[/img]"Fiecare din noi isi are
obarsia pe prispa unei case de tara"
- Stimata doamna Elise Stan, sunt ani de zile de cand promovati la televiziunea romana muzica populara de cea mai buna "extractie". De unde vine pasiunea dvs. pentru folclor?
- E usor... inexplicabil! Pana in clasa a Viii-a, am facut vioara. Dar, castigand olimpiada de matematica, profesoara m-a convins sa las muzica pentru preocupari mai... exacte. Asa am dat la Liceul "Sf. Sava", unde am facut clasa de matematica. Dar in clasa a Xii-a, dupa ce am cugetat cu mai multa maturitate asupra adevaratei mele vocatii, am dat la Conservator. Am absolvit ca sefa de promotie in 1976. Am facut Facultatea de Compozitie-Muzicologie, parasind ideea de a deveni violonista, din cauza faptului ca sunt foarte emotiva. Am lucrat in invatamant 13 ani, mi-a placut sa fiu profesoara. (In 1981, am devenit chiar profesor emerit.) Printr-o intamplare pe care i-o datorez colegei mele de facultate, Angela Marinescu, am ajuns la Radio. Ea este realizator de emisiuni folclorice. Va spun ceva foarte, foarte... intim: sa stiti ca nu ascultam muzica populara pe vremea aceea, decat rar!!! Chiar nu se poate spune ca ascultam muzica populara, pentru ca mereu... schimbam postul! Le ascultasem pana atunci doar pe Maria Tanase, Maria Lataretu, Lucretia Ciobanu si pe Sofia Vicoveanca. Pe parcursul studentiei, imi placusera orele de folclor, dar ce invatam noi era cu totul altceva decat muzica populara: pentru noi, folclorul erau colindele cantate la geam, rapsozii satelor care cantau a capella. Am avut profesori exceptionali: Harry Brauner, d-na Emilia Comisel. Domnul Gruia Stoia mi-a solicitat o cronica la un spectacol de folclor al Teodorei Popescu. I-a placut si mi-a dat o cronica de facut... Inca una, inca una, si stiti cum este: foamea vine mancand... Asa am inceput sa indragesc muzica populara: ascultand-o, am invatat s-o cunosc. Acum, muzica populara este modul meu de viata.
- Succesul concertelor de muzica populara de la ultimele editii ale Festivalului "Cerbul de Aur" ma face sa-mi pun intrebarea daca nu cumva noi, romanii, am fost si suntem un popor de... tarani. Cum se explica entuziasmul nestins al publicului pentru folclor? Vorbim, fireste, de cel autentic...
- Fiecare dintre noi isi are obarsia undeva, pe prispa unei case de la tara. Chiar daca nu de la prima generatie, de la a doua, a treia, tot dintr-un sat ne tragem. La romani, folclorul face parte din gena nationala. Se insinueaza in biografii, e o componenta fundamentala a sensibilitatii sufletesti, ne exprima si astazi, chiar daca plecam departe de tara, ne ajuta sa ne identificam. Vedeti, doar, ce trecere au inca si astazi interpretii nostri de muzica populara, la romanii din America si Canada. Nu stiu daca place tuturor, dar cu certitudine este un procent foarte mare de oameni care indrageste acest gen. Foclorul romanesc are o mare diversitate stilistica si melodico-ritmica, o varietate coregrafica absolut extraordinara, precum si o varietate cromatica a costumelor populare. Fara formulari pretentioase, folclorul este cartea noastra de vizita, este ceea ce ne defineste pe noi, ca romani. Asta nu inseamna ca suntem un popor de tarani, desi "taran" nu este un cuvant peiorativ!
- Se poate spune ca mai exista folclor in secolul al Xxi-lea sau ne intoarcem mereu catre izvoare, mai mutam un vers de colo-colo, mai "retusam" o linie melodica, mai punem o floare pe ie si, gata, demonstram ca folclorul este viu, nu piere etc.?
- Eu afirm cu certitudine ca exista folclor, totul este sa-l descoperim! Din pacate, multi specialisti considera ca folclorul a ramas undeva, la granita dintre secolele al Xix-lea si al Xx-lea. Eu sunt convinsa ca folclorul este in perpetua miscare, avand o existenta neintrerupta, pentru ca, dintotdeauna, oamenii au creat. Bucuriile, ca si durerea, au creat stari in care omul a simtit nevoia sa fie cu sine insusi. Atunci cand a fost suparat, a inganat o doina de jale, iar cand a fost bucuros, a simtit nevoia sa-si comunice tuturor bucuria, in chiote si strigaturi. Folclorul nu va muri atata vreme cat ne vom stradui sa-l perpetuam.
- Si este nevoie si de un ajutor calificat in stradania de a-l perpetua?
- Fireste! O importanta deosebita o au institutiile abilitate. Cel mai important este Institutul de Etnografie si Folclor, care este un pastrator al arhivei nationale de folclor si care ar trebui sa acorde o mai mare importanta difuzarii acestor nestemate; stiti cum se spune: "de la lume adunate si-napoi, la lume date". Cred eu ca valoarea lor ar fi inmultita de "n" ori daca acele cantece, care au fost adunate cu grija, ar ajunge acum la tinerii interpreti. Unii dintre ei, din nestiinta, nepricepere sau din neputinta, nu ajung la filonul traditional al cantecului adevarat. Sunt multi tineri talentati, cu calitati vocale deosebite, care ar trebui ajutati! Daca nu sunt ajutati, exista pericolul ca tinerii sa alunece catre un stil mai putin curat al cantecului popular. Alaturi de Institutul de Etnografie si Folclor mai sunt centrele judetene de creatie si Centrul National de Creatie Populara. Cred ca aceste institutii de profesionisti ar trebui sa se faca mai bine cunoscute, sa-si deschida portile, astfel incat tineretul sa stie ca are acolo prieteni de nadejde, la care se poate apela. Si la Muzeul Satului sunt profesionisti care ii pot invata pe tineri despre costumul popular de sarbatoare, care se poarta in spectacole si la emisiuni televizate. Costumului popular trebuie sa i se acorde aceeasi importanta care se acorda cantecului si interpretarii lui!
"O emisiune este o lectie.
Profesionistul nu trebuie
sa faca compromisuri"
- ...Cu toate acestea, se transmit multe "suse" la televizor, nemaivorbind de "spectacolele" organizate in tara! Dragostea pentru autentic se cam subtiaza in economia de piata...
- Eu nu pot vorbi decat din punctul de vedere al omului de televiziune. Cred ca profesionistul de radio sau de televiziune are un rol hotarator: atunci cand realizezi o emisiune, te erijezi intr-un fel de profesor. O emisiune este o lectie. Televiziunea insasi este o vitrina in care priveste toata lumea. Profesionistul nu trebuie sa faca compromisuri, nu trebuie sa greseasca, trebuie sa fie in concordanta cu adevarul stiintific...
- Cum va explicati penetrarea puternica a manelelor pe piata?
- Trebuie sa stiti ca manelele au aparut mai demult la noi, nu in ultimii ani. Ele nu sunt o noutate, sunt poate mai mult mediatizate in ultima vreme. Maneaua este un cantec oriental. Ceea ce atrage la manele nu este propriu-zis muzica, pentru ca muzica ritmata, antrenanta exista si in folclorul romanesc, ci sunt textele. Sunt luate din viata oamenilor simpli, in formulari la indemana oricui.
- Ascultati manele?
- In calitate de realizator de emisiuni folclorice, prin natura meseriei, sunt obligata sa fiu la curent cu tot ce se intampla pe piata muzicala. Ascult si manele pentru a sti ce inseamna, pentru a putea veni cu contraargumente. In primul rand, manelele trebuie combatute pentru ca reprezinta influente straine. Noi combatem nu numai influentele orientale (care au patruns prin aceste manele), ci si patrunderea sarbismelor in muzica banateana, de exemplu. Respingem aceste influente pentru ca avem obligatia sa pastram curat, nealterat, nesofisticat cantecul nostru popular, care ne defineste...
- ...Si cum e cu influentele in muzica populara? Sunt, intr-adevar, periculoase?
- Nu o data mi s-a intamplat, in juriile in care am fost invitata, sa-mi cante cineva un cantec despre care sustinea ca este banatean, de exemplu, pentru ca-l stia de acasa, de la mama sau de la tata. Eu i-am spus tanarului respectiv ca nu e un cantec banatean, ci provine din Moldova. Explicatia este simpla: au existat migratii ale formulelor melodico-ritmice. Sa va explic: barbatii plecau la armata, iar acolo invatau cantece de la alti colegi. Venind acasa, le cantau, iar copiii lor le prindeau din zbor... Un alt exemplu: mamele ascultau difuzorul in serile lungi de iarna; cele care aveau ureche muzicala isi insuseau cu usurinta diferite linii melodice. Generatiile urmatoare spuneau: "stiu acest cantec de la bunica", dar bunica il stia de la radio...
- Exista zone unde folclorul se pastreaza mai bine?
- In zonele departate de oras. Departe de asa-zisa influenta a civilizatiei.
- Sa revenim la urmasii generatiei vechi de interpreti de folclor...
- Cu mare placere, pentru ca sunt copii, tineri foarte buni, talentati! Inainte existau doar cativa care erau mediatizati, care patrundeau la radio, pentru ca selectia era foarte dura; fiind putini, au putut intra repede in constiinta publicului. Ulterior, nu a mai fost posibil acest lucru. Desi au aparut mai multi solisti, emisiunile de folclor erau din ce in ce mai putine in grilele de program. Deci, exista o generatie de mijloc care nu a fost suficient de bine mediatizata. Prin programele pe care le am, incerc sa ajut urmatoarea generatie, cea care acum este formata din tineri, tocmai pentru a nu pati ca si confratii lor ceva mai mari in varsta. Din 1999, realizez in fiecare an un mare concert, intitulat "Cu drag, de Dragobete", unde ma ocup de generatia tanara de interpreti. Am reusit sa-i fac cunoscuti, unii au devenit chiar vedete ale cantecului popular, au ajuns la inima ascultatorului: Ionut Fulea, Dinu Iancu Salajanu, Ionut Dolanescu, Mariana Ionescu-Capitanescu, Andreea Voica, Niculina Stoican, Cornelia si Lupu Rednic, Rodica Anghelescu, Constantin Lataretu, Gelu Voicu. M-am straduit sa-i aduc in atentia telespectatorilor tocmai pentru a nu se pierde si aceasta generatie. Stradania mea a culminat anul trecut, la Festivalul "Cerbul de Aur" 2003, cu spectacolul intitulat "Cantecele romanilor".
"Romanii din diaspora iubesc mai mult
folclorul decat romanii de-acasa"
- Emisiunile dvs. de pe Tv Romania International au un feed-back exceptional...
- Ma numar printre realizatorii privilegiati, pentru ca realizez o emisiune care se numeste "Nu uita ca esti roman!". Este o emisiune iubita de telespectatorii din strainatate, e transmisa in direct in cinci continente. Primim e-mail-uri, faxuri, telefoane in direct... Doua linii telefonice nu fac fata. Dorul de casa ii apasa pe oameni, ii apropie foarte tare de traditii, de obarsie, de tot ce le poate aminti de copilarie. Ei apreciaza mai mult decat romanii de aici folclorul romanesc. Poate pentru ca, ajunsi acolo, isi dau seama ca le lipseste... Stiu asta de la multi telespectatori tineri, care, atunci cand au plecat din Romania, nu erau consumatori de muzica populara, nu erau iubitori ai genului.
Am trait momente exceptionale alaturi de romanii din diaspora. Modul in care am fost primiti de comunitatile romanesti a fost de-a dreptul emotionant. Am plans si noi, si ei... Ei plangeau de dorul de casa, de faptul ca noi reprezentam o particica din ceea ce ei numeau "acasa". Noi plangeam de plansul lor... Ei ne iubesc pentru ca noi nu i-am mintit niciodata; trebuie sa iti respecti telespectatorii, sa te gandesti ca produsul finit al muncii tale trebuie sa ajunga la inima lor. Ei simt asta. In 1997, aflandu-ma pe o strada oarecare din New York, cineva a strigat dupa mine: "Doamna Elise Stan! Doamna Elise Stan!". Cine sa ma cunoasca pe mine la New York?! Poate unul dintre solistii care traiesc in America, ziceam eu... Cand am intors capul, nu am recunoscut-o pe doamna care strigase dupa mine. Era o telespectatoare care ma vazuse la televizor, care-mi urmarea emisiunile...
"Fara familia mea,
nu as fi facut nimic"
- Sunteti o vedeta de televiziune!
- Din pacate, vedete de televiziune sunt considerati numai cei care apar pe sticla. Eu cred ca acest termen este valabil si pentru teleastii care nu apar pe sticla. Sunt foarte multi profesionisti care poate nu au aparut niciodata, a caror fizionomie nu le este cunoscuta telespectatorilor, dar de al caror nume sunt legate mari realizari ale Televiziunii Romane. Despre mine, nu pot spune ca am adus idei noi, dar am incercat sa le imbrac pe cele vechi in haine noi. Am schimbat un pic infatisarea emisiunii de folclor, imbogatind-o cu cateva elemente moderne, care au facut-o sa ajunga mai aproape de inima tineretului. Eu mi-am propus sa cuceresc un alt segment de public decat cel pe care il aveam deja. Si cred ca am reusit.
- Meseria de teleast este cronofaga, deci fara sprijinul familiei v-ar fi fost foarte greu sa atingeti performanta...
- E adevarat, practic nu-ti mai apartii - nici tie, nici familiei. Am trei copii: doi baieti si o fata. Fiul cel mic este elev la Liceul German, iar ceilalti doi copii ai mei sunt studenti la Universitatea Bucuresti, la limba germana. Toti trei au facut Liceul German, iar fiica mea a avut acolo o profesoara exceptionala, care lucreaza acum cu dvs., la "Formula As", d-na Rodica Demian. Am numai cuvinte de lauda despre familia mea, pentru ca a avut intelegerea necesara continuarii drumului meu. Fara ei nu as fi putut realiza nimic! Sunt zile in care stau de dimineata pana noaptea in televiziune, asa cum sunt si zile in care nu ma mai intorc deloc acasa. Asa se munceste, daca ai pasiune.
- Ati fost solicitata de alte posturi Tv pentru a le ridica audienta? N-ati fost deloc tentata?
- Pot spune ca am fost intr-un fel egoista, ca m-am gandit numai la mine; daca m-as fi gandit un pic la copiii mei, poate ca ar fi trebuit sa plec de la Tvr, pentru a capata onorarii mai mari. Am fost invitata la alte televiziuni, dar nu am plecat pentru ca iubesc foarte mult aceasta televiziune. Sunt un om statornic, care prinde radacini. Faptul ca primesc telefoane in care oamenii apreciaza munca mea este mult mai mult decat o remuneratie suplimentara. In plus, relatia mea cu sefii din Tvr este exceptionala. Am avut mana libera intotdeauna, mi se acorda tot creditul, imi fac emisiunile fara nici o sugestie din partea lor. Si apoi, mai este un element esential: munca de televiziune nu este individuala, ci de echipa. Absolut intotdeauna, de cate ori am prilejul sa o fac, le multumesc colegilor mei din echipa, de la Tvr. Fara ei, produsul finit nu ar fi fost unul de calitate. Degeaba esti un realizator bun, iti faci un scenariu exceptional, daca nu ai oameni cu care sa pui in practica acel scenariu. Din 1999, mi-am luat o echipa tanara de redactori, pentru ca ei au dinamismul necesar unei revigorari a emisiunilor. Sunt foarte isteti; ei au invatat de la mine meseria de teleast, iar eu am invatat de la ei cutezanta. Inainte de a lucra cu ei, nu aveam indrazneala de a spune lucrurilor pe nume...
Cu permisiunea dvs. ii voi numi pe cativa dintre colegii mei de redactie: Iuliana Tudor (prezentatoarea emisiunilor mele), Gabriela Nicola, Valentina Ionescu, Lucia Perojuc, Doina Zaharia, Lucian Bujor, Mihaela Constantinescu. Sper ca nu am uitat pe nimeni... Oricum, ii iubesc pe toti!