Constantin Vintila
- "Chiabur" din comuna Lisa, judetul Brasov -
"Mai oameni, daca las munca,
ma duc popii de suflet!"
Era in anul 1948, in plina desfasurare a terorii rosii. Cu banii castigati la uzina de avioane Iar Brasov, batranul "chiabur" Gheorghe Vintila isi cumparase o batoza Hofer de treierat cereale si se mutase la tara. Aici a mai cumparat ceva pamant, pana la noua hectare, ajungand in scurt timp unul dintre fruntasii Lisei - comuna bogata, din frumoasa Tara a Fagarasului, cu oameni puternici si curajosi, care la inceputul secolului trecut au emigrat in America, intorcandu-se acasa instariti. Mersul firesc al vietii familiei Vintila a fost curmat la asa-zisa nationalizare, cand s-a aruncat anatema asupra oricarei forme de proprietate privata. Fara nici un menajament, batoza adusa tocmai de la Viena a fost confiscata in numele "poporului muncitor". Insemnati cu fierul rosu al maniei proletare, Vintilestii au ramas la indexul tovarasilor pana hat, in 1996, cand iarasi s-a facut vorbire in cuvantarile electorale ale lui Ion Iliescu despre pericolul revenirii "chiaburilor" si "mosierilor". Cu alte cuvinte, ce se naste dintr-un chiabur, chiabur se numeste. In locul lui Gheorghe a venit fiul sau, Constantin, iar in locul celui din urma se va instala, desigur, mezinul familiei, Ionel, cel care a refuzat s-o apuce pe urmele fratilor sai, Costel si Valentin, emigrati de cativa ani definitiv in Canada. Cu aceleasi noua hectare de pamant, recuperate dupa 1989, Constantin Vintila a recoltat in aceasta toamna peste 100 de tone de cartofi. Vintila e un veritabil chiabur, inca in putere, rumen la obraz, drept la statura si bine imbracat. Pentru o clipa, imi imaginez furia cu care, daca s-ar mai intoarce, i-ar confisca tovarasii cele doua tractoare si utilajele aferente, terenul de casa din Fagaras, Renault-ul Megane din garaj, magaziile, grajdurile si silozurile - in total, un spatiu acoperit cu peste 15.000 de tigle mari de Jimbolia. Gospodaria sa este impresionanta: curtea imensa, curata, este pavata cu dale colorate; pasaretul se agita in ograda, bivolitele rumega in grajduri. Sub casa cu cinci-sase camere este beciul, iar in beci, butoaiele si damigenele pline. Normalitatea avutiei lui Constantin Vintila trezeste, desigur, invidii, dar lisenii stiu cata sudoare curge de-a lungul verii de sub borurile palariei lui de paie. Multi il cearta ca exagereaza cu munca, nu inteleg pentru ce se zbate atata si il indeamna sa ia o pauza. Le raspunde calm, zambind, ca Ion al Glanetasului: "Mai oameni, daca las munca, ma duc popii de suflet". Si uite asa, Vintila nu se lasa de munca, dar parca nici munca nu se lasa de Vintila. Impreuna alcatuiesc "tandemul" care, in anumite conditii, ar putea amana degradarea satului romanesc traditional. Daca in atatea alte zone taranimea este pe duca, in Lisa, gratie unora ca Vintila, s-ar parea ca mai zaboveste un timp.
"Guvernul ii incurajeaza pe tarani
doar pe hartie, in campania electorala"
- Un batran din vecini mi-a spus ca Vintilestii n-au cunoscut niciodata saracia, nici macar sub comunisti. Care este explicatia?
- Sudoarea si curajul, ambitia si lucrul bine facut. Tata a fost capabil sa renunte la o slujba foarte bine platita in Brasov, pentru a se intoarce in sat, la agricultura. Mai tarziu, cand vremurile o luasera razna si pamantul nostru producea pentru altii, singura solutie a fost sa ne angajam, si eu, si Aurica, nevasta-mea, la Nitramonia Fagaras, in sectia cea mai periculoasa: explozivi pentru santiere si mine. Ne-au atras cu salarii mari, fiindca si riscul era pe masura. Si am ramas 27 de ani, muncitori ai iadului. Stiai cand intri in schimb, dar nu erai niciodata sigur ca mai iesi teafar. Asa am facut bani. Mostenisem de la parinti dorinta de a avea, mentalitatea indestularii. Cand au venit timpurile cele noi, am redevenit ceea ce am fost din mosi stramosi: tarani agricultori. Ne-am luat pamantul inapoi si am uitat de nitroglicerina. Un singur lucru ne ingreuneaza sufletul: plecarea a doi baieti in Canada. Pentru ei n-a fost suficient ceea ce vedeti, au aspirat intotdeauna la mai mult, cu orice risc. Astazi, plang ei acolo de dor si noi aici, dar cel putin au slujbe, case, vor avea copii fara grija zilei de maine. Asa merg lucrurile pentru unii liseni, fiindca au in sange, inca de acum o suta de ani, microbul calatoriei peste ocean.
- Si microbul avutiei. Uite, peste 100.000 de kilograme de cartofi din silozul dvs. isi asteapta cumparatorii. La pretul pietei, peste un miliard de lei. Statul ar trebui sa-i incurajeze pe agricultorii de talia dvs. O face?
- Doar pe hartie, in campania electorala. In realitate, nu face nimic. Eu nu obtin pe acesti cartofi mai mult de 400-450 de milioane, fiindca vin samsarii si nu-mi ofera decat 4000 de lei pe kilogram. Daca scad investitia, aproape ca nu-mi ramane nimic. Spre exemplu, am platit samanta cu 165 de milioane. Am cumparat ingrasaminte complexe cu 50 de milioane. Am imprastiat in paralel circa 80 de tone de baligar de grajd la hectar, care au costat alte 35-40 de milioane de lei. Tot atat au costat tratamentele contra gandacilor si a manei (operatii care in Ue sunt subventionate integral), si peste 60 de milioane recoltatul si transportul la siloz. In fine, pentru toate lucrarile am consumat trei tone de motorina. Veti vedea ca nu ma aleg nici cu 50 de milioane profit. Statul roman ce face in acest caz? Nu ne ajuta cu nimic. Eventual sustine importurile, da facilitati turcilor si polonezilor, clientelei de partid locale, si doar un zero barat taranului roman.
"Au fost 15 ani satanici
de distrugere si marasm"
- Se implinesc 15 ani de la Revolutie si 10 de cand v-ati intors in agricultura. Cum se vede de aici, de la tara, tranzitia la o economie de piata, despre care vorbesc intruna politicienii?
- Au fost 15 ani satanici, de distrugere si marasm. Cand am vazut caderea lui Ceausescu, am gandit ca totul se va schimba spre bine, dar din cate am constatat, lucrurile au mers numai in jos. Nu stiu din ce motive, venite probabil din Occident, tara a fost fortata sa-si distruga industria, cooperativele agricole si fermele de stat. Din fabricile acelea colosale, cumparate cu grau, carne si lapte, s-a ales praful, le-au taiat si le-au vandut la fier vechi. Noi, taranii, am asistat neputinciosi la competitia oarba a distrugerii averii nationale, la un jaf care depaseste orice inchipuire. Politicienii si-au dat singuri note maxime la viteza cu care au elaborat legislatia de acoperire a marilor acte de coruptie, de mascare a intereselor de tip mafiot. Vazand toate acestea, nu e de mirare ca tinerii si-au luat lumea in cap, in Italia, Spania, Canada sau America. De ce a pregatit tara romaneasca tineretul? Ca sa-l foloseasca altii? Nu vorbim de necalificatii care trag la roaba si lopata prin Italia, vorbim de lumea bine pregatita, cu facultati scumpe, cu specializari moderne. Eu vad cum tara trage numai la rau, la bine nimic. Bunicu-meu a fost generatie de sacrificiu, tata a fost generatie de sacrificiu; eu, al treilea rand de om, generatie de sacrificiu; copiii mei, daca nu plecau in Canada, tot generatie de sacrificiu ar fi fost. Dar pana cand dracu sa ne tot sacrificam, fratilor care ne cersiti voturile in aceste zile?! Unde sunt generatiile alea mai bune, sa traim si noi ca americanii sau ca nemtii? Ma intreaba cate un vecin, eu cu cine votez? Cu cine votez? Cu Vlad Tepes! Numai el ar putea sa sature gura hotilor lacomi de-arginti. Sa opreasca furturile la drumul mare, facute chiar de cei care ne conduc.
