Lume multa, lume pestrita pe strazile orasului cu parfum regesc de la poalele Bucegiului. Sinaia isi aniverseaza, in atmosfera de epoca, cele zece editii ale Festivalului Toamnei. In parc, langa scena mare, care pe seara gazduieste concerte, cativa actori costumati in iepurasi sau balauri se harjonesc cu zecile de prichindei fascinati de lumea povestilor. Ceva mai incolo, pustanii se intrec in concursuri cu role si skateboard-uri, julindu-si genunchii. Pe strada principala, un tigan simpatic canta de cateva ore bune, cu pofta, la acordeon. Mustata care se stramba intruna este barometrul trairilor sale, iar atunci cand ii iese bine cate un cantec cu dichis, frantuzit, zambeste larg, cu cei doi dinti care i-au mai ramas. Cateva domnite in rochii lungi, cu palarii elegante, umbrelute si manusi din dantela trec timide, tiganul le zice "sar manusitilii!", canta mai cu foc si le face ochi dulci. Duducile trec chicotind, urmate la cativa pasi de doi adolescenti intepati, cu joben. Masini de epoca decapotabile, gramofoane si carti de acum doua secole, mesteri populari si taraf de lautari. Din fumul micilor si alaiurile muzicii se desprinde o silueta. Inconfundabila. Poate ca este, alaturi de cea a lui Mos Craciun, cea mai celebra si mai indragita silueta din intreaga lume. Un om maruntel, cracanat, cu o palarie rotunda pe cap si un baston. Este chiar Charlot, vagabondul cu gesturi caraghioase si cu suflet de copil, cel ce se plimba acum, urmat de o liota de alti copii, pe strada principala din Sinaia. Chiar si cei mai mari ii zambesc, il saluta cu simpatie, il opresc sa-l intrebe cate ceva sau sa se fotografieze cu el. Insa nici unul nu si-ar imagina, vazandu-l cum se invarte in jurul stalpului, cum ia curba cu un picior in aer, ca omul din spatele mustatii scurte, stranse sub nas, a muncit toata viata ca... economist, devenind Charlot odata cu pensionarea. Si nici ca acum, la 78 de ani, nu-si doreste altceva mai mult si mai mult decat cum sa semene la perfectie cu personajul sau indragit.
Snoavele lui Charlie Chaplin
Barbatul din fata mea are ochii mari, albastri, parul alb ca neaua, dat pe spate, o figura blanda si distinsa, ce aminteste intr-adevar de marele Chaplin, la varsta implinirii. De fapt, de aici a plecat totul. De la o intalnire absolut intamplatoare cu regizorul Gheorghe Vitanidis, care s-a uitat lung la el, l-a intors pe toate partile si i-a spus admirativ cat de mult seamana cu Charlie Chaplin. Vorbele regizorului puteau fi intampinate cu un suras si uitate a doua zi de dimineata, insa Alexandru Gradinescu tocmai se pensionase si avea nevoie de ceva de care sa se agate, nu voia sa stea acasa si sa se uite in tavan. "Atunci s-a nascut personajul in mine. M-am suit in tren si am fugit la Turnu-Severin, unde aveam un unchi, moldovean de-al meu, insurat cu o olteanca, un tip foarte hazliu, tot timpul se tinea de snoave. Il vazusem odata citind o carte groasa, "Viata lui Charlie Chaplin". "Unchiule, i-am zis, nu-mi imprumuti si mie cartea?". Dumnezeu sa-i ierte, si pe el si pe Vitanidis, amandoi m-au ajutat, dar nici unul n-a apucat sa ma vada in Charlie Chaplin! Am citit cartea din scoarta in scoarta, am citit tot ce am gasit despre el, am taiat poze si articole din reviste, i-am vazut filmele, intram dimineata la cinematograf si ieseam cand deja era intuneric. Am vrut sa-i fiu cat mai fidel in miscarile, in gesturile, in aerul lui, in snoavele lui." Pe urma... Si-a curatat de praf patinele pentru gheata si rolele, a imbracat costumul lui Charlot si asa au luat nastere "Snoave cu Charlie Chaplin pe gheata", cu care a participat, incepand cu 1988, la numeroase festivaluri si concursuri nationale de patinaj. O pasiune de la varsta pensionarii, Chaplin, si una din vremea copilariei, patinajul...
