Insa problema catelului-problema poate fi rezolvata cu conditia sa va adresati unui "comportamentalist", combinatie de veterinar si, n-o sa va vina sa credeti, specialist in psihicul cainilor. Psihicul cainilor? Da! Si chiar mai mult decat atat. Recent, la Paris, a aparut o carte intitulata chiar asa, "Psihologia cainelui", o carte pasionanta despre emotiile cainelui, despre aptitudinile lui relationale si despre procesele mentale de care e capabil. Socant sa constati ca se poate atribui cainelui un fel de suflet, o lume interioara de reprezentari mentale constituite din imagini si amintiri.
Orice dezordine in acest univers duce la exasperante tulburari de comportament. Si totul incepe in copilarie. Catelul, ca si copilul, este un animal social a carui evolutie este conditionata de atasamentul primar cu mama lui. Aceasta legatura, calma sau anxioasa, determina modul in care catelul va descoperi lumea. Scenariul se complica la despartirea de mama. Catelul o va inlocui si se va atasa deindata de prima persoana din casa care ii acorda atentie. A fost despartit de mama, inainte de a fi invatat sa-si controleze relatiile cu ceilalti si sa-si stie locul in ierarhia canina, a venit prea tarziu in contact cu oamenii, incep problemele. Daca roade pantofii, tremura de frica la traversarea strazii, nu suporta sa ramana singur, maraie si musca din senin, inseamna ca a avut candva o trauma, n-a deprins regulile ierarhiei si ale atasamentului. Iar rolul veterinarului-specialist este sa-l vindece, asociind medicamentele cu terapia comportamentala!
Dupa bebelusi si copii, intr-o lume nelinistita si din ce in ce mai nevrozata, va trebui oare sa ducem si cateii la psihiatru, pentru a le cerceta trecutul, starea de spirit, confortul sufletesc? De ce nu? De vreme ce cainele e cel mai bun prieten al omului, poate ca si cainele e un om, uneori chiar mai bun ca omul. De ce nu l-am trata si pe el ca pe un om cu probleme sufletesti? Poate ca asa veti deveni stapanul, ce zic eu stapanul, prietenul unui caine bun, bland, ascultator si fidel.
Daca in cazul patrupedului mai este o sansa, inutil sa ne facem iluzii cu potaile, javrele si maidanezii din politica. Degeaba ii trimiti la psihiatru. Locul celor mai multi dintre ei e la balamuc, unii chiar in camasa de forta. Sau la puscarie. Dupa care nu-ti mai ramane de facut decat "sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni".
Odata la patru ani, javrele politice innebunesc, isi pierd uzul ratiunii, de parca ar fi in calduri. Normal, ciolanul cu maduva atata haita. Spurca gardurile ca sa-si marcheze teritoriul, latra la luna, maraie, isi arata coltii, musca si se sfasaie intre ei de parca au turbat. Toti zic ca ei nu vor fura rata din cotet, desi unii au fost deja prinsi cu rata-n gura, se gudura pe langa alegatori si spun despre adversari ca precis sunt niste javre. Recent, un pudel al puterii, un fel de catelus cu parul cret, care toata viata lui a facut sluj si despre care chiar soata lui zice ca in copilarie a calcat in ceva moale si urat mirositor, si-a acuzat adversarul ca ar fi un mitocan cu maniere de maidanez. Numai ca, iata, recent, la sarbatoarea animalelor de companie, Rommy, un maidanez autohton, a dat lectii de bun-simt si de buna crestere javrelor cu ifose, care se considera de rasa nobila, poate chiar europeana.
Deci se poate. Si daca maidanezul se va dovedi si un bun dulau de paza si va pune cu botul pe labe javrele si hotii, cu atat mai bine tarii si lui cu atat mai bine.
Doamne ajuta!