Campionul toamnei: dovleacul

Redactia
Placintele cu dovleac

Ingrediente (pentru 12 bucati): 500 g miez de dovleac, sare, 50 g bacon, 1 ceapa, 2 oua, 60 g faina, 1 legatura patrunjel verde, 1 ardei iute rosu, 50 g cascaval, piper proaspat macinat, 4 linguri ulei pentru prajit.
Mod de preparare:

Se da miezul de dovleac pe razatoarea mare, se presara cu sare si se lasa sa stea asa circa 30 de minute.
Se taie cubulete baconul si ceapa, se pun pe foc intr-o tigaie (fara grasime) si se lasa putin sa se rumeneasca. Se adauga dovleacul ras, stors bine intr-un servet de bucatarie, se prajeste, si el, cateva minute la foc mare, dupa care se lasa sa se raceasca.
Cand s-a racit, se incorporeaza ouale, faina, frunzulitele de patrunjel, ardeiul iute tocat marunt si cascavalul ras si se amesteca bine.
Se sareaza, se pipereaza si se fac din compozitia astfel preparata 12 placintele (cate o lingura plina pentru fiecare), care se prajesc circa 5 minute, la foc potrivit, in uleiul incins. Placintelele se servesc fierbinti, eventual cu salata verde.

Mancare de dovleac cu galuste de carne

Ingrediente (pentru 6 portii): Mancarea de dovleac: 1 kg miez de dovleac, 300 g cartofi, 800 g rosii, 200 g praz, 3 linguri ulei, 2 catei de usturoi, 1 l zeama concentrata de legume (Knorr plus apa). Galustele de carne: 250 g carne tocata (porc + vita), sare, piper proaspat macinat, 1 ou, 2 linguri bulion gros, 1 lingura frunzulite de cimbru, 1 lingura pesmet, o legatura patrunjel verde.
Mod de preparare:
Mancarea de dovleac - Se taie cubulete miezul de dovleac si cartofii curatati de coaja. Rosiile oparite se curata de pielita si se taie in 4 (eventual se preseaza inainte intre palme, pentru indepartarea semintelor), iar partea verde a prazului se taie rondele (partea alba se pastreaza pentru galuste). Cartofii si dovleacul se prajesc in uleiul incins, circa 3 minute, dupa care se adauga usturoiul presat, rosiile si rondelele (verzi) de praz si se calesc, si ele, putin. Se sting cu zeama de legume si se lasa sa fiarba aproximativ 15 minute. Galustele de carne - Se framanta toate ingredientele, inclusiv prazul taiat marunt (partea alba), se condimenteaza cu sare si piper si se fac - cu palmele ude - 12 galuste. Se introduc in mancare si se lasa sa fiarba circa 12 minute, pana ce incep sa se ridice la suprafata. Se mai gusta o data mancarea de dovleac de sare si piper, se presara cu patrunjel verde tocat si se serveste fierbinte.

Clatite picante umplute cu dovleac

Ingrediente (pentru 6 bucati): Pentru aluat - 3 oua, 6 linguri lapte, 75 g faina, 50 g unt, sare, 1 lingura unt pentru prajit. Pentru umplutura: 50 g seminte de dovleac (curatate), 500 g miez de dovleac, 2 linguri unt, 1 catel de usturoi, 2 fire salvie proaspata, 125 g branza de vaci, 1 galbenus, sare, piper macinat mai mare, 200 g smantana acrisoara, grasime pentru uns forma.
Mod de preparare:
Aluatul - Se bat cu telul (sau cu mixerul) toate ingredientele, se lasa aluatul sa se odihneasca 30 de minute si se fac 6 clatite subtiri care se prajesc, pe rand, in untul incins (adaugat putin cate putin). Umplutura - Se prajesc semintele de dovleac - intr-o tigaie fara grasime - si, dupa ce s-au rumenit, se lasa sa se raceasca. Miezul de dovleac dat pe razatoarea mare se prajeste circa 8 minute in untul incins, se adauga usturoiul presat si frunzele de salvie taiate fasii si se mai lasa putin pe foc. Cand s-a racit dovleacul, se amesteca bine cu branza de vaci, galbenusul si semintele prajite. Se iau 2-3 linguri din compozitie si se pun la mijlocul fiecarei clatite, dupa care se pliaza marginile peste umplutura. Se unge o forma termorezistenta cu unt, se toarna in ea smantana acrisoara si se aseaza deasupra clatitele una langa alta. Se dau 20 de minute la cuptorul incins la 200gr., se presara, eventual, cu piperul macinat mai mare si se servesc fierbinti sau caldute.


Dulciuri

Tarte de dovleac cu crema de portocale

Ingrediente (pentru 12 bucati): Pentru tarte - 200 g miez de dovleac, 70 g malai, 170 g faina, 100 g zahar, sare, 1 plic praf de copt, 1/4 l lapte, 75 ml ulei de floarea-soarelui, grasime pentru uns formele. Pentru crema: 100 g unt moale, 4 linguri gem de portocale.
Mod de preparare:
Tartele - Se taie miezul de dovleac fasii foarte subtiri si se amesteca jumatate din ele cu celelalte ingrediente pentru aluat. Se captusesc 12 forme mici de tarta cu hartie pentru copt, se unge hartia cu grasime si se toarna in ele aluatul, umplandu-le cam de 3/4. Se aseaza peste aluat fasiile de dovleac ramase si se dau tartele 20-25 de minute la cuptorul incins la 200gr.. Crema - Se freaca untul spuma (cu mixerul), se incorporeaza gemul de portocale si se amesteca bine. Tartele coapte se scot calde din forme si se servesc imediat, unse cu crema de portocale.