"Si Chaplin patina, l-am vazut intr-un film in care era ospatar si servea pe role, va dati seama ce-a iesit... Eu am inceput sa patinez de mic, de la opt ani, pe un lac aflat langa gara din Romanul meu natal. Nu mi-e jena sa spun ca familia mea avea venituri modeste, chiar daca tata era institutor (profesor), asa ca primele patine mi le-am cumparat din banii castigati la colindat. Era o atmosfera superba de Craciun, atatia copii porneau la colindat, caci atunci cand ma opream din cantat, auzeam cum rasuna tot orasul. Iar eu eram primul la dansul caprei. Asa mi-am cumparat niste patine de ocazie, patine cu cheie, Polar Rex tin minte ca scria pe ele. Talpicul si lama erau dintr-un otel exceptional, marfa englezeasca, iar in fata si in spate, patina se strangea cu o cheie, in tocul de piele. Dar oricat de tare strangeai, tot iti zbura patina, cand iti era lumea mai draga. Mi-am desavarsit miscarile de patinaj in anii studentiei petrecute la Brasov, un oras in care toata lumea facea sport, hochei, schi, patinaj. La Brasov se mutase Academia de Inalte Studii Economice de la Cluj, iar noi, studentii, stateam la camin in fostul hotel Krone, Coroana. Pentru mine, atmosfera acelor ani a fost de vis. Atata curatenie si ordine peste tot, se simtea amprenta germana, in plus, se tineau toate acele traditii si serbari ardelenesti din care noi, in entuziasmul nostru tineresc, nu ratam nici una. Erau Junii Brasovului, cu tinerii imbracati in costume populare, ce veneau calare, erau maialurile - serbari campenesti, ce se tineau la iarba verde in Poiana Narciselor, langa Sercaia. Mergeam si la cor, dirijor era pianistul si compozitorul Odovanski - acolo ne gaseam perechile pentru ceaiuri. Despre sport, nu mai spun. In Poiana, la "Capra Neagra", am invatat sa schiez, era sa-mi rup fundul, iar sub Tampa, pe patinoarul "Olimpic", sub cerul liber, m-am perfectionat."
Dupa ce a incheiat facultatea si apoi armata, Alexandru Gradinescu a trecut Carpatii si s-a stabilit in Bucuresti, unde si-a urmat pasiunea pentru patine si pentru munte, lucrand ca instructor de patinaj si ghid turistic, insa numai in masura in care ii permitea serviciul sau de economist. Chiar si acum, la 78 de ani, mai dascaleste pe timp de iarna copiii in ale patinajului si este colaborator al unor agentii de turism. "Asta datorita patinajului si lui Chaplin, asta m-a tinut in forma. Daca as fi stat acasa fara sa fac nimic..."
"A facut o lume intreaga sa rada si sa planga"
"Imi fac intrarea pe melodia din Luminile orasului, compusa de Chaplin. Pun banda cu ea, cantata de Gheorghe Zamfir, ma sprijin in baston si miros lung si melancolic floarea de plastic de la buzunar. Sau intru brusc si ma impiedic. Am un inventar de vreo treizeci de miscari pe care le-am vazut in filmele lui si le-am scris cu carioca, pe o lista, ca sa le tin minte pe toate. Le-am repetat ani de zile in oglinda, intr-o camera de la demisol, iar acum mi-au intrat in sange. Cum isi face Charlie Chaplin pantofii, cum isi indreapta dunga de la pantaloni, cum isi aseaza cravata si isi freaca palmele, cum se ridica-n sus, tragandu-se de gulerul hainei si multe altele. Pantalonii, din stofa groasa, in dungi, camasa alba si haina le iau pe mine, restul le pun intr-o valiza si cand ajung in locul respectiv, ma costumez repede, in cateva minute, altfel ar zice lumea ca-s nebun, daca m-ar vedea prin oras pe post de Charlie Chaplin. Mustata mi-am confectionat-o singur, dupa fotografii, dintr-o blanita. O tin in buzunar intr-o cutiuta de fier, impreuna cu o bricheta si un plasture de la farmacie. Cand sa-mi pun mustata, il lipesc pe dedesubt, dau cu flacara brichetei peste el de doua-trei ori, el se inmoaie si pac! - l-am si lipit. Trebuie sa fiu insa atent, sa fiu proaspat barbierit, sa se lipeasca perfect pe piele, dar chiar si asa se mai intampla sa cada dupa un timp. Iau alt plasture, scot bricheta si tot asa. Si bastonul are tehnica lui. E format din doua parti si la mijloc are un filet in care se strange. Se termina cu un cui care ma ajuta iarna sa ma sprijin in baston pe gheata. Vara ii var un dop de la o sticla de sampanie si merg cu el fara probleme. Asta e. Mustata, peruca, melnul, floarea rosie de la piept si bastonul."
Si ce zic oamenii cand il vad pe Charlot trecand cu mersu-i cracanat alaturi de ei? "Copiii se prapadesc de ras si nu ma mai lasa sa plec. Fie l-au vazut chiar ei la televizor, fie le explica parintii cine e Charlot. Cei mari ori se uita cu coada ochiului si ma lasa in pace, ori vin direct la mine si incep sa ma intrebe tot felul de lucruri. Chiar la Sinaia m-am trezit luat de gat - cu prietenie, bineinteles - de un roman plecat de ani de zile in America. "Da de unde ai aparut, mai omule?", m-a intrebat. Am stat o ora de vorba. Mi-a zis ca n-a mai vazut pe nicaieri, pe unde a umblat, asa ceva."
Si familia? "Sotia ma sustine, zice ca-i mai bine asa decat sa stau acasa si sa ma uit la ea cum curata cartofi. Fiica mea, care-i profesoara de limba si literatura engleza la un colegiu francez, m-a vazut numai la televizor in rolul lui Charlie Chaplin, si chiar daca stiu ca nu-i place treaba asta prea tare, mi-a trimis de curand cateva reviste cu el. Acum cativa ani, cand am fost la ea, la Nancy, am avut marea bucurie sa ajung la Montreaux, in cartierul Vivie, pe malul lacului, si sa ma fotografiez alaturi de statuia lui Chaplin."
Fotografii alb-negru din filmele sale, taiate de prin ziare vechi, stau acum laolalta cu diplomele lui Alexandru Gradinescu. Charlot prins intre rotile unei masinarii uriase in Timpuri Noi, executand celebrul dans al painicilor, in Goana dupa aur, privind-o topit de dragoste pe florareasa oarba din Luminile orasului. "A facut o lume intreaga sa rada si sa planga." Din tot ce a citit despre Chaplin, cuvintele acestea l-au impresionat cel mai mult pe domnul Gradinescu. In timp ce vorbim, isi tot invarte in maini ochelarii de citit si abia acum observ, surprins, cat de albastri, de curati, sunt ochii lui, la 78 de ani. Nici un "norisor" nu le tulbura culoarea pura. Ceva din simplitatea si inocenta lui Charlot se regaseste in privirea, in gesturile si vorbele sale. Iar asta inseamna ca Charlie Chaplin, gigant al secolului al Xx-lea, nu a lasat in urma doar filme genial regizate, jucate, produse de el, ci si un personaj iubit, care trece uneori un picior peste pragul prafuitului ecran lat si coboara in lumea reala. O lume care, din pacate, este si acum plina de oameni fara acoperis deasupra capului, ce viseaza, legati la pantofi cu o sfoara, o farfurie cu mancare calda, dar si de oameni care isi pierd demnitatea si sufletul pentru bani. O lume nebuna, in care Charlot inca mai poate sa aduca un zambet si o lumina.
(Fotografiile autorului - 3)