Practici magice romanesti: Andrelusa

Parasca Fat
Sarbatoare straveche, cu caracter divinatoriu, se tine si azi, in satele din zona de munte, in ajun de Sf. Andrei.

In Maramures, Sfantul Andrei poarta numele de "Andrelusa". Un nume lipsit de investitura crestina, care te duce mai degraba cu gandul spre un personaj pitoresc, din lumea fantastica a satului romanesc. Se crede, chiar, ca sarbatoarea religioasa s-a suprapus peste anul nou dacic, de unde si multimea practicilor premonitorii care se fac cu acest prilej. In satele de pe Mara, Cosau si Iza, Andrelusa e legat, mai ales, de ghicitul ursitului. Traditie localizata calendaristic spre sfarsitul anului, aproape de solstitiul de iarna, ea are menirea sa afle prin practici vechi, de magie, ce se va intampla in anul viitor, din punct de vedere sentimental. Visata deopotriva de fete si de baieti, casatoria, marele eveniment al vietii, aflarea celui ales, a "ursitului" si-a "ursitei", cunoaste - in toata lumea satului romanesc - practici nenumarate, ramase in memoria colectiva ca o experienta de necontestat.

Turta de visat

De Andrelusa, in Maramures se tinea si se mai tine si azi, post negru. Dupa rasaritul stelelor, fetele care vor sa isi afle ursitul framanta o pogace (turta) din faina, apa si multa sare, pe care o coc in jar. Jumatate din ea se mananca, jumatate se pune sub perna, ca sa fie de vis. Mancatul turtei provoaca o sete cumplita, insa bautul apei este total interzis. Apa trebuie sa fie visata, dorita, bauta din mana celui care este ursitul, sau aparuta in preajma lui. Este cel mai greu post din cate se pot imagina, in care puterea vointei joaca un rol decisiv.
Visele din noaptea de Andrelusa (ajunul Sfantului Andrei) sunt extrem de coerente, cu scenarii de o varietate uluitoare, din care apa nu lipseste niciodata. Este limpede ca cine a mancat ceva foarte sarat va dori sa bea apa, fiindu-i sete. Refularea, stapanirea poftei in zona realitatii se rezolva in vis, intocmai ca in teoriile freudiene. Nu ca dacii ar fi fost psihologi, dar in traditiile mostenite nemijlocit de la ei, exista in mod vadit o stiinta a subconstientului care dirijeaza visul. De altfel, apa este simbolica. Ea inseamna unire, legatura, iubire, intimitate, fecunditate.
Dar iata cateva intamplari legate de Andrelusa, asa cum mi-au fost relatate de niste batrane din Desesti, sat Sugatag, Harnicesti si Breb.

Intamplari adevarate

"Am tinut si io Andrelusa. N-am mancat nimic din sara spre ziua de Andrelusa, pana-n sara de Andrelusa, cand o rasarit stelele. Atunci am facut un cocut de grau framantat in slatina (saramura) si l-am copt in jarul din soba - dupa ce am impartit focul in doua. L-am mancat jumatate si jumatate l-am pus sub perina, invartit intr-o stergura. Nu-i slobod a bea apa pana visezi; ca trebe sa visezi ca-ti da apa. Da eu am visat c-am mers la vale s-am pranecat camasi si-o zinit un paun si tat s-o invartit pe langa mine. Tat face: "co-co-co, co-co-co, co-co-co". S-am dat cu pranecul (maiul) dupa el, si s-o luat pa cararusa cata biserica.
Dimineata, i-am spus la Mosu Batran si el o zas ca m-oi marita cu un om foarte frumos s-a mere la beserica sa fie cantor in locul lui. Ase o fost. O slujit dupa Mosu, 44 de ai. Ase om frumos si bun n-o fost pa apele aieste." (Luchiana Fat - Desesti)
Cine tine Andrelusa in sila sau incorect va avea un vis trunchiat si nici destinul nu va fi bun. Aceasta practica vine sa spuna ca vointa omului este hotaratoare in derularea destinului sau; este o practica orgolioasa.
"Cand am fost fata, am tinut Andrelusa cu Anuta Bledii. Teseam amandoua in razboi. Atunci era sarbatoare cu cruce neagra. Ea o tanut. Eu n-am vrut sa tan, da ea nu m-o lasat sa mananc. Pa sara, tot am mancat un blid de pastai; am zas ca nu m-oi chinui, ca nu prea cred. Ea o mancat pogacea in slatina. In noapte, am visat fantana lu barbatu-meu din faneata, ca beam apa din ea. Asa o fost. I-o dat parintii de zestre chiar locu acela cu fantana. Am baut apoi apa din ea vo unsprezece ai." (Nastasia Bledea - Sat Sugatag)
Cu toate ca baietii fac pe grozavii, tin si ei Andrelusa, pentru ca orice fiinta omeneasca vrea sa stie cine ii este sortit.
Un barbat imi povesteste ca a tinut Andrelusa stand toata ziua acasa. Seara, si-a facut o placinta din faina de porumb, in care a pus o lingura cu varf de sare. Si-a copt-o in tigaie, a mancat-o jumatate si s-a culcat. A visat ca se afla in curtea unei biserici pitite intre doua dealuri. Curtea era plina de lume imbracata in haine de sarbatoare. Lui ii era foarte sete. A vazut un cerc de fete frumoase, avand fiecare in mana cate un ulcior cu apa si a cerut sa bea. Nici una n-a vrut sa-i dea. Fiecare se tragea si-si apara ulciorul. Iar lui ii era foarte sete. Vazand ca nu primeste apa, s-a intors cu spatele si a pornit sa caute un izvor. In momentul acela a vazut ca din multime vine spre el o fata inalta, subtirica, care i-a dat ulciorul sa bea. Aceea i-a fost ursita. Peste ani, cand s-a dus in satul nevestei lui, a ramas uimit de peisajul din jurul bisericii. Il visase intocmai.
In toate credintele populare se acorda o mare insemnatate visului, fiind considerat o stare superioara starii de veghe, un loc, un taram in care spiritul omenesc are o libertate absoluta, depasind toate barierele. Cea mai extraordinara consideratie despre somn si vise am auzit-o de la o batrana de 80 de ani nestiutoare de carte, Maria Oanta din Feresti. Avea o memorie fenomenala si stia aproape totul despre practicile magice de aparare. Locuia intr-o casuta minuscula - considerata a fi cea mai mica din Europa -, cotropita de flori agatatoare si de fasole cu flori albe si rosii. Ea a spus: "Cand dormi, duhul iti umbla afara din corp si graieste cu tati oamenii, si cu cei de departe, si cu cei care-s morti".

