- Ceea ce face un eveniment din spectacolul pus in scena de dvs., cu actorii teatrului din Oradea este originalitatea viziunii regizorale. Printre personajele tragediei grecesti, pe scena apare si grupul folcloric Iza din Maramures, care cu cateva cetere, o zongora si o doba dau spectacolului atmosfera si dramatism. De ce ati alaturat unei tragedii grecesti muzica unui grup folcloric din Maramures?
- Eu merg deseori in Maramures, acesta este un loc care imi vorbeste. Acolo auzi voci ale pamantului, ale stramosilor, te intalnesti cu un sentiment de vechime si, uneori ai sansa sa te intalnesti cu tine insuti, asa cum n-ai fi banuit vreodata. Alteori, iti vine sa incepi sa te faci fotograf, ca sa vezi in detaliu minunile din jurul tau. Maramuresul este un loc miraculos si, odata, cand am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei grecesti. Sunt ardelean, nascut la Cluj, dar ma simt foarte atras de solara Elada, ma simt foarte mediteranean. Aceste voci pe care le-am auzit intr-un chip incontrolabil si absolut irational, m-au facut sa abordez astfel textele antice ale lui Sofocle si Euripide. Prin urmare, nu m-am pregatit pentru spectacol, ci el a venit la mine in felul acesta. Cei din grupul Iza, familia lui Ioan Pop din Hoteni, imi sunt prieteni, cu ei am mai facut un spectacol in Cluj, cu destul de mare succes la public. Intitulat Nunta, pe teme din Geneza, e un fel de teatru popular, in care taranii isi povestesc radacinile, in maniera lor. Dupa acest spectacol, m-am dus de mai multe ori la ei, in Maramures. Ei stiu ca ii pretuiesc, si pentru ca sentimentul e reciproc, imi canta de drag, cand ii apuca, asa. Muzica lor e dintr-o zona arhaic rituala, care nu mi s-a parut deloc straina de Elada. Sigur ca in momentul cand am pornit la lucru, am stiut ca exista un risc, m-am temut pana, sa zicem, la a doua repetitie, cand mi s-a confirmat ca verbul tragediei eline merge perfect cu ritmul muzicii traditionale din Maramures si ca ele, vocile locului si cele ale lumii antice grecesti, graiau consonant, se intelegeau intre ele. Din momentul acela, lucrul nu a fost decat placere. Este unul din spectacolele mele care s-a nascut absolut fara nici un chin, fara nici o framantare.
- Din pacate, la fel ca majoritatea zonelor de traditie rezistente pana in prezent, si Maramuresul sufera o ireversibila si nedorita "modernizare", care poate sa-i distruga identitatea. Dvs. aveti macar vreun dram de optimism in ce priveste aceasta evolutie?
- Am pus un accent special in spectacolul meu pe marginalizarea actuala a acestor zone arhaice si pe lenta lor destructie. Elada, ca si Maramuresul, sunt lumi de marginali, reprezentate in spectacol de cocosati, ciungi, ologi, oligofreni. Infirmitatile sunt mimate, fireste, de actori in foarte buna forma mentala si fizica, sunt roluri construite, roluri de compozitie, facute tocmai pentru a ilustra gravele forme de depresie si degradare care exista in lumile care se sting. La fel ca Elada, si Maramuresul este, din punct de vedere traditional, o lume care se stinge. Spectacolul meu este, de fapt, un eseu in care am pus in dialog doua lumi. Lumea veche a Maramuresului se va stinge cu totul in cel mult 20-30 de ani si noi suntem martorii ei. Nu intamplator, la final, se canta "Eu sunt fiu de morosan". Si finalul piesei vorbeste despre frumusetea unei lumi care inca exista si, cum e la teatru, despre frumusetea stingerii, despre tragismul si aura acestei stingeri.
- De ce ati preferat sa lucrati cu actorii Teatrului de Stat din Oradea, si nu cu actori consacrati, de la Bucuresti, de pilda?