- Cine poarta responsabilitatea acestei situatii dramatice?
- Cei care ne mint de 15 ani incoace. Guvernul minte, prefectul minte, primarul minte. Am dovezi cate vrei, dau in scris. De sus in jos, un lant al minciunilor. Din ceea ce vad, pe putin 60 la suta o duc rau in Tara Romaneasca. De aceea, le-as recomanda celor ce castiga alegerile din 28 noiembrie sa se gandeasca mai indeaproape la poporul roman, cu mai mult interes si ajutor real. Sunt inca destui cu dragoste pentru agricultura, dar mintea lor nu mai e atat de naiva ca in anii 90. Nu mai pot fi pacaliti cu stegulete tricolore afisate de ocazie. Taranii agricoli s-au desteptat. Sunt multi in sat la noi care au lucrat candva in fabrici la oras, au fost domni. Acesta este un avantaj, desi nu le place sa le amintesti de "domnia" de odinioara, fiindca ei sunt acum tarani agricoli si se mandresc cu situatia actuala. Este o intrecere intre dansii, o lacomie: care are recolta mai mare, vacile mai frumoase, tractoarele mai puternice. Dar sunt destui batrani care nu mai pot munci, n-au nici un sprijin de la copii sau de la stat. Daca-i privesti pe ei, da, taranimea dispare. Si pe mine m-au cam lasat balamalele, am avut cinci operatii, un infarct si un preinfarct. Insa cand il vad pe Ionel pe batatura, trebaluind cat e ziua de mare, imi creste inima, ca am cui sa las pamantul si utilajele. Dinspre cei din Canada, slaba mangaiere. Ei spun ca s-or intoarce in zece-cincisprezece ani, dar tare ma tem ca e doar o poveste de adormit batranii.
- Romanii isi doresc sa intre in Ue, dar nu prea stiu ce inseamna acest lucru. Guvernantii nu s-au ostenit sa informeze populatia. Dvs. aveti o cat de mica idee despre ceea ce ne asteapta dupa 2007?
- E greu de spus. Cred ca se vor schimba denumirile institutiilor, formularele fiscului si ale primariei, moneda si cam atat. Oricum, Europa nu va veni cu tava, sa zica: ia, romane, umple-ti buzunarul de bani! Ma gandesc ca ne va impune ce sa cultivam in sol, nu? Ca ne va masura pamantul din satelit si ne va spune cate bivolite avem voie sa tinem, ca ne va obliga sa schimbam soiurile si rasele, ne va pune impozite pe case si pamant, ne va scumpi si mai mult motorina. Vor creste exigentele fata de produsele agricole si va ajunge la sapa de lemn cine nu poate tine pasul. Babele noastre din comuna, cu 300.000 de lei pensie, vor fi fortate sa-si dea pamantul fermierilor tineri, fie romani, fie francezi, italieni sau austrieci. Nu vom mai detine prea mult din tara asta. Vin ani grei si nu vreau sa ma gandesc cata jale va fi atunci cand sufletul taranilor isi va lua zborul direct spre cer, langa vechile generatii de sacrificiu.
Fotografiile autorului
Lui Constantin Vintila ii puteti scrie in comuna Lisa, judetul Brasov.