Ziua lupilor

Andrelusa este ultima zi cu "prilej" din an. Este inchinata lupilor. In aceasta perioada, lupii se imperecheaza si umbla in haite.
"Andrelusa ii ziua lupilor. Aceie trebe tanuta sa nu manance lupii oile si marhale (vitele). Int-aceie zi nu sa taie nimnic la casa, nici lemne de foc, nici pita. Sara, spre ziua de Andrelusa, se leaga foarfecele si pieptenele si se pun sub laita; se leaga gura lupilor p-on an de zile." (Luchiana Fat)
Ioana Roman a lu Pretilus adauga: "Se leaga foarfecele, cutatu, piaptanul, securea, ferastraul, melita. Zici: "Io nu leg foarfecele, io leg gura lupilor, a fiarelor salbatice, a ursilor, a vulpilor, sa nu zie la noi si la olatele (acareturile) noastre, la oi, la marha, la ce avem". Zaci ase la tate pe care le legi. In ziua aceea nu te piaptani, nu tai nimic, nici pita, nu cosi. O tii pentru lupi".
Cu toate ca aceasta credinta pare simpla sau naiva, mai multi oameni relateaza ca au fost martori la situatii in care lupii nu au putut sa atace. Dar uneori n-au vrut.
Petrea Chiuzbaianului povesteste ca a vazut cu ochii lui cum un lup s-a apropiat de un berbece de-al lor, a deschis o gura cat o sura si n-a mai putut sa-si miste falcile, ramanand cu ele intepenite. Dupa cateva minute, a renuntat si a plecat cu gura cascata. Se crede ca lupii sunt extrem de inteligenti si pot comunica telepatic cu omul. Cand umbla in haita, au un conducator pe care credintele populare il numesc "pastor". El este cel care da semnalul de atac sau se preface ca nu vede si duce haita mai departe.
"O mars un unches de-al meu dupa fan in Piatra, intr-o zi de Andrelusa. Nu prea lucrau oamenii in ziua de Andrelusa, nu injugau marhale, da el o zas c-acele-s de-a babelor.
Pa cand o fost sub Muncel, o vazut vo douazeci si cinci de lupi - atatia o numarat. Unu mere inainte, ca un Pastor, si ceilalti dupa el. Cela dinainte s-o uitat o data cata unchesu, s-o facut ca nu l-o vazut s-o tat mers mai departe.
S-o-ntors cu sania acasa si mai mult n-o mai scos marhale din grajd in ziua de Andrelusa." (Nastafa Pop - Harnicesti)
Lupul este atat de prezent in cultura neamului nostru, incat aproape cu siguranta, Mircea Eliade are dreptate cand afirma ca l-am avut drept totem. O spune si stindardul dacic, o spun si dintii de lup din ornamentatii si de la crucile din cimitire, unde sunt folositi ca semne de aparare, lupul fiind socotit aparator si indrumator.

