Ca sa prinda ora de "Actualitate Romaneasca" la Radio Europa Libera, regretatul meu tata era in stare sa lase carul cu lemne in padure, plugul in brazda, boii pe lunca sau prietenii la mat. Venea acasa abia tragandu-si sufletul, isi potrivea scaunul si apoi isi lipea urechea de batranul aparat "Bucuresti 500". Mi-l amintesc ca se enerva si-i injura pe "banditii care bagau paraziti". Dar intr-o zi a venit cu solutia miraculoasa de a scapa de bruiaj: un cartof rosu, mare, pe care l-a infipt in antena. Se auzea mai bine. Se auzea Neculai Constantin Munteanu! Subtil ghicitor printre randurile "Scanteii", maestru al descifrarii "cifrului de partid" si navigator stoic peste limbajul de lemn al dictaturii, N.C. Munteanu si-a pus la butoniera gloria de a-l fi scos din sarite de nenumarate ori pe insusi "Geniul Carpatilor". Va mai amintiti? Vocea lui inconfundabila, de psihiatru gentil care-ti pune camasa de forta cu gestul ca te-ar imbraca in rochie de mireasa, iambii suitori si traheii din metrica pamfletelor sale memorabile, ozonul pe care-l aducea in casele amarate, tonul sau mereu optimist, de parca ti-ar fi dat vestea ca acum-acum, dictatorul, partidul si Securitatea isi vor lua talpasita - toate aveau darul sa ne faca viata suportabila. Nu-i vom putea multumi niciodata indeajuns lui N.C. Munteanu pentru pilula de fiecare seara, cu care ne-am tratat sperantele si ne-am intarit credinta in marea strigare a ingerului. Faptul ca, dupa atatia ani, este colaboratorul revistei noastre ne onoreaza.
"Exilul e ca tara de origine.
Nici mai mult, nici mai putin"
- Sunteti moldovean "de jos", din tinutul Vrancei. Motiv de mandrie sau de regret?
- De ce sa regret? Moldovenii nu sunt mai buni sau mai rai decat romanii din alte provincii istorice, in schimb sunt mai visatori, mai blanzi, mai (prea) rabdatori, mai pesimisti, mai saraci si mai "lasa-ma sa te las". Drept care, numarul de ticalosi pe cap si mai ales pe gat de moldovean e ceva mai mare. La ultimele alegeri, Moldova toata era albastra, desi o culoare mai optimista nu i-ar fi stat chiar rau. In fine...
- Nicolae sau Neculai...?
- Nicolae, dar notarul a scris Neculai, adica ce-a inteles vinul din capul lui. Mai tarziu, mi-a placut numele pocit moldoveneste. Il deosebeam de Nicolae si de "nicolaimea" epocii de aur.
- Ati studiat la Institutul de Stiinte Economice "V.I. Lenin" din Bucuresti. De ce ati abandonat facultatea?
- Nu mi-a placut ce-am invatat acolo. Si mi-am dat seama ca nu-i pot invata nimic pe profesorii mei. Am decis sa ma fac ziarist. Si chiar am reusit. Am lucrat cativa ani la "Contemporanul", cativa ani la Televiziunea Romana si alti cativa la revista "Cinema". Dupa care m-am plictisit de lumea in care traiam si am hotarat sa vad lumea larga. Spre mirarea mea, am si reusit sa plec, si cred ca am nimerit Europa, ba chiar Europa Libera, exact cum a nimerit orbul Braila.
- Ati fost perceput, mai ales de ascultatorii Europei Libere, ca un rezistent anticomunist. Cum au fost primii ani in libertate?
- Rezistenti au fost cei care au luptat, destui au si murit, cu arma in mana, in munti; cei care si-au irosit ani multi in puscariile si lagarele comuniste. Pe langa suferintele lor, pe langa ce-au indurat romanii vreme de 50 de ani si - mai ales - in ultimii 25 de ani de comunism, "rezistenta" mea a fost floare la ureche. In fine, aproape... Cand am plecat, din disperare, din curiozitate, din spirit de aventura, din dorinta de altceva, am plecat fara speranta de intoarcere. Nici macar nu visam ca voi ajunge vreodata la Europa Libera. M-am dat cu capul de toti peretii pana sa ajung acolo, si nici acolo nu mi-a fost prea usor, desi unii pot sa zica, ei, "ce era asa greu sa citesti "Scanteia"!?" N-a fost chiar asa.
