Pe 8 octombrie, intr-un spectacol de zile mari sustinut la Sala Polivalenta, nemtii din formatia Scorpions si-au incantat din nou ascultatorii romani. Aflati intr-un turneu mondial, dedicat lansarii celui de-al douazecilea disc din lunga lor cariera - Unbreakable -, pe drumul lor intre Asia si Statele Unite, au sustinut cel de-al treilea concert al lor in Romania. Scorpionii au venit cu acelasi trio indestructibil: Klaus Meine, Rudolf Schenker, Mathias Jabbs, sustinuti de bateristul californian James Kottak si de noul component, basistul polonez Pawel Maciwoda. Cei cinci au aratat inca o data ca nu au pierdut nimic din stralucirea unei mari formatii care nu lasa sa aseze praful pe statutul sau de legenda. Imbinand stiinta show-ului cu placerea pura de a canta, veteranii rockului au creat impreuna cu cei 7000 de spectatori (o promovare mai inspirata ar fi facut sala neincapatoare) o atmosfera incandescenta ce a durat doua ore. A fost unul din acele concerte pe care ti-ai dori sa le revezi, chiar a doua zi.
Iata si interviul acordat in exclusivitate revistei noastre de fondatorii trupei, Klaus Meine si Rudolf Schenker. Alaturi de Steven Taylor si Joe Perry (Aerosmith), Mick Jagger si Keith Richards (The Rolling Stones), cei doi alcatuiesc unul dintre cele mai longevive si prolifice cupluri vocalist-chitarist, compozitor-textier din istoria rockului.
- Care este secretul unei prietenii ce dureaza de mai bine de treizeci de ani? Ce v-a facut sa ramaneti de aceeasi parte a baricadei in lumea involburata a rockului?
Klaus: - Poate cineva in lumea asta sa dea o definitie exacta, sa explice ce inseamna prietenia? Eu si cu Rudolf ne completam unul pe celalalt, suntem ca niste substante ce dau o reactie chimica. Impartim aceleasi vise, aceeasi pasiune pentru muzica, si asta face din Scorpions o trupa puternica, ce a rezistat 30 de ani.
Rudolf: - Ne cunoastem de la mijlocul anilor 60, de pe scenele muzicale din Hanovra. L-am vazut prima oara intr-un concert cu trupa sa, Mushrooms, si mi-am zis: "Iata un vocalist tare bun!". Am vorbit cu el dupa show si i-am propus sa cantam impreuna, insa nu a vrut sa-si paraseasca formatia. Fuziunea s-a produs mai tarziu, cand am devenit "frati de muzica". Dar pe langa aceasta potrivire de caractere, trebuie sa existe si respect adevarat, intr-o astfel de prietenie. Il consider pe Klaus atat un partener de drum - ceea ce, in conditiile in care strabatem lumea-n lung si-n lat, e cel mai important -, cat si un muzician de mare talent.
- Au existat si momente mai grele, de incercare, in relatia dvs.?
Rudolf: - Odata, Klaus a venit si mi-a spus sa ne cautam un alt solist, pentru ca el si-a pierdut vocea. L-am lasat sa termine si i-am spus: "Asculta, Klaus, noi te asteptam. Oricat, oriunde, cand crezi tu ca esti pregatit, ne apucam de treaba". Iar in momentul in care si-a revenit, am inregistrat Blackout, unul dintre cele mai indragite discuri ale noastre, pe care Klaus, eliberat de stres, si-a dat drumul si a urlat ca un apucat.
Klaus: - A fost o perioada foarte dificila, in care credeam ca mi-am pierdut vocea definitiv, nici nu vreau sa-mi amintesc cum ma simteam. Iar cand mi-am revenit, a fost ca si cum as fi primit o noua viata in dar. Nu uit asta, si sunt recunoscator in fiecare seara atunci cand urc pe scena, pentru faptul ca mi-am recapatat vocea si pot sa cant in fata atator oameni.
- Cantati cu atata pasiune, incat pare ca traiti pentru asta. Cum va descurcati in perioadele dintre spectacole, tanjiti dupa scena?
Klaus: - Calatorim atat de mult, facem atatea turnee, incat nu le ducem deloc lipsa. Fiecare pauza este binevenita, incercam sa profitam cat mai mult de ea, sa ne relaxam si, mai ales, sa petrecem tot timpul alaturi de familie.
- Dupa atatia ani de scris versuri intr-o limba straina, ati ajuns sa ganditi in engleza sau in germana?
Klaus: - Draguta intrebare. Atunci cand vine vorba de muzica, gandesc in engleza, ce-i drept. Nu sunt numai versurile, ci si faptul ca umblam peste tot in lume, dam interviuri, vorbim cu oamenii, cu fanii, si asta o facem in engleza, care-i acum limba universala. Insa nu m-am transformat intr-un britanic, in esenta sunt tot un tip european, german mai precis.
- Aveti aerul unor oameni linistiti, impacati cu sine. Au ramas in urma anii furiosi si rebeli?
Rudolf: - Am reusit de-a lungul timpului sa pastram o balanta, un echilibru in lumea asta agitata a rockului. Am avut si noi o perioada cu droguri, cu exces de alcool, insa cu timpul am inteles ca muzica este cea care conteaza cu adevarat, este pe primul plan si ca trebuie sa o slujim cat mai bine. Am gasit calea cea buna si am urmat-o, iar asta este pentru noi calea muzicii.
Klaus: - Au fost si vremuri in care eram niste tineri revoltati si furiosi, care voiau sa iasa pe scena si sa arate tuturor ca au cea mai buna trupa de hard rock din lume. Intr-un fel, am ramas la fel de neimblanziti, de agitati. Ce-i drept, nu mai avem de gand sa revolutionam muzica, pentru ca in 2004, rockul nu mai reprezinta o noutate si nu mai are acelasi impact, insa suntem departe de a fi blazati. Inca avem pasiune si vrem sa ne urmam visul. Ne place mult sa cantam in toata lumea si suntem bucurosi ca ne-am intors in Romania. S-au schimbat atatea aici, din 1993, cand am venit prima oara, insa publicul de aseara a fost la fel de fantastic, iar atmosfera de la concert - nebuneasca. Suntem artisti si stim, simtim cand suntem primiti cu bratele deschise, iar la spectacol au venit oameni frumosi, care au creat o vibratie pozitiva. Asta si cautam.
(Fotografiile autorului)