Aliantele in care s-au inscris sunt foarte asemanatoare, in fiecare existand o componenta "liberala", Pur-ul pentru Un si Pnl-ul pentru Da. Emblema definitorie ar putea fi, deci, atat pentru Un, cat si pentru Ada, un fel de social-liberalism, situat concret in centru-stanga. Acumuland impreuna aproximativ 80% din intentiile de vot, gruparile in cauza domina absolut viata politica romaneasca, mai ales ca dintre celelalte formatiuni angajate in batalia electorala din noiembrie destule sunt in siajul uneia sau alteia dintre coalitii. Practic, s-ar putea trage concluzia ca in Romania nu mai exista dreapta, ideologia pe care o reprezinta fiind respinsa sau ignorata de alegatori. Intr-o Europa unita, dominata politic de centru-dreapta (prin partidele populare, crestin-democrate si conservatoare), Romania face iarasi o figura atipica, continuand "democratia originala", proclamata de Ion Iliescu dupa 1989.
Nu cred ca o astfel de simplificare este validabila. Mai intai pentru ca PSD-ul (primit in Internationala Socialista pe usa din dos datorita absorbtiei PPSDR-ului) nu este decat aparent un partid social-democrat. Compus din "urmasii lui Ceausescu" (ce nu au fost jenati de nici o "lege a lustratiei", cum s-a intamplat in majoritatea fostelor state socialiste), el este o grupare oligarhica ce vizeaza monopolul asupra economiei tarii. Social-democratia este o masca pentru dictatura economica a unor oameni foarte bogati, legati intre ei prin trecutul comun si interesele satisfacute reciproc (inclusiv pe cai mafiote) sub cortina puterii. Despre caracterul de gasca al PSD (cu afacerile oneroase in care liderii lui sunt implicati) am mai scris. Nici PUR nu este departe de o asemenea definire. Partid oportunist (alcatuit din traseisti politici), el este formal social-liberal, aflandu-se - in realitate - in acelasi "pol oligarhic" ca si PSD-ul. Cochetaria cu Ada, la inceputul anului electoral, a fost doar o "strategie politica" pentru a obtine cat mai mult de la partenerul sau "natural", partidul guvernamental. Intotdeauna, de altfel, cine se aseamana se aduna. Uniunea Nationala este, asadar, o coalitie care semnalizeaza la stanga si o ia la dreapta. O dreapta totalitara, cel putin in plan economic.
Alianta Da este un veritabil pol de centru-stanga. Intr-o tara a contrastelor, rupta brutal intre o casta subtire de super bogati (oligarhica) si o masa dependenta de pomenile (mai ales electorale) ale guvernantilor, o autentica politica de dreapta nu poate fi dusa decat foarte greu. Mai ales ca mentalitatile inoculate de comunism nu s-au schimbat inca. Ada este obligata, in consecinta, la o optiune social-liberala, cu accente antioligarhice si cu promisiuni de stopare a coruptiei generalizate, principala sursa de "alimentare" a oligarhiei. De altfel, trebuie sa remarcam faptul ca o astfel de optiune nici nu este foarte greu de asumat, in afara de PD-isti, multi dintre conducatorii Pnl-ului fiind de sorginte social-democrata. Suna paradoxal, dar cel mai "liberal" dintre liderii Da pare, la ora actuala, democratul Traian Basescu, reprezentantul aliantei in cursa prezidentiala. Traian Basescu nu s-a ferit sa vorbeasca de statul minimal, reducerea fiscalitatii, anularea subventiilor etc., realizand un set de propuneri tipic liberale. In ansamblu insa, Da trebuie sa afirme o politica de protectie sociala clara pentru a nu-si indeparta multimea defavorizatilor (pensionarii, somerii, tineretul), inscriindu-se astfel in grila centrului-stanga.
Culoarul centrului-dreapta pare, in acest context, neocupat. Pentru multe mici formatiuni el a devenit o atractie irezistibila, mai ales in urma dorintei exprimate de Internationala Crestin-Democrata ca si Romania sa aiba reprezentanti "populari" in viitorul Parlament European. Lipsa lor, dupa posibila aderare la Ue, in 2007, ar produce destule incurcaturi tarii si ar favoriza tendintele de "vopsire" in culorile Partidului Popular European (Ppe) a unor grupari oportuniste, cu optiuni ideologice incerte. Nu spun ce impresie ar da Europei un asemenea traseism partinic, dar Ppe spera sa se regaseasca si in Romania, acceptand - pana la urma - pragmatic si astfel de posibile "mutari". Nu intamplator spre crestin-democratie au anuntat ca vor sa se indrepte liderii DA (Valeriu Stoica), PRM (C.V. Tudor), PNG (Gigi Becali) si chiar ai mereu oportunistului Pur. Daca in cazul liberalului Stoica optiunea este de inteles, el cautand o solutie de distantare neta in plan ideologic a Da de centru-stanga, in care concureaza cu PSD-ul, in cazul celorlalte formatiuni este clar ca doctrina crestin-democrata nu este decat o umbrela sub care vor sa se onorabilizeze, sa scape de emblemele de extremism si nationalism exacerbat cu care strainatatea le crediteaza. Recenta interventie a ambasadei Sua in cazul PRM-ului (in urma tentativelor acestuia de a anexa sindicatele) indica faptul ca lumea democratica nu poate fi inselata prin "schimbarea parului". PRM-ul, PNG-ul sau PUR-ul sunt crestin-democrate in aceeasi masura in care PSD-ul este real social-democrat.
Crestin-democratia (populara si conservatoare) are, totusi, in Romania "ambasadori" veritabili. PNTCD-ul (care este membru al Internationalei Crestin-Democrate) si Ap-ul reprezinta doctrinar si pragmatic orientarea politica dominanta in Europa. Din pacate, cele doua formatiuni s-au vadit incapabile de unire intr-un pol de centru-dreapta care sa echilibreze spectrul politic romanesc. PNTCD-ul, desemnat de opinia publica drept principalul vinovat de esecurile "regimului Constantinescu", a avut o lunga traversare a desertului. Exclus din Parlament in noiembrie 2000, el a esuat in incercarea de restructurare initiata de Andrei Marga si Vasile Lupu, plonjand - dupa manevre obscure - sub conducerea lui Victor Ciorbea, intr-un cumplit anonimat. Oportunistii, care au sprijinit interesat ascensiunea lui Ciorbea, l-au parasit, regrupandu-se, sub stindardul PUR-ului, cu PSD-ul, altfel spus, cu "dusmanul de moarte" din timpul guvernarii dominate de CDR. Tarziu, intr-o revolta morala, dupa esecul la "locale", Congresul PNTCD-ului l-a ales la conducere pe Gheorghe Ciuhandu, primarul confirmat prin vot al Timisoarei. D-l Ciuhandu a initiat un puternic proces de redresare a partidului pe care Corneliu Coposu il ancorase in crestin-democratia europeana.
Ce sanse mai are acum PNTCD-ul? Este evident ca nici una din formatiunile implicate in batalia electorala nu este interesata sa-i sprijine revenirea. PSD-ul, fata de care este opus net, ii doreste disolutia pentru ca prezumtivii sai aliati (PRM-ul si PNG-ul) sa primeasca certificate de onorabilitate de la Ppe pentru a putea participa la guvernare. Ada - cu care ar intra, in mod firesc, in conlucrare, aspira in continuare, discret, la aceeasi emblema doctrinara. Majoritatea mediilor, infeudate puterii, il ignora, desi transformarile din interiorul lui sunt profunde si clare. Partid sarac, PNTCD-ul, nu are alte mijloace decat contactul direct, pe teren, cu alegatorii. Dar va fi el suficient? Ce se va intampla cu "mostenirea lui Coposu"? Crestin-democratii romani, dezinformati si derutati de cei patru ani in pustiu, ar trebui sa se intrebe si sa raspunda.