Pentru PSD a votat mediul rural, Moldova, Muntenia si Oltenia, alianta DA castigand in Transilvania si Banat si, firesc, in capitala tarii. Ca repartizare spatiala, rezultatele au fost aproape "normale". Pentru d-l Nastase au votat regiunile cele mai putin dezvoltate, lipsite de civilizatie, dominate de saracie si lipsuri, neinformate. Pentru d-l Basescu s-au pronuntat zonele dinamice economic, adaptate la un nivel de civilizatie superior, cu acces diferentiat si multiplu la sursele de informatie, la analizele critice ale realitatii de fapt. Spatializarea votului a demonstrat ca, dupa nouazeci si ceva de ani de la Marea Unire din 1918, Romania este inca primejdios de divizata pe granitele interne ale provinciilor reunite. Nici macar tavalugul nivelator al comunismului nu a reusit sa stearga diferenta dintre Transilvania si Vechiul Regat, dintre reactiile de tip occidental ale ardelenilor si manifestarile cu iz balcanic, oriental, ale moldovenilor si muntenilor. Iar guvernarile postdecembriste, cu tarele stiute de toti, nu au reusit sa reia procesul firesc de unificare, de construire a unei forma mentis romanesti de ansamblu, initiat in perioada interbelica. O "zicere" de tipul: "M-am saturat de Romania" a venit ca o reactie previzibila la moravurile clasei politice instalate la putere dupa 1989. Este drept, aceasta clasa nu este alcatuita doar din moldoveni, munteni si olteni, iar obiceiurile "fanariote" se regasesc si la diversi demnitari sau functionari guvernamentali din Ardeal sau Banat.
Rezultatul cel mai semnificativ al alegerilor este insa cel pe axa timpului, cel legat de ruptura intre trecutul si viitorul Romaniei. Pentru d-l Nastase au votat, in genere, oamenii de peste cincizeci de ani, majoritatea pensionari sau in pragul pensionarii. Aceasta categorie sociala este cea mai fragila, depinzand cu totul de stat in asigurarea unui trai decent. Pensionarii si somerii de varsta matura au fost cei mai putin apti sa se adapteze la dinamica impusa de revenirea la economia de piata, in care initiativa individuala, mobilitatea profesionala si munca de calitate devin valori emblematice. Pentru ei, cei cincizeci de ani de comunism au reprezentat, in ciuda saraciei cumplite pe care au adus-o, anii de stabilitate si siguranta (fie si in mizerie), garantati de "tatucul-stat". Ion Iliescu a fost, de altfel, identificat de la inceput cu statul paternalist, cu continuitatea acestuia peste vremi, victoriile sale electorale explicandu-se tocmai prin impresia pe care o insinua ca va garanta mentinerea asistarii sociale, a egalitatii intretinutilor de catre stat. Lentoarea Reformei, faptul ca Romania se afla pe ultimul loc intre tarile europene aflate in tranzitie, i se datoreaza in mare parte. D-l Iliescu a fost ajutat cu sarg de "baietii" lui, desi din cu totul alte motive. Fostii activisti tineri, cu discursuri perfect asemanatoare celor ale "mentorului" lor s-au orientat imediat dupa rasturnarea partidului ce i-a format (Pcr-ul) spre jaful economiei nationale, spre impartirea in folosul lor a averii comune lasate de regimul slujit inainte de 1989. Oameni cu mosii, vile in tara si in strainatate, conturi grase in banci din paradisuri fiscale, ei alcatuiesc acum "oligarhia romana", o rapace patura subtire de paraziti bogati, incapabili sa realizeze cel putin reinvestirea particulara a fondurilor furate in economia pe care au devalizat-o. Lor, acestei paturi mafiote politico-economice, li se datoreaza limitarea clasei de mijloc in formare, blocarea adevaratilor intreprinzatori, striviti de biruri si mita, ce ar fi putut redresa tara.
D-l Nastase, unul dintre cei mai bogati politicieni din Romania, a cautat sa exploateze impresia insinuata de d-l Iliescu, in umbra caruia a crescut, ca reprezinta statul-tatuc, ca el este statul. PSD a devenit, de altfel, un partid-stat, dominand toate institutiile administrative, corupandu-le, santajandu-le, subordonandu-le. Din aceasta pozitie a putut sa faca pomeni momentane, la alegeri, categoriei inertiale alcatuite din pensionari, someri in varsta, tarani. Satul romanesc este, cum se stie, imbatranit, tineretul plecand, din disperare, la cele mai umilitoare munci din Occident. "Asistatii" nu au realizat insa ca aceste pomeni (amintind de suta de lei suplimentara a lui Ceausescu din ziua caderii) se fac tot din banii lor si ai copiilor lor, plecati pe meleaguri straine. Devalizarea bugetului in preajma alegerilor il va costa imens pe cetateanul roman de rand, care nu a inteles ca "petrecerea" de azi va fi urmata de o cumplita "mahmureala" in buzunare in zilele ce vin.
Pentru Traian Basescu, marele castigator al alegerilor prezidentiale, au votat tinerii, micii intreprinzatori, oamenii cu scoala si experienta. Iar Bucurestiul, cel mai informat si mai dinamic oras al tarii, i-a acordat un urias 62% din voturi, umilindu-l pe Nastase, dupa cum la "locale" l-a umilit pe presupusul viitor premier, Mircea Geoana. Viitorul Romaniei nu a putut fi manipulat nici de subordonarea in forta a tuturor televiziunilor (dintre care Tvr a excedat prin obedienta fata de putere), nici de cumpararea majoritatii absolute a ziarelor sau de presiunea structurilor administrative. Sistemul mafiot instaurat de PSD a facut totul (dupa cum dovedesc celebrele stenograme de partid) pentru a-l cumpara. Cum a procedat, de altfel, nu numai cu defavorizatii Romaniei, ci si cu institutiile internationale pe care a incercat sa le mituiasca. Viitorul Romaniei nu este de vanzare. Votul clasei de mijloc in formare, al intelectualitatii si al tineretului a reprezentat prima lovitura reala data sistemului mafiot impus tarii de gasca ce a preluat puterea in decembrie 1989. Acest vot a reprezentat un protest fata de subordonarea si pervertirea institutiilor publice, fata de minciuna propagandistica si coruptia generalizata ce au dus tara de rapa. Orice se va intampla, d-l Basescu a castigat in primul rand o victorie morala, ce-i poate permite sa sustina ca Revolutia s-a incheiat si ca lucrurile trebuie sa intre pe un fagas normal, coerent si echilibrat. Incepand, desigur, cu reabilitarea institutiilor statului, cu refacerea societatii civile si integrarea reala in structurile democratiei europene. Despre toate astea, insa, abia de vom mai vorbi, pentru ca drumul nu va fi deloc usor.