- Este exilul o scoala a caracterelor?
- N-as zice. De fapt, nu cred. Esti ceea ce esti si ce vrei sa fii. Exilul nu-l face pe las mai curajos, pe prost mai inteligent, pe cocosat mai drept. Bunastarea nu forjeaza caractere, uneori - dimpotriva. "Exilul - scoala a caracterelor" e un cliseu util celor care traiesc cu vinovatia plecarii, dar si celor cu complexul "salamului cu soia". Mai tenace nu e decat cliseul "dezbinarii" sau "inactivitatii" exilului romanesc. In fond, exilul e ca tara de origine. Nici mai mult, nici mai putin!
"Europa Libera a costat mult,
dar a fost mai eficienta decat arsenale
si baze militare infinit mai costisitoare"
- Patriot si anticomunist, acolo, la radio, ati fost un soldat al Razboiului Rece. "Mitraliera" dvs. n-a fost de confetti, ci una oarecum adevarata, cu efect mortal pentru sistemul comunist. Cum era cand stiati ca va asculta milioane de romani?
- O sa va mire ce va spun. La Europa Libera nu eram angajati pentru anticomunismul sau pentru patriotismul nostru. Eram angajatii unui post de radio american, care nu-si propunea decat sa informeze, si nimic mai mult, milioane de oameni pe care geografia, istoria, politica sau soarta ii plasase dincolo de cortina de fier. Daca spui cortina de fier, trebuie sa amintesti de "razboiul rece" si de "propaganda". A fost un "razboi rece", desigur, dar propaganda, in sensul nenorocit pe care comunistii l-au dat cuvantului, niciodata. Milioane de oameni, seara de seara, ne-au ascultat de buna voie si nesiliti de nimeni, uneori expunandu-se la represiuni; ne-au inteles, ne-au crezut, aveau nevoie de "adevarurile" noastre, pentru simplul motiv ca nu credeau o iota din "adevarurile" propagandei comunismului si nici in comunism. Si eu, ca si colegii mei, am fost intr-adevar soldatii unui razboi nevazut, pe care democratiile occidentale l-au castigat fara nici un foc de arma. Europa Libera si Radio Libertatea au costat mult, dar au fost mai eficiente, cum s-a vazut in 1989, decat arsenale si baze militare infinit mai costisitoare. Pentru ca au folosit arma cea mai umila, cea mai inofensiva, cea mai eficienta: cuvantul. Am crezut si in ceea ce-am spus. Nu-mi este rusine de ce-am facut. Ma bucur ca am avut dreptate si ca am fost de partea buna a istoriei. Europa Libera a fost pentru mine o sansa. Nu doar sansa de a lucra in si pre limba mea, ci si sansa de a ma exprima liber, de a spune multor milioane de oameni ce cred despre lumea in care erau siliti sa traiasca, sa-i ajut sa reziste si sa spere! Restul n-au fost decat detalii.
- De obicei, diavolul in detalii se ascunde. Nu v-a fost frica?
- Mi-a fost, de ce sa nu recunosc. Regimul de la Bucuresti n-a privit niciodata cu ochi buni activitatea sectiei romane a postului de radio Europa Libera. Mana paroasa si plina de sange a regimului a fost intr-adevar, lunga. Cat de lunga, nu stim nici astazi. Au facut tot ce a fost cu putinta sa ne dezbine, sa ne intimideze, sa ne sileasca sa plecam de acolo, sa ne inmoaie, daca nu pe noi, macar tonul emisiunilor, sa ne intoxice, sa ne infricoseze. N-au prea reusit. De fapt, n-au reusit deloc! Cei care s-au ocupat cu predilectie de problemele romanesti au fost ceva mai expusi. Colegi de-ai nostri au fost amenintati, agresati, nu numai verbal, ci si fizic, au fost incercari de rapire si tentative de asasinat, Emil Georgescu a primit 24 de lovituri de cutit, trei directori, Noel Bernard, Mihai Cizmarescu (Radu Gorun) si Emil Georgescu au murit in conditii nici azi elucidate. In vara anului 1989, eu si colegul Emil Hurezeanu am fost avertizati ca s-ar putea sa fim tinta ceva mai precizata, precizata bine, a unor baieti de la Bucuresti. Nu stim nici astazi cat de real a fost pericolul, am continuat sa ne vedem de treaba, amenintarea a fost luata in serios, am avut o vara de cosmar; cosmar care a tinut pana in iarna in care nemultumirea, nefericirea si mania romanilor au explodat.
