In inima Greciei exista niste stanci ciudate, unice in lume. Ele strajuiesc oraselul Kalambaka si sfredelesc linia orizontului, fiind vizibile din orice parte te-ai apropia de aceasta asezare. Au fost numite Meteora, probabil pentru ca, dupa ce ani de-a randul au fost cercetate cu mijloace stiintifice, compozitia lor nu a putut fi detectata in totalitate. Mai pe scurt: par picate din cer. Pe varfurile lor lipsite de vegetatie s-au ridicat, inca de acum noua secole, manastiri. Mintea nu poate pricepe cum pe stanci plesuve s-au putut inclesta asezari monahale in care si-au dus viata in rugaciune, multime de calugari, printre care si multi romani. Un francez, ajuns la Meteora pe la inceputul secolului trecut, afirma: "Toata aceasta regiune este locuita de-o populatie ce are alta obarsie decat cea greceasca. Ei graiesc limba valaha si, zice-se, ar fi extrem de credinciosi".
Dar ce i-a facut pe primii monahi sa salasluiasca in crapaturile si in grotele acestor colosi? Sa rabde de sete si sa se hraneasca doar cu radacini? Sa nu aiba nici macar o mana de frunze uscate pe care sa-si odihneasca, dupa rugaciuni, oasele chinuite? Numai credinta adevarata i-a indemnat sa-si caute lacasuri asemeni pasarilor cerului si sa-si duca zilele numai pentru a-L slavi pe Dumnezeu si a se ruga pentru pacatele lumii.
Povestea Meteorelor
Inceputul asezarii monastice organizate a fost in secolul al Xi-lea. In 1334, calugarul Athanasie, alungat de pe Athos in urma invaziilor piratilor, strange 14 calugari si pleaca la Veria, in hotarele fostei Valahii Mari (uitata sau ignorata cu desavarsire), prima mare asezare politica romaneasca din sudul Dunarii. Acolo, pe una dintre stancile cele mai mari (inalta de 613 metri fata de nivelul marii), incepe, cu o munca titanica, ridicarea unei manastiri, numita "Megalo Meteora" (Marea Meteora) - Manastirea "Schimbarii la Fata". La moartea lui Athanasie (1383), de pe tronul aceleiasi Valahii, vine urmas regele Ioan Duca Paleologul, cu numele monahicesc de Ioasaf. In fine, urmasul sau, Alexie Anghel, semna cu cerneala verde: "Cesar al Valahiei". Sunt pline actele Meteorelor (abandonate azi de cercetatorii romani) de pomenirea unor dregatori valahi ca Petrita, Dragu, Calota, Bunila... Se pare ca tot un membru al dinastiei stapanitoare din Marea Valahie, Ioan Cantacuzino, a inaltat si Manastirea "Sfantul Stefan". Si astfel, cu timpul, mai toate stancile Meteore au fost cuprinse de manastiri, incat azi privesti uimit si te intrebi: "Cum au izbutit monahii dintai sa se urce pe varful lor?". Peretii stancilor sunt drepti, pieptisi, fara puncte de reazem. Sub ei se casca hauri prapastioase, prin care se deschid fantastice porti, aratand in zare Muntii Pindului.
Fireste, din maretia de altadata, astazi se mai pastreaza doar sase manastiri, restul sunt in ruina. De jos, de la baza stancilor, abia se disting cateva fragmente de zidire. De sus insa, de langa clopotnita Manastirii "Sfantul Nicolae", de pilda, ceea ce vezi te infioara. Secolele, oamenii, poate soarta au prefacut in nimic zidurile groase. Un beci surpat, grinzile de lemn peste care s-a naruit piatra amintesc vremelnicia a tot ce e omenesc. Si mai ales te duc cu gandul la ardoarea crescanda cu care s-au rugat monahii de aici, vazandu-se uitati de cei de-un neam cu ei. Rugaciuni pentru apropierea de Dumnezeu si domolirea vanitatilor si a aplecarii catre bunuri trecatoare ale celor de langa Carpati. Printre pietre si iarba marunta si uscata, un chiup de lut, aproape intreg, s-a dovedit mai puternic decat vremea si vantul, decat piatra, decat oamenii care au calcat aceste ziduri in cautare de comori. Ce poate fi mai cutremurator ca dainuirea unui efemer vas de pamant, intre ziduri macinate de cel putin un veac, pe varful unei stanci cu fata spre cer?...
Urme romanesti sunt in aproape toate manastirile de aici. Ca si la Muntele Athos, voievozii nostri din tara au facut danii bogate manastirilor ctitorite de fratii lor romani din sudul Dunarii. Neagoe Basarab a inzestrat cu odoare alese Manastirea "Schimbarii la Fata". Si, spun cartile mai vechi, la aceeasi manastire se afla o cerere de ajutor catre voievodul Vasile Lupu, intarita cu opt peceti ale manastirilor de aici si cu douazeci si una de semnaturi de stareti si inalte capete bisericesti.
La Manastirea "Varlaam" exista Condica Sfintei Manastiri "Bucovat"; cu litere chirilice, dar in buna limba romaneasca, se poate citi pe una dintre file "Toti Sfintii, Hramul Sfintei Manastiri Varlaam de la Meteora". Condica cuprinde sase hrisoave ale domnitorilor romani, incepand cu 1609 si sfarsind cu 1790. Pe unul din peretii expozitiei de odoare bisericesti de la Varlaam era asezat un epitaf brodat cu fir de aur, aidoma celui existent la Manastirea "Putna", lucrat de Maria de Mangop, cea de-a doua sotie a lui Stefan cel Mare.
Voievozii romani au daruit si moaste unor manastiri de pe Meteora: la Manastirea "Sfantul Stefan" se afla degetul mijlociu de la mana stanga a Sfantului Ioan Botezatorul; langa cele doua figuri ingenuncheate de pe invelisul de argint sunt inscriptiile Vladislav Voevod si Neacsa Doamna. La Marea Meteora - Manastirea "Schimbarii la Fata" -, exista mana Sfantului Grigore al Neocezareei, cumparata de la familia Ghiculestilor, in 1772. Fara indoiala ca in manastirile de la Meteora exista icoane si picturi ale mesterilor romani (cum ar fi frescele de la Biserica "Ypapandi", naruita cu totul astazi), dar inscriptiile cu numele lor s-au sters ori sunt ascunse vederii profanilor.
Scranciobul Reginei Maria
Am mers pe drumul Meteorelor pe jos, ca intr-un pelerinaj. Civilizatia, patrunsa aici din ratiuni turistice, nu tulbura misterul, pentru ca nu trece dincolo de zidurile groase, de piatra, ale manastirilor. Prima dintre manastirile la care astazi se poate ajunge este "Sfantul Nicolae Anapafsos". Aici s-a pastrat sistemul de scripeti care cobora sau ridica poveri ori calugari in pelerinaj. Vizitatorul curios poate cerceta pe indelete mecanismele vechi. Se spune ca insasi Regina Maria, fascinata de misterul acestor locuri, a dorit sa viziteze manastirile. In lipsa drumului, singura cale de a urca pana la poarta sfantului lacas era scripetele. Plina de indrazneala, regina s-a ghemuit in plasa. Pretioasa povara a inceput sa fie trasa, incetisor, in sus. Cateva minute, Regina tuturor romanilor a fost singura, intre vant si stanca. Cand a ajuns, calugarii s-au tras cativa pasi inapoi. Nici o femeie nu mai urcase pana acolo. Dar unul dintre ei a recunoscut-o. L-a chemat pe staret. Batran, traind o viata in acel lacas cu legi aspre, staretul nu i-a ingaduit sa intre. Acolo, aurul coroanei nu stralucea. Mai apoi, uitandu-se in ochii ei frumosi si stralucitori, i-a facut semn cu mana sa pofteasca.
Singura manastire de maici este "Roussanou". Stanca ingusta pe care este ridicata "Roussanou" e inconjurata din toate partile de hau si un pod deasupra prapastiei o leaga de stancile vecine, in care e sapat drumul. Istoria acestei manastiri se pierde in negura timpului. Chiar numele sau nu se stie de unde vine, probabil - spun cei mai multi - de la unul din calugarii inceputului, care ar fi provenit dintr-un sat, Rusana. Documente ale manastirii spun ca la 1388 era ridicata. Ce se stie cu certitudine este ca a fost manastire de calugari, ca a decazut treptat, de-a lungul secolelor, prada si raufacatorilor, si invaziilor straine, ca, pentru a fi salvata, o ultima parte din odoarele si documentele vechi a fost dusa la "Marea Meteora", cea mai intarita dintre manastiri. Calugaritele petrec zilnic sase-sapte ore in rugaciune, iar duminica sau de sarbatori stau unsprezece-douasprezece ore in reculegere si post.
In rugaciunile lor, care au ales de doua ori singuratatea prin calugarie si prin locul lor intre piatra si cer - suntem pomeniti toti, cei care uitam ca Dumnezeu este mult mai aproape de lucrurile simple decat de nimicurile cu care ne incarcam viata.