu care a fost investita de un electorat dornic de schimbare, aspirand la o democratie reala, responsabila si transparenta. Conformarea cu Sistemul a avut inevitabil efectele observate la regimul Fsn, Fdsn, Pdsr. Astfel s-a putut vorbi de "coruptii lor" si "coruptii nostri". Esecul din 2000 trebuia sa genereze o restructurare si o primenire a partidelor democratice, pentru ca, altfel, in fata gruparii ce a initiat Sistemul (activistii si securistii comunisti din Psd, dar si din alte formatiuni), alternativa nu ar mai fi existat. Intre 2000 si 2004 s-a vazut clar ca Psd-ul tinde sa se transforme intr-un partid-stat ce accepta - pentru "uz extern" - existenta decorativa a altor partide.
Traian Basescu a rasturnat proiectul secret al liderilor comunisti travestiti in democrati. "Jocul" lui a fost permanent deschis, provocator, atipic. El nu s-a ferit sa atace probleme pe care intreaga clasa politica le evita in mod tacit. Stilul sau a socat si a atras electoratul dezamagit de prestatiile partidelor prezente in arcul parlamentar. Cuplul facut cu Theodor Stolojan a avut marele merit de a-i asigura in spate o alianta - Dreptate si Adevar - stabila si flexibila, in ciuda framantarilor interne datorate nemultumirii unor lideri baronizati sub guvernarea Cdr. Basescu a declarat clar ca cere administratiei respectarea integrala si nediscriminatorie a legii, prin excluderea oricarei imixtiuni a politicului si, impreuna cu noul lider al Pnl, Calin Popescu Tariceanu, a impus un guvern tanar in care, practic, nu mai apare nici una din figurile implicate in guvernarile anterioare. Cei doi vor sa guverneze altfel si, deocamdata, chiar o fac. Aparitia presedintelui tarii, in direct, la sarbatoarea populara de Anul Nou, sau convocarea guvernului intr-o sedinta neprotocolara, intr-un hotel, cu acelasi prilej, sunt gesturi, desigur spectaculare si usor populiste, ce vor sa reprezinte insa un semnal ca, intr-adevar, ceva incepe sa se schimbe. Si chiar se schimba, de vreme ce guvernul a adoptat inca din prima sa intalnire ordonanta privind cota unica de impozitare, propusa prin programul politic al Da.
Va putea - trebuie, totusi, sa ne intrebam - tandemul Basescu-Tariceanu, sa guverneze cu o majoritate fragila, pe baza unei coalitii, fortate de imprejurari (in care partenerii sunt nesiguri si oportunisti), amintind de formula, potential exploziva, a administratiei dominate de Cdr? Psd-ul, secondat de un Prm redus si derutat de infrangere, pare a astepta primele hop-uri mai serioase ale noii actiuni administrative pentru a rasturna guvernul. Cum va putea presedintele Basescu sa se lupte cu Sistemul, cand in Pur, in Udmr si chiar in formatiunile regrupate in Da sunt inca destui reprezentanti ai acestuia, interesati - in primul rand - de continuitatea lui, de beneficiile pe care le asigura? Misiunea este extrem de dificila. Pur, partid ce a intrat in Parlament pe spezele Psd-ului, se poate intoarce oricand, atunci cand ceva nu-i convine, la "matca". Iar Udmr-ul se va deplasa intotdeauna spre centrul puterii, in functie de interesele sale particulariste. Presedintele are insa un atu: nici Pur-ul, nici Udmr-ul nu doreste alegeri anticipate. Acestea ar putea insemna excluderea lor din Parlament, Pur-ul neavand impact real la electorat, iar Udmr-ul resimtind concurenta directa a Uniunii Civice Maghiare. Mult mai complicata este problema "disidentei interne" din Pd si Pnl. Exista destui nemultumiti in ambele partide, mai ales dintre "liderii de drept" ce sperau sa ocupe functii guvernamentale majore, sa controleze paliere administrative generale sau locale, ca in perioada 1996-2000. Nemultumitii sunt, deocamdata, in stand-by, dar daca vor constata ca noua echipa este chiar intransigenta in aplicarea legii, s-ar putea sa asistam la defectiuni. Solutia ar putea fi, totusi, cea a unificarii formale a Aliantei si a deschiderii ei spre Pntcd, in perspectiva formarii unui puternic Partid Popular, capabil sa castige orice alegeri, inclusiv alegerile anticipate, dand astfel Romaniei o majoritate sigura, fara de care Sistemul nu va putea fi demolat.
Presedintele Basescu si primul ministru Tariceanu par decisi sa mearga pana la capat. Pentru binele tarii, ar trebui sa reuseasca. Romania nu-si poate permite sa se intoarca, inca o data, la un Sistem ce a secatuit-o de fortele sale vitale.