""Capsunarii" sunt "europenii" nostri"
- Ar trebui sa fiti multumit. Ati avut sansa sa va intoarceti acasa, intr-o Romanie libera!
- M-am bucurat de ea. Dar mai mult decat de sansa mea, m-am bucurat de sansa romanilor de a se alatura lumii si valorilor democratiei. Iar aici, lucrurile n-au fost, nu sunt inca la inaltimea aspiratiilor noastre, ale romanilor. N-am stiut, n-am vrut, n-am putut, nu ne-am priceput sa ne alegem oamenii, poate ca altii nici n-au existat, mostenirea comunista s-a dovedit mai grea decat ne-am imaginat. Libertatea e o stare de spirit cu care inca nu ne-am obisnuit. Despre democratie s-au scris rafturi de carti, multi si vorbesc despre ea, insa democratia nu se invata din carti, se invata din si prin exercitarea ei. Si aici mai avem multe de facut. Pariul cu democratia inca nu a fost pe deplin castigat la Bucuresti.
- Batem la portile Europei. Vorbim de "integrare", "acquis comunitar", valori comune. Este modelul occidental de societate unul potrivit pentru romani?
- Dar suntem in Europa! Cat despre "model", ne place sau nu, altul nu exista. La cel pe care l-am respins atat de violent nu ne mai putem intoarce, si nici nu vrem. Potrivit sau nu, cele vreo doua milioane de romani care muncesc astazi in Europa au ales deja "modelul"! Instinctiv, au luat-o spre vest, nu spre est. Si muncesc din greu, adica mult si chiar bine, sunt pretuiti pentru ceea ce fac, desi de cele mai multe ori nu sunt si platiti pentru cat fac. Dar se intretin, economisesc si trimit si acasa, anual, sute de milioane de euro. E adevarat, sunt si cativa care se tin de blestematii, care au uitat sau n-au avut cei sapte ani de acasa, iar acestia, din pacate, sunt pe prima pagina a ziarelor, faptele lor inspaimanta un occident asezat, indestulat. Dar nu ei sunt Romania. Cei numiti generic si cam peste picior "capsunarii" - ei sunt Romania, ei sunt cei care au optat cel mai repede pentru "model", sunt "europenii" nostri. Guvernele postdecembriste ar trebui sa-i slaveasca. Cred in europenismul "capsunarilor" mai mult decat in orice dobitoc spilcuit care plimba prin Europa dosare pe care scrie "acquis comunitar", iar intre copertele lucioase e exact ce e si in capul lui, vidul.
- Cum o sa ne descurcam cu conditiile Ue, care par destul de inrobitoare?
- Uniunea Europeana e un cadru institutional cu legi si randuieli, acceptate de comun acord de tari si oameni care au, au avut cu mult inaintea noastra, un excercitiu democratic, politic, economic, social si cultural, pe care noi nu l-am avut, si carora trebuie sa le facem fata. Conditiile sunt aspre, nicidecum inrobitoare. Dimpotriva, primim bani pentru asta. Trebuie sa platim pretul, sa recuperam inapoierea, sa facem ceea ce ne-am angajat sa facem si n-am facut. Cum sa va spun, cand esti invitat la masa bogatilor si te duci nu numai cu mana goala, ci si intinsa, trebuie sa respecti randuielile gazdei, tragi cu ochiul cum si la ce folosesc tacamurile, si nu pleci cu ele in buzunar - ca sa amintesc aluziv si fondurile europene disparute in nisipurile miscatoare ale tranzitiei si in buzunarele smecherilor. Smecherii nostri!
- Anul 2005 este crucial pentru Romania. Credeti ca merita sa ne facem planuri, sa credem pe mai departe in schimbarile de care e atata nevoie?
- Sunt un optimist bine temperat. Chiar si in cele mai negre momente ale mele, am crezut si cred in Romania, in destinul european al romanilor. Ar fi timpul sa creada si ei. Si sa se miste. Au si inceput s-o faca. N-as putea incheia altfel decat cu o urare buna de vreme rea, urare in care romanii au crezut candva, in vremuri cainoase, au sperat, si ce-au sperat s-a si intamplat... S-auzim numai de bine.