Putini oameni stiu ca adevaratul centru istoric al Bucurestiului nu se afla la Curtea Domneasca, ci peste apa lenesa a Dambovitei, pe locul bisericutei ridicate (se zice) de chiar Bucur, ciobanul ctitor al Capitalei. Din strada, nu vezi mare lucru. Intr-un tarziu, dincolo de Piata Unirii, sirul cenusiu de blocuri comuniste se dau greoi deoparte, descoperind doua bijuterii medievale, exilate stingher pe doua inaltimi vecine: Biserica "Bucur" (cea mai veche din Bucuresti), citadela taraneasca inconjurata de florile toamnei, iar alaturi, peste drum, Manastirea "Radu-Voda", cu Seminarul teologic si aleile sale imperiale, ce trec prin tunelul vegetal al unor castani seculari. Vegheata de turnul clopotnitei (de pe vremea lui Mihai Viteazul), biserica adaposteste mormantul unor domnitori si patriarhi vestiti ai Romaniei. Suntem, de fapt, in inima spirituala a Bucurestiului, pe locul primelor ctitorii intemeietoare. Blocurile din jur inchid perspectiva, o uratesc, dosind 600 de ani de istorie, de incercari si navaliri otomane. Istoria nu se opreste insa aici, in dreptul zidurilor inalte de la intrare. Asa discreta si aflata mereu sub vremi cum este, destinul manastirii se implineste si astazi sub ochii nostri - tacut, miraculos, viu.
Vindecator de cumplite boli
In urma cu doi ani, un arhiereu grec, dornic sa cunoasca ortodoxia romana, a vizitat ca din intamplare aceste locuri. S-a mirat in felul sau de frumusetea manastirii. A privit atent in jur, luand aminte la dealul abrupt ca spinarea unui calugar pravalit in rugaciune, la vechile cruci nescrise, risipite printre copacii imensi din spatele bisericii, la pietrele de granit din caldaram. Apoi, arhiereul a intrat in biserica. S-a inchinat la icoane, s-a recules in tihna lacasului, a admirat simplitatea catapetesmei si a mormintelor arhieresti, ramanand mult timp in fata icoanei Sfantului Nectarie, asezata la loc de mare cinste, in dreapta usilor de la altar. Interesandu-se la calugarii din strana, a aflat ca obstea de la "Radu-Voda" are mare evlavie la Sfantul, ca staretul manastirii, Varsanufie Prahoveanul, bolnav fiind de cancer, s-a rugat fierbinte Cuviosului Nectarie, chiar la Eghina, la mormantul sau. Raspunsul nu a intarziat sa apara. Intr-o noapte, staretul Varsanufie s-a intalnit in duh cu Sfantul care i-a proorocit nu numai ca se va vindeca de boala cea grea, dar ca va ajunge si episcop, ceea ce s-a intamplat aidoma, in scurt timp. Povestea acestei vindecari l-a tulburat peste poate pe oaspetele grec. Privirea i s-a luminat ca intr-o revelatie. Plecase la drum avand asupra sa o cutiuta cu moastele Sfantului Nectarie, asa cum primise si el porunca in vis. Nu stia unde si cui sa le daruiasca. Se ruga doar Sfantului sa-i lumineze calea. Umbla din tara in tara, din biserica in biserica, asteptand un semn. Cu ochii umeziti de lacrimi, arhiereul grec a cerut sa vorbeasca cu staretul manastirii. Drumul sau luase sfarsit. Sfantul Nectarie isi aratase voia. Biserica "Radu-Voda" era de-acum noua sa casa romaneasca.
*
Despre Cuviosul Nectarie de la Eghina s-au scris zeci si zeci de carti. Mutat la cele ceresti in 1920, a fost canonizat de curand. E un sfant contemporan noua. E un sfant pe urmele caruia calcam la modul cel mai concret si mai adevarat cu putinta. La Eghina mai traiesc batrani greci care l-au cunoscut, care i-au ascultat vocea blanda si sfaturile intelepte. E un sfant taumaturg, vindecator al celei mai cumplite boli cunoscute pana acum: cancerul. Prima minune a Cuviosului Nectarie a fost savarsita imediat dupa obstescul sau sfarsit. Maicile de la Eghina, venite la spital sa pregateasca trupul neinsufletit al Sfantului, i-au scos vesta de lana cu care era imbracat si, ca din intamplare, au pus-o pe patul vecin, unde zacea un paralitic. O simpla atingere a hainelor a fost de-ajuns ca sarmanul bolnav sa se ridice din patul de suferinta si sa mearga, spre uimirea deplina a celor de fata si a medicilor, care nu-i mai dadeau nici cea mai mica sansa de indreptare. In cativa ani, s-au adunat peste 600 de marturii, lesne de verificat prin analize si acte doveditoare, despre minunile Sfantului. Moastele sale, gasite intregi si placut mirositoare si dupa 30 de ani, implinesc necontenit vindecari incredibile, dupa credinta si ravna fiecarui bolnav. Ele aduc alinare si credinciosilor romani, dimpreuna cu intreaga obste de la Manastirea "Radu-Voda". E un dar urias, pe care, poate, inca nu stim a-l pretui asa cum se cuvine. Mergem in pelerinaj la manastiri vestite din tara, platim acatiste si Sfinte Masluri, dar uitam ca vindecatoarea comoara a Sfantului se afla la doi pasi, chiar langa noi.
"Domnului Iisus Hristos, catre Cer"
Apropiata veacului nostru, viata Sfantului aproape ca nu mai are nici un ascunzis. S-a nascut la 1846, in Silivria din Tracia Greciei. Se tragea dintr-o familie saraca, de oameni simpli, dar credinciosi. Stramtorat material, a intrat ucenic la un negustor de tutun, robotind toata ziua in haine ponosite si adeseori descult, pentru o portie de mancare si un acoperis deasupra capului. Ravnitor in credinta si cu o inocenta ingereasca, a inceput sa scrie pe bucatelele de hartie ce insoteau pungulitele de tutun cuvinte din Evanghelie si scurte invataturi despre pacatul fumatului. Mai mult chiar, intr-o zi, a simtit nevoia sa discute cu Dumnezeu si I-a trimis o scrisoare plina de candoare copilareasca, pe care a pus ca adresa doar atat: "Domnului Iisus Hristos, catre Cer". Intamplator sau nu, scrisoare a ajuns la un negustor vecin care, impresionat de credinta copilului, a inceput sa-i raspunda si sa-i implineasca micile dorinte: o haina, o carte, o pereche de incaltari. Este lesne de imaginat bucuria baietelului de doar 14 ani. Avea dovada ca Dumnezeu era viu si adevarat. Raspundea la scrisori si rasplatea orice rugaciune. Sfanta lui naivitate avea sa-l insoteasca toata viata, el neincetand sa-I scrie necontenit in gand lui Hristos si sa-I marturiseasca toate oprelistile si greutatile vietii. Chiar si atunci cand va ajunge episcop si va fi alungat din Alexandria, in urma unor cumplite uneltiri, Sfantul nu se va lepada niciodata de bunatatea lui copilareasca si de dragostea pentru aproapele.
Despre viata lui s-au scris carti si minunate romane biografice - o viata grea si plina de suferinte, provocate de invidia si rautatea celor din jur. Din toate, raman scrierile si ctitoriile sale (mai ales Manastirea de maici de la Eghina), invataturile si numeroasele minuni pe care le-a savarsit fara contenire, in timpul vietii si, mai ales, dupa.
Episcop calator, exilat in Atena, Rizarion si apoi in Eghina, Cuviosul Nectarie muncea cot la cot cu angajatii manastirii, imbracat intr-o rasa veche si ponosita, avand mereu pe buze rugaciunea lui Iisus. Firesc si fara umbra de marire, in urma Sfantului ramaneau presarate zeci si sute de minuni: imblanzea serpii, alunga lacustele rosii, deschidea portile cerului pe vreme de seceta, chiar sub ochii uimiti ai satenilor. Nu voia sa faca minuni, dupa cum singur recunostea, ci voia sa ajute norodul stramtorat de lipsuri si de saracie. Multi oameni s-au vindecat doar atingandu-se de straiele lui modeste - care de friguri, care de epilepsie sau de alte boli fara leac. Adevaratele minuni au inceput, insa, dupa mutarea lui la cele ceresti. Nu numai ca si-a cunoscut sfarsitul, numindu-l pana in cele mai mici amanunte, dar chiar intins in cosciug, din trupul sau, din degetele sale albe ca de crin, izvora necontenit mir, ca picaturile de sudoare, inmiresmand tot aerul din incapere. Si-a inceput viata ca un sfant, potolind o furtuna cumplita pe mare. Tot ca un sfant se va savarsi pamanteste, acoperit cu flori din lamaii pe care parintele insusi ii sadise cu mana lui, si va fi ingropat sub un molift verde si stufos. Era in anul 1920, o zi de 9 noiembrie, devenita de atunci Ziua Sfantului Nectarie Taumaturgul de la Eghina.
*
In Biserica "Radu-Voda" coboara inserarea. O candela uriasa palpaie tainic deasupra raclei Sfantului Nectarie. Sub un baldachin imparatesc, de nuc sculptat din belsug, sta o cutiuta aurie ce adaposteste smerit, sub ochi de sticla, particica sfintelor sale moaste. Dupa vecernie, in biserica s-a asternut o liniste profunda, grea, aproape materiala. In naos, nu mai e aproape nimeni. Doar o femeie in varsta, trasa la fata si abia sprijinita de bratul fiicei ei, se roaga la racla Sfantului. Sta indelung aplecata cu capul lipit de racoarea metalului aurit. Pare ca se odihneste dupa un drum lung si fara popas. De fapt, plange si cere ajutor. Se vede ca e grav bolnava. La un moment dat, se clatina si fiica ei se grabeste speriata sa-i intinda mana. Ridicand privirea, batrana o linisteste: "Ai simtit mireasma de aloe si smirna?", sopteste ea cutremurata si pe chip ii apare un suras de nadejde. Inseamna ca Sfantul i-a ascultat cererea, ca o va ajuta, asa cum a ajutat pana acum multime de credinciosi, carora medicii nu le mai dadeau nici o speranta. La "Radu-Voda", in numai doi ani, de cand adaposteste sfintele moaste, minunile Cuviosului au implinit o carte aparuta deja la editura "Bunavestire" din Galati: Noi minuni ale Sfantului Nectarie.
Cateva marturii
Profesoara Maria P. din Bucuresti povesteste ca sotul fiicei sale, stabilita in Sua, trebuia operat de urgenta la coloana vertebrala. Medicii americani (brutal de sinceri cu pacientul) erau deosebit de pesimisti asupra rezultatelor, considerand ca bolnavul risca sa ramana paralizat dupa interventia chirurgicala sau chiar sa moara. "Timp de o luna de zile n-am cunoscut alte drumuri decat cele spre biserica. Cu cateva zile inaintea ultimei date fixate pentru operatie, am fost indrumata in cuget spre Manastirea "Radu-Voda". (...) Pe masura ce-i inaltam rugaciunea si Acatistul acestuia, Sfantul imi era tot mai aproape, ii simteam prezenta, era o realitate ce ma asculta si ma incredinta sa nu ma indoiesc. In ziua operatiei, 17 iulie, dupa o noapte de rugaciune, ma aflam la racla Sfantului, unde m-am rugat neincetat. Nu pot reda in cuvinte ce am simtit langa moastele sfinte. Apoi, in miez de noapte, m-a sunat fiica mea. Nu numai ca operatia reusise, dar in foarte scurt timp bolnavul a inceput sa-si simta picioarele si sa se recupereze miraculos, cum nu se mai intamplase in alt caz. Pentru multi - inclusiv pentru medicii americani - a fost o minune si nu pot pune aceasta minune decat pe seama Atotputernicului Creator si a Sfantului Nectarie, care a condus mana doctorului in chip desavarsit."
Doamna Elena Cristescu din Bucuresti povesteste ca s-a imprietenit pe Internet cu un grec, Dimitris, din Australia. Nu peste mult timp, avea sa afle ca Dimitris nu numai ca avea cancer la pancreas, dar, in urma operatiei, sansele de supravietuire erau foarte reduse. Asa avea sa cunoasca marea putere tamaduitoare a Sfantului. "Afland despre minunile savarsite la mormantul Cuviosului Nectarie, a ajuns in Eghina, hotarand sa nu mearga cu autobuzul pana la manastire, ci, ca semn de iubire fata de Sfant, s-a descaltat si a mers pe jos. Dupa cum povesteste el, desi era ceva de mers, Dimitris parca ar fi avut aripi la picioare si parca pe drum nu erau pietre si tepi de ciulini, ci catifea. Minunat e insa altceva - dupa ce s-a instalat intr-o camera, s-a culcat pentru doua ore si, cand s-a trezit, pe picioare nu mai avea nici o urma de rana sau de umflatura, semn ca Sfantul isi plecase deja ochii spre el. Incercarile insa au continuat si Dimitris ajunsese din nou in spital. Chiar daca il incurajam cum puteam, eu insami incepusem sa ma clatin in speranta vindecarii depline. Cuprinsa de ganduri negre, intr-o seara, in timp ce stateam in genunchi si citeam Acatistul Sf. Nectarie, am simtit nevoia sa ma opresc si am inchis ochii. Cat timp am stat asa, cartea s-a deschis de la sine in alta parte si, cu uimire, privirea mi-a cazut pe urmatoarele cuvinte: "Nu te nelinisti, copila mea, prietenul tau se va face bine in curand". Nu stiam ce sa cred. Se putea ca acele vorbe sa fie de la Sfant sau se putea sa fie numai o ispita. Nu am spus nimanui si am asteptat sa vad ce avea sa se intample. In zilele urmatoare, Dimitris a mers la analize. Am asteptat rezultatul cu destul calm, in sufletul meu simtind ca nu putea sa nu fie bine. Si asa a fost - tumora ce reaparuse dupa operatie disparuse complet, ca si cum nu ar fi fost vreodata in locul acela. (...) In neputinta mea, eu m-am gandit sa-i multumesc Sfantului vorbind despre el si altora, pentru ca si semenii mei sa se impartaseasca din darurile minunate pe care Dumnezeu le-a gatit pentru toti. Il iubesc pe Sfantul Nectarie ca pe un tata, iar el imi este mereu aproape, chiar si in chip simtit. Intr-o zi, ma plimbam pe o strada din Iasi si, cum mergeam gandindu-ma la ale mele, dintr-o data am simtit coborand asupra mea un acoperamant puternic de pace si iubire. Mirata, am privit in jur si am vazut ca sunt langa o biserica. Interesandu-ma la trecatori, am aflat ca biserica era abia construita si avea hramul Sfantul Nectarie. De la el veneau bucuria si inflacararea inimii. Sa dea Dumnezeu ca acest Sfant, care i-a iubit atat de mult pe oameni, incat s-a lasat umilit si calcat in picioare numai ca sa-i poata ajuta, sa se milostiveasca si asupra romanilor si sa verse de-a pururea harul sau si peste noi."