Alte povesti

Ceterasul

"Ne-am intales cu Victorie sa facem si noi pogace de Andrelusa, ca sa videm cum a hi. Da o baba ne-o zas sa nu punem jumatatea ramasa sub perina, ci s-o azvarlim pasta cap. No, s-apoi ase am facut. Am framantat farina cu apa si sare, am copt turtele in blodar (cuptor) pe jar, jumatate o am mancat, jumatate am bagat-o in san. Dupa acee, ne-am dus amandoua la baba in curte, ne-am pus pe capra de lemne si-am aruncat pogacile dindarapt, pasta cap, cu gandul sa ni se arate in vis ursitul. N-am vorbit dup-acee nimica, nici cata-olalta, nici cata baba, ca ase ne-o-nvatat. Sa nu mai scapam cuvant de pe buze, nici atunci, nici cand om mere acasa, fiindca facatura sa strica si-om visa un porc in loc de barbat. No, s-ase am facut. Ne-am pus lacata pe gura, ne-am dus acasa, mai pe uliti ferite, ca sa nu ne intalnim cu ceva cunoscuti, sa ne-ntrebe de una, alta, si noi sa nu raspundem nici macar ziua buna, c-apoi am fi fost de rusine in sat. Am luat-o pasta gradini, am trecut pasta gard si eu m-am culcat la buna batrana, ca era surda, saraca, si n-aveam la ce vorbi. No, s-apoi am durmit. Gandesti ca n-am visat? Tulai Doamne! Tata noaptea am fo la nunta si umblam ca beata, cu sistaru de lapte in mana, da nu era lapte inauntru, ci apa, si eu le-o turnam la tati in pahar. No, si cand apa o fo gata, numa ce ma striga unu din ce-terasii tomniti la nunta, ca de ce nu-i dau apa si lui? "Da ce foc de apa, dumita nu vezi ca s-o gatat?", am zis. "Du-te si ada iar, ca apa-i in puterile tale", o zis ceterasu si io m-am dus sa-i aduc. Da cand m-am intors, el plecase, si pe locul ala era numa fum. Ce mi-o vinit, nu stiu nici pana in ziua de azi, dar am tapat sistaru in fum si apa din el o curs atunce afara, si-o curs, si-o tat curs, pana cand m-am trezit din somn. No, Marie, asa visare, scoate-o la cap daca poti! Da m-am dus atunci la baba de m-o-nvatat, si ea mi-o zas ca ala cu cetera are sa-mi fie barbat, da mai am de-asteptat ceva vreme. No, si pe urma am uitat. O trecut un an, s-o dus altul, or mai trecut altii trei dupa el, pana in anul al septelea, cand inainte de postul Craciunului o zinit o colega de scoala din Breb sa ma cheme la nunta. Mi-i credea dumata? Cum am intrat in lontru, la masa, ceterasu din vis era acolo, sedea pe o lavita si duhanea. M-am uitat la el de parca il stiam de cand lumea, si el s-o ras cata mine, si-n sara aia m-o si cerut de nevasta. No! Si sa nu crezi ca Andrelusa face minuni? Ba face! Is multe povesti de astea prin sat." (Maria Iuga - Budesti)

Ciobanul pedepsit

"Mosu-meu, care stia cate-n luna, zice ca Andrelusa are tati lupii sub paza lui, ca-n noaptea cee ii lasa anume sa umble pan lume, ca sa manance oaia si marha aluia de nu i-o tanut sarbatoarea. Zece caini avea panga turma, da lupii i-or facut obiele pe tati, si-o luat fiecare si cate-o oaie, de-o ramas batranu cu stana goala. Asa sa stii. Si zicea ca vorbeau lupii aia, graiau intre ei cu vorba omeneasca, ca se zice ca-n noaptea aia Andrelusa le dezleaga limba la tate salbaticiunile. Ba chiar on lup i-o zis la saracu de mos: "No, vazut-ai daca n-ai tinut datina, ai lacomit la munca in ziua asta, no lucra amu! Saracu Mosu, planje de necaz cand vorbea, i-o trebuit ani de zile ca sa adune cateva oi. De Andrelusa nu manca, nu vorbea, ba statea tata ziua in pat, de frica. Ase o fost." (Vasile Gortun - Sarasau)

Sluga

"La noi in sat, drept iti spui, pe vremea stramoasii mele, in noaptea de Andrelusa ieseau pricolicii si stragoaicele din mormanturi si umblau pe ulita mare, sa-si cate fiecare pe neamul lui. Te pomeneai in casa sau in ograda cu cate-on mort, imbracat ase, omeneste, ba mai si tragea din tigara, cum povestea un unches, ca la moara lui venea in tat anu, de Andrelusa, o sluga pe care-o avut-o mult timp. Numa ce-l vedea cum sade ciuciuit langa gard, cu tigara in mana, si sa uita. "Ce faci, Vasai?", striga cata ala unchesu, mai mult de frica. "Ia, ce sa fac? Ma uit cum lucri" "Haida si tu", zicea unchesu, mai mult mort decat viu. "As veni io, da nu sa poate, nu ma lasa Andrelusa". Bag sama ca acuma lucra la el. S-apoi sa topea ca osanza. Zice unchesu ca sa facea ca niste roate fierbinti de aer, o suflare mare, ceva. Si tot in noaptea aia veneau dragutii morti la dragutele nemaritate si le tavaleau pan la ziua, si copiii facuti atunci in noaptea de Andrelusa sa facea tati strigoi." (Patru Lupan - Seini)