- Asta tine, mai degraba, de intuitie. Eu am lucrat si am locuit aproape opt ani in Bucuresti. E un spatiu balcanic european fascinant. Dar am inceput sa ma indepartez de el, in momentul in care am simtit ca teatrul se "inmoaie", ca nu mai are aceeasi efervescenta ca in urma cu 8-10 ani. "Atmosfera de laborator" de care eu am nevoie ca sa lucrez si sa ma pot concentra asupra lucrului meu a disparut, trupele de teatru nu mai sunt foarte unite, sunt mai putin concentrate asupra spectacolului, prin urmare, am senzatia (numai in ce ma priveste!) ca nivelul de performanta al spectacolului risca sa scada. Ma orientez, deci, spre teatre unde cred ca pot sa pastrez acest nivel necesar. Pe mine ma intereseaza sa lucrez cam 16 ore pe zi, lucru care nu este posibil in Bucuresti, unde trebuie sa te limitezi la 2-3-4 ore pe zi, daca le apuci si pe acelea. Aici, oamenii sunt teribil de stresati si alearga de nebuni in stanga si in dreapta, ca sa supravietuiasca intr-un oras agitat, traumatizat si plin de plasturi. Toata lumea crede ca plasturii acestia colorati il pot vindeca, dar bietul oras are nevoie de o terapie de fond, ca sa devina o mare capitala. As vrea sa vad ca lumea iubeste mai tare Bucurestiul, nu cred ca este un oras iubit. Ar trebui sa fie iubit ca sa scape de cosmaruri.
- Credeti in forta teatrului romanesc de astazi? Mai atrage el public in sali, mai este el un mesager pentru Romania in lume?
- Cred ca este cel mai puternic dintre toate fenomenele artistice exprimate astazi in Romania. Public pentru teatru exista, sunt orase in Romania cu o atmosfera de teatralitate cu totul speciala. Teatrul poate sa fie un mesager extraordinar pentru noi in lume, dar pentru asta trebuie si o politica culturala de sustinere. Vorbesc de o sustinere logistica, financiara, foarte puternica, ce nu exista in momentul acesta, pentru ca in politicienii de azi nu exista o constiinta a identitatii noastre culturale. In ce priveste performanta, ea se poate face si cu actorii tineri, eu nu sunt deloc pesimist sau paseist din acest punct de vedere.
- Ati publicat cateva volume de proza scurta si altele de teorie teatrala, primite cu interes de public. Mai aveti timp sa scrieti?
- Am in fiecare vara trei luni si, daca nu accept prea multe contracte, Clujul, ca si alte orase universitare din provincie, e un oras foarte bun, pentru ca te lasa sa te concentrezi, nu e agresiv, nu trebuie sa te lupti cu el. Pentru mine, e un oras foarte bun pentru a scrie. Nu sunt ceea ce se cheama un scriitor sistematic, nu sunt, din fericire (pentru ca situatia scriitorilor este cumplita) silit sa traiesc din scris, eu nu scriu decat atunci cand fac febra. E ca o stare febrila de care scap numai daca scriu. Cand fac febra, ma opresc din realizat spectacole si astept sa-mi treaca febra scrisului, scriind, fireste.
- Ce proiecte aveti in momentul acesta?
- Ma ispitesc teatrele in care am macar din cand in cand sentimentul ca ne putem adanci, eu si echipa de actori, in atmosfera de lucru, si ne putem concentra izolati de toate problemele din afara, personale sau comune. La Oradea, am sa fac un spectacol care se cheama "Shoah, versiunea Primo Levi", despre un mare autor care a trecut prin infernul nazist si care vorbeste despre lumea concentrationara de azi cu luciditate si speranta. (Ceea ce este foarte incurajator, pentru ca eu cred in posibilitatea iesirii din infernuri, oricare ar fi ele). Dupa aceea, am sa fac "Medeea" la Teatrul "Toma si Aron" din Sf. Gheorghe, alt teatru unde am "conditii de laborator", dupa care "Voitech" la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, si apoi voi monta un Eugen Ionesco la Targoviste. Posibil sa ajung si la Brasov, dar deja vorbim de sfarsitul acestei stagiuni.
- Tocmai ati implinit 50 de ani, in zodia pe care o traversam, cea a Scorpionului. Ce va doriti la o asa frumoasa aniversare?
- Sanatate pentru mine si pentru familia mea (mama, saracuta, e tare bolnava). Daca am sanatate, pot lucra, pot face ceea ce-mi propun: spectacole, carti, activitatea de profesorat la catedra de teatru a universitatii clujene, cea de director de programe la Teatrul National din Cluj.
Fotografii de Iulian Ignat