Paradisuri ucise

Bogdan Lupescu
Rezervatiile naturale romanesti in pericol!

Un recent si prea putin mediatizat ordin ministerial a scos "la mezat" toate ariile naturale protejate din Romania, dandu-le in custodie, dupa criterii mai mult sau mai putin discutabile, unor persoane fizice si juridice. Desi animata de bune si occidentale intentii, aceasta noua lege a inceput sa faca primele victime printre rezervatiile naturale romanesti. Pe larg, ca pilda, cazul unui asemenea "colt de rai" ucis: rezervatia floricola ieseana Poiana cu Schit

O lege mult prea "neromaneasca"

Acum cateva luni, o noua lege a tulburat linistea - si asa precara - a rezervatiilor naturale romanesti. Ordinul nr. 850 al Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului aproba, pentru numai cinci ani, atribuirea in custodie a ariilor naturale protejate unor persoane fizice sau juridice. Carevasazica, acum, oricare cetatean "cu posibilitati" poate sa ia in custodia sa o rezervatie, sau chiar un ditamai parcul national, pe care sa-l ingradeasca si in care sa faca tot ce pofteste, cu conditia, bineinteles, de a nu distruge valorile naturale ale regiunii. Acest act normativ a fost prea putin mediatizat, aproape inexistent in paginile presei centrale. Insa, daca ne apucam sa-l citim, e imposibil ca in mintea oricarui om onorabil sa nu se nasca niscaiva intrebari. Cine pot fi acele persoane din Romania in stare sa preia si sa ingrijeasca benevol o intreaga rezervatie naturala? Evident, printre ele se pot numara si cativa impatimiti ai naturii, Ong-uri, organizatii ecologice cu sprijin international, oameni care-ar fi capabili sa se lege cu lanturi de arbori seculari ca sa-i scape de lovitura securii. Dar acestia sunt prea putini, prea neinsemnati. Citind cu atentie in articolul 4 al conventiei de custodie gasim: "Custodele trebuie sa ia toate masurile ca amenajarile si constructiile existente in perimetrul ariei naturale protejate, pe terenuri ce apartin domeniului public, sa fie destinate cu prioritate activitatilor necesare bunei administrari a ariei naturale protejate". Asadar, se poate construi. De acum inainte, se poate construi nestingherit in rezervatii "personale", pe terenuri ce apartin domeniului public. Ce inseamna acel "cu prioritate"? Adica s-ar mai putea construi si altceva, care sa nu fie destinat neaparat cu prioritate acelor scopuri nobile. Si odata construit, daca in lege nu este clar specificat, cine ar putea stabili mai apoi care sunt constructiile legale si care nu? In desele noastre calatorii de reporteri prin tara, am intalnit o sumedenie de vile, hoteluri sau case de vacanta ale unor persoane sus-puse, construite taman in mijlocul unor asemenea arii naturale protejate. Si tot o multime de ecologisti straini, intreband cum este posibil asa ceva? Ei bine, de acum inainte, "baronii" nostri nu vor mai fi deranjati cu intrebarile - vreme de cinci ani, ei vor avea timp berechet sa-si termine vilele in pace si "legal". Dar asta nu e tot: in urma unui fel de "concurs" al solicitantilor pe fiecare judet (concursuri mai mult sau mai putin loiale), cele mai multe dintre rezervatii au fost date in custodie tot Directiilor Silvice ale Romsilva. De ce au fost acordate "Silvicului" aceste custodii? Fiindca evaluarea solicitarilor a fost facuta de catre o comisie locala de specialisti, alcatuita din mai-marii fiecarui judet, iar unul dintre cei cinci membri ai acestei comisii a fost, nimeni altul, decat o capetenie a Directiei Silvice. Daca pana acum, silvicultorii corupti puteau sa taie padurea ori sa vaneze "mai cu perdea", de acum inainte, ei pot s-o faca in voia cea buna, caci, fiind singurii custozi (adica aproape stapani) ai unor suprafete enorme de paduri, nu mai au de cine sa mai fie controlati. Unul dintre judetele campioane in asemenea anomalii si nereguli a fost Iasul.

Epilog la crima din Poiana cu Schit

In judetul Iasi, aproape toate cele 29 de zone naturale protejate au fost castigate de Directia Silvica. Ca un exemplu semnificativ, readucem in actualitate cazul Poiana cu Schit, subiect despre care s-a scris acum vreo doi ani si in paginile revistei noastre. Aflata la vreo 20 de kilometri de municipiu, intr-una din cele mai vechi si mai pretioase paduri ale Moldovei (Codrii Borosestilor), rezervatia floricola Poiana cu Schit ar fi trebuit sa fi fost luata in custodie, dupa toate argumentele posibile si imposibile, de catre Fundatia "Eco-Art", singura persoana juridica ce s-a luptat in ultima vreme pentru protejarea zonei. Presedintele acestei fundatii, scriitorul iesean Ion Muscalu, este un iubitor de-a dreptul patimas al locului, pe care il considera din tot sufletul "cel mai frumos de pe pamant". El este cel care a redescoperit, in marginea poienii acesteia, ruinele unei bisericute de la 1392, apartinand cneazului Duma Negru, mai precis, unul din cele mai vechi locasuri de cult ale intregii Moldove. Tot el, pentru a ocroti mai mult locul si monumentul istoric in perioada comunista, a initiat in acest "rai de flori" o celebra tabara de sculptura, impodobind astfel poiana cu peste 30 de lucrari de arta, ale unora dintre cei mai mari sculptori ai Romaniei. Un adevarat muzeu in aer liber, cum s-a spus in acele vremi. Dupa Revolutie, cand a sosit momentul prielnic refacerii schitului, Ion Muscalu a intampinat nenumarate piedici din partea "Silvicului", ajungandu-se in cele din urma la adevarate dusmanii. Aceste refuzuri se leaga, de fapt, de numele unui singur om: Florian Munteanu, directorul Directiei Silvice Iasi. Desi era vorba doar de reconstruirea unei biserici de 9 m/ 5 m (nu mai mare decat o casuta obisnuita), silvicultorii s-au opus cu manie, recurgand la amenintari cumplite fata de toti cei care vor indrazni sa puna piatra peste piatra. Motivul? Aparitia in mijloc de codru a unor monahi ar fi putut sa le strice o multime de socoteli. Umilii calugari ar fi putut sa vada, an dupa an, un adevarat masacru al padurilor. Apoi, Poiana cu Schit este o zona asa-zisa "de protocol", locul preferat de vanatoare al tuturor "barosanilor" judetului, si chiar al unor politicieni de la Bucuresti. Ce importanta sa mai aiba, atunci, o biata ruina de schit? Ce mai conteaza ca in locul acesta cresc niste specii de flori rarisime in intreaga lume? Acum ceva timp, nerusinarea silvicultorilor atinsese limite de neinchipuit: au ajuns chiar sa are poiana si s-o semene cu porumb, pentru ca astfel sa atraga mistretii. Vazand ticalosia, Ion Muscalu a intocmit toata documentatia necesara si a obtinut, din partea Academiei, autorizatia de preschimbare a regiunii in arie ocrotita de lege. Lui i se datoreaza in totalitate declararea Poienii cu Schit drept rezervatie naturala. Tot degeaba: padurarul ce ingrijeste tinutul Borosestilor si-a pascut si-si paste in continuare vitele in perimetrul poienii. Atunci, inimosul scriitor si-a concentrat toate fortele pe refacerea monumentului, convins fiind ca numai asa, salvand schitul, va putea salva deopotriva rezervatia si nepretuitele lucrari de arta, intrate demult in paragina. Asadar, Ion Muscalu a obtinut din partea Inalt Preasfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Decizia de reinfiintare a schitului, cu hramul "Schimbarea la Fata". Ani la rand a batut pe la usi, s-a luptat si a obtinut toate avizele si autorizatiile necesare, de reparare si consolidare a bisericutei, inclusiv acordul Academiei Romane, ba chiar, in urma cu un an de zile, a reusit sa obtina includerea ruinelor schitului in lista monumentelor istorice. Silvicultorilor insa nu le-a pasat. Maniat pe aceste succese ale entuziastului ecologist iesean, seful de Ocol din Poiana cu Cetate oferea satenilor un car cu lemn bun, fara nod, pentru un car cu piatra luata din ruinele schitului secular al lui Duma Negru. Pentru a impiedica, macar in ultimul ceas, vandalizarea definitiva a monumentului istoric, Muscalu a cerut conducerii Manastirii "Trei Ierarhi" sa aseze in poiana un calugar. Cucerit de sfintenia si frumusetea locului, calugarul Vasian, venit de la Muntele Athos, imi marturisise, in urma cu doi ani, ca nu va parasi Poiana cu Schit pana la sfarsitul vietii sale. Ar fi fost un bun aparator al locului... De ce vorbesc la trecut? Pentru ca monahul a fost batut si batjocorit de lucratorii silvici. S-a zvonit despre el ca nu e preot, ci puscarias fugar, a fost tras de barba si bagat cu capul sub roata carutei, zicandu-i-se ca daca nu va pleca din poiana, data viitoare vor da bice cailor. Mitropolia a dat in judecata Directia Silvica, pentru obtinerea in folosinta a pamantului, si a castigat. "Silvicul" a ignorat hotararea judecatoreasca, impiedicand mai departe refacerea schitului. Asta pana cand... a aparut noua lege! Numai doi contracandidati au depus documentatii pentru luarea in custodie a Poienii cu Schit: fundatia lui Ion Muscalu si Directia Silvica. Toate motivele lumii ar fi trebuit sa-i dea intaietate Fundatiei "Eco-Art". Sunt acolo, de fapt, trei rezervatii intr-una singura: una floricola, alta istorica si alta de arta, toate trei infaptuite si protejate cu mare truda de acelasi om. Meritul este numai al lui Ion Muscalu si acesta ar fi trebuit sa fie un argument zdrobitor pentru respectiva comisie. Dar a castigat - ghiciti cine? Bineinteles ca Directia Silvica. Imediat dupa aceea, padurarii l-au alungat cu forta pe calugarul Vasian, amenintand pe oricine va voi sa treaca prin poiana ca vor trage cu pusca.
Toate aceste evenimente mi le relateaza acum Ion Muscalu si adesea in ochii lui apar lacrimi. Pentru fiecare din cele spuse mai sus are dovezi, pentru fiecare imi asterne in fata vrafuri de documente justificative. Dupa atatea zeci de ani, pentru prima data se simte infrant, neajutorat. Fata de trecuta noastra intalnire, omul acesta este mult mai carunt.

Martiriul unui iubitor de natura

- D-le Ion Muscalu, pentru cine a fost facuta de fapt aceasta noua lege privind darea in custodie a rezervatiilor naturale unor persoane juridice, chiar si fizice?
- In principiu, la modul idealist vorbind, legea nu e neaparat proasta. Ea ar trebui sa-i incurajeze pe iubitorii de natura, pe cei care vor cu adevarat sa faca ceva mai mult pentru protejarea respectivelor arii naturale (ingradire, marcaje, panouri, bariere, patrulari, amenajari, implicare a comunitatii locale si a altor grupuri de interes), oferindu-le chiar posibilitatea sa perceapa tarife din turism, de pe urma vizitarii acestor rezervatii. Nimic mai frumos. Nu este insa, cred, o lege potrivita pentru o Romanie atat de corupta precum cea de azi. Din moment ce poti construi in rezervatie, orice custode poate sa zica: "Pai, domnule, am facut acolo o cabanuta pentru paznicii sau tehnicienii care muncesc la protejarea zonei...". Si, in cinci ani, te pomenesti ca acea "cabanuta" creste mare si devine o ditamai vila cu trei etaje, bineinteles tot pentru "sarmanii paznici". Oare scopul ascuns, mascat, al acestei legi, nu este tocmai acela ca cineva, anume, are niste interese in respectivele arii protejate? Niste interese mult mai sus decat putem noi, cei mici, sa ne inchipuim. Si de ce numai pe cinci ani? Am auzit ca insasi modificarea de lege in baza careia a fost emis acest ordin e valabila numai pe cinci ani. De ce? Orice noua lege, din cate stiu, se da pe o perioada nedeterminata. Ca se abroga sau se modifica, asta-i altceva. Oare chestia asta nu ne duce cu gandul la faptul ca tot acel "cineva" se grabeste sa-si termine niste socoteli foarte grabnic pana... Pana cand? Pai, pana cand se schimba conducerea tarii sau pana ce vom intra in Ue si din aceste zone ocrotite nu se va mai putea misca nici un pai...
- Si totusi, ce s-ar mai putea face? Mai intrevedeti vreo sansa pentru Poiana cu Schit?
- In situatia actuala, nu. Pentru ca am fost martor la niste cruzimi fara margini, faptuite cu o rautate de-a dreptul diavoleasca, despre care nici nu poti gandi ca au avut loc la inceput de veac douazeci si unu. Nici nu va puteti inchipui in ce hal a putut sa fie injurat si umilit un calugar!... Mai ales acum, dupa luarea in custodie a Poienii, oamenii "Silvicului" s-au purtat cu el ca si cu un animal. Nu-l lasau sa calce pamantul un pas in afara ruinei, nu-l lasau sa culeaga ciuperci si fructe padurete (singurele lui alimente), sa adune un vreasc de pe jos pentru foc. In fiecare seara, dadeau de baut betivilor de prin sat si-i trimiteau la usa chiliei sale, ca sa-l injure si sa-l ameninte. L-au terminat psihic, l-au izgonit, pur si simplu, ca pe un gunoi. Acum se afla la o alta manastire, insa mereu ma intreaba daca s-a mai rezolvat ceva, mereu imi spune ca e gata oricand sa vina inapoi. De altfel, eu si cu parintele Vasian suntem convinsi ca, mai devreme sau mai tarziu, acolo tot se va sluji Sfanta Liturghie. Poate ca n-a sosit inca timpul, poate ca nu vom reface noi bisericuta aceea strabuna, poate ca o vor face cei care vor urma. Insa oricum, eu cred ca toti aceia care au pangarit in ultima vreme acest colt de Rai ar trebui acum sa se teama. Ar trebui sa se teama de mania lui Dumnezeu.