"Asteptand Craciunul" este cel mai nou album al lui Grigore Lese. Si daca ar fi sa urmezi sfatul autorului-muzician, el ar trebui ascultat cu atentie, in singuratate, in intimitate. Pentru ca muzica sa te ajuta sa te regasesti, sa te impaci si sa te aduni tu cu tine insuti, in fata marii sarbatori: Nasterea Domnului. Cu Grigore Lese, despre timpul curateniei dinaintea sarbatorii si despre randuiala colindatului in Tara Lapusului
Cantece impotriva nimicului
A trebuit sa treaca peste 25 de ani pentru a edita acest album, Asteptand Craciunul. Pana in 1989, acest lucru era imposibil. Materialul cuprinde nu numai colinde, ci si cantece despre Fecioara Maria, celebra tema mioritica transpusa pe muzica de colind, cantece despre Rai, despre Eva, despre facerea lumii, cantece care marcheaza un timp istoric - doua colinde de razboi, de pe front, colinde precrestine, colinde satirice. Pentru redactarea cat mai fidela a mesajului artistic, am folosit vocea, instrumente traditionale, unele prefigurate de sonoritatile de orga, isonul, heterofonia, intarzieri in firul orizontal al liniei melodice, imitatii si alte modalitati de a da stralucire muzicala albumului si caracter unitar materialului, fara a strica cu o iota originalitatea sa. Am colaborat cu Gruia Stoia (orga), Alexandru Parlea (maestru de sunet, inregistrarile au fost facute in Sala Filarmonicii din Targu-Mures) si casa de discuri "Roton".
Pentru mine, elaborarea unui material cu muzica precrestina si religioasa crestina a fost o adevarata provocare, deoarece muzicile acestea s-au format in perioade diferite, fiecare avand o tematica specifica. Cantecele religioase si corindele "cantec" cuprinse in acest material indeamna la marturisiri de simtiri tainice, sunt ca o poveste, inepuizabile. Il invoca pe Dumnezeu cu smerenie, dar si cu incredere. Trebuie sa le cantam sau macar sa le ascultam cantate de altii, anume pentru a ne mangaia sufletul si pentru a-l feri de pravalirea in nimicul de fiecare zi. Ca sa fie adevarate, sarbatoarea Craciunului presupune un miez de sfintenie, timp bun, loc curat, suflet primenit, gest si lucru potrivit.
Vestitorii Nasterii
Cum se pregatesc lapusnenii de sarbatorile Craciunului? Pe 14 noiembrie, cand incepe postul Sfantului Craciun, se incheie petrecerile si bautul si se face ultimul joc in sat, numit chiar "jocul lasatului de sec", la o casa mare sau intr-un sopru al unui gospodar din sat. Participa tinerii necasatoriti, dar si cei casatoriti si oamenii mai in varsta. Postul incepe si oamenii se pregatesc, apropiindu-se, pas cu pas, de inaltarea sufleteasca ce-ti trebuie ca sa primesti Nasterea Domnului asa cum se cuvine: postul e tinut cu strasnicie, oamenii se spovedesc, se impartasesc, nu lipsesc de la slujbele de duminica sau din zilele de sarbatoare. Au un cu totul alt comportament, nu se mai dusmanesc, se iarta unii pe altii, ca mai exista oameni sfaditi, care nu vorbesc poate de jumatate de an, dar de Craciun si de Pasti se impaca intotdeauna. In serile de iarna, dupa ce-si pregatesc animalele pentru noapte, se aduna, cu lucrul, la cate o casa, si-si povestesc intamplari de demult, din vietile lor si ale celor trecuti si, neaparat, repeta corindele, invata altele noi.
In ziua de Ajun, oamenii se pregatesc de colindat, dupa o randuiala anume. In seara de Ajun, se puneau pe masa popi (colacei mititei), colaci, mere, nuci, din care se dadeau colindatorilor. Bani nu se dadeau, pentru ca banii transformau colindatul intr-un fel de cersit. Femeile pregatesc mancaruri speciale, de post, se dau daruri la saraci, si apoi se pleaca la colindat. In viata mea, petrecuta in lumea satului (copilaria, anii de profesorat in satele Lapusului), rar am vazut oameni bogati sa umble la colindat, acestia stateau acasa si asteptau cu mesele intinse colindatorii, care erau mai mult oameni saraci: urarea lor venea dintr-un suflet mai curat, ei fiind mult mai deschisi ca spirit decat cei ce au grija banilor prea multi. In ziua de astazi, la orase, toata lumea sta acasa, nici nu deschide usa de la apartament colindatorilor, crezand ca daca aud si vad colinde la televizor e suficient, e atmosfera de sarbatoare in casa. Si aici, e de facut o discutie: la noi, de cum a inceput postul, toata lumea lalaie colinde sau ce-o mai fi si roieste de la un post de televiziune la altul. Eu, de Craciun, as face un singur concert sustinut de mari ansambluri, coruri de filarmonici, corul "Madrigal" si marii interpreti, ca cel de Anul Nou de la Viena. Dar sa ne intoarcem in lumea satului: in ziua de Ajun, copiii mititei umbla din casa in casa, fara sa colinde, spunand doar atat: "Primiti piezarii? Sarbatori fericite!". Piezarii, pentru ca umbla in piez, de la o casa la alta, prin tot satul. Apoi umbla copiii mai marisori de 8-10 ani, acestia colinda, au straiti si un macau (toiag) cu zurgalai, cu care-si asigura ritmul la colindat. Au colinde specifice, "O stea s-a ivit", "Ia, sculati voi, boieri mari". Umbla in grupuri de 3-5-7, niciodata in numar par. Ei sunt primii vestitori ai Nasterii Domnului. Apoi umbla feciorii, colinda la casele cu fete de maritat colindul cu "Maria, fata dalba". Pe urma, barbatii cu femeile lor. Tata cu mama mergeau a colinda la alti gospodari, familiile se colindau unele pe altele. La urma, pornesc la colindat batranii, cei mai speciali colindatori, numai barbati, nu si femei, care vin dupa miezul noptii, care reprezinta trecerea prin varstele anotimpurilor si a vremilor, de la paganism la crestinism, la era noastra, deschisa de Nasterea Mantuitorului. Se colinda in ceata, dar si de unul singur, pentru ca sunt oameni care nu se potrivesc in ceata, care au o voce si un repertoriu speciale. Colindul lor se apropie mai mult de cantecul strofic, nu e o colinda in ritm. Pentru ca trebuie sa stiti ca pe colinda se si dansa mai demult. Cea mai arhaica reprezentare a colindatului sunt acelea cu masti, obicei precrestin. Se umbla si cu un fel de teatru folcloric, care dezvolta anumite teme biblice, cum erau "Irozii", "Vicleemul", "Steaua". Cantecul de stea este semicult, sunt fragmente de mare popularitate din muzica culta, introduse in folclor de preoti si de dascali: "O, ce veste minunata" etc. In ziua de Craciun se merge cu "Steaua", si familia se reuneste in jurul unei mese bogate, pe care se pun tot felul de bunatati: paine facuta in cuptor, sarmale, carnati, produse pe care le fac in casa dupa taierea porcului, cozonaci si pancove (un fel de gogosi). Cand eram copil, eu si tovarasii mei de ceata ne faceam coifuri de carton acoperite cu poleiala si cu poze ce infatisau scenele nasterii lui Iisus si porneam la colindat. Eu cantam de suna ulita, si-mi placea sa provoc pe toata lumea, cantand colinde nascute in lagarele rusesti, aduse de soldati de pe frontul celui de-al doilea razboi mondial: cand auzeau cuvantul Rusia, cei din jurul meu fugeau, pentru ca se temeau, si eu ma trezeam singur la fereastra unde colindam. In vremea comunismului, foarte multe colinde au fost transformate in "cantece de viata noua", de catre "falsificatorii de colinde" - asa-i numesc eu pe anumiti interpreti care si-au facut atunci un titlu de glorie din asta si care acum se poarta ca si cand nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase.
Cand canta Grigore in sat
Cand vorbesc despre Craciun, am in fata imaginea batranilor mei: bunicul, serenisim, in fata focului din vatra, cu pipa lui din care ii cadea scrumul cand motaia si-l certa bunica, profund religioasa, care ma ducea la toate slujbele de la biserica si ma invata rugaciunile. Batranii mei nu aveau zorzoane de Craciun. Eu am prins vremea in care nu se facea brad in casele de romani, brad faceau numai nemtii si ungurii. Romanii impodobeau o rachita sau un varf de fag, cu mere si nuci poleite. Pomul acesta de Craciun nu era mare si se punea pe dulap sau chiar agatat de tavan. In satele lapusnene dinspre Tara Codrului, pomul de Craciun se impodobea cu teci uscate de fasole si se lega cu o sforicica de clanta usii. Astfel, cand intrau colindatorii, pomul se imburda si tecile sunau.
Acum, am sa-mi petrec sarbatorile Craciunului undeva in lumea satului, pentru ca la oras lumea a devenit galagioasa, iar mie mi-e dor de obiceiul, de randuiala batranilor mei. Vreau sa-mi petrec cu oameni dragi, sa le colind, sa-mi colinde, sa umblu dintr-un loc in altul si sa cred ca inca-s tanar si sa-mi aduc aminte de copilarie, cum era odata, cand umblam de la prima casa si pana la ultima si rasuna glasul lui Grigore peste tot satul.
O sarbatoare comerciala
Anul acesta am editat doua albume, "Horile vietii" si "Asteptand Craciunul", iar la anul, vreau sa public o carte cu teza mea de doctorat despre hora lunga, si voi avea turnee, concerte in strainatate, am deja planificat un concert in Austria. Am multe de facut in plan artistic, si la anul, plus cursurile pe care le tin la Facultatea de Filologie si Universitatea de Muzica din Bucuresti si la care-mi vin tot mai multi studenti.
Sunt sigur ca la concertul meu "Asteptand Craciunul", pe 13 decembrie, la Teatrul National, va veni lume sa rupa usile, nu pentru mine si pentru invitatii mei (alti interpreti din satele din Lapus, dar si balerine, actori, studenti la Conservator), ci pentru conditia spiritualitatii romanesti, care e in mare pericol: ati vazut cum, pe anumite posturi de televiziune, Ziua Nationala a Romaniei a fost ilustrata de o gloata de manelisti, ostentativi in blanuri scumpe si kilograme de aur purtate pe degete si la gat, in fata unei multimi prostite, ca sa nu mai zic ca pe toate gardurile vezi afise ale spectacolelor de genul "Fac orice iubire". Dezgustator! Daca te uiti la televizor sau mergi in marile magazine, vezi ca astazi lumea a transformat colindele si aceste manifestari de Craciun intr-un fel de circ ieftin, manifestari de consum, intr-o sarbatoare comerciala. Hristos nu mai exista in ecuatia lor pentru Craciun, Soarele nici atat, nici puterile supranaturale.
Sa ne intoarcem la spiritul adevarat al Craciunului. Pentru toti acei care mai cred in puterea spiritualitatii romanesti, fie ca acest dar al meu pentru dvs., albumul "Asteptand Craciunul", sa va conduca spre lumina Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos. La Multi Ani!
(Picturi de Ion Barbulescu
din albumul "Copiii lui Barg")