In realitate, enormul interes pentru alegerile care se apropie este dat si de incertitudinea cu privire la rezultatul alegerilor. Nimeni nu stie cu adevarat cine va castiga alegerile in ultima instanta. La alegerile parlamentare, este mai simplu: va castiga primul loc, fie Uniunea Nationala dintre PSD si PUR, fie Alianta pentru Dreptate si Adevar dintre PNL si PD. Oricare dintre acestea doua are sansa de a se clasa pe primul loc. Nici una dintre ele nu va fi in stare sa castige majoritatea absoluta pentru a forma guvernul. Oricare dintre castigatorul eventual va fi obligat sa formeze o alianta. Se poate forma o alianta guvernamentala (sau executiva), precum in 1996, cand Conventia Democratica din Romania a alcatuit o coalitie de guvernare impreuna cu Uniunea Social-Democrata (PD plus PSDR, doua partide membre ale Internationalei Socialiste) si cu UDMR. Sau se poate forma o coalitie legislativa, cum a procedat PDSR (redenumit mai tarziu PSD, dupa unificarea cu PSDR, fostul membru fondator al Conventiei Democratice), care a facut protocoale de sprijin parlamentar cu UDMR (si cu PNL, denuntat insa dupa cateva luni). Nu are deocamdata rost sa vorbim despre posibilii parteneri viitori de coalitie, pentru ca (dupa umila mea parere) nici una dintre celelalte formatiuni politice (in prezent parlamentare sau extraparlamentare) nu are garantata intrarea in Parlament (nici macar PRM sau UDMR), iar formatiuni considerate fara sanse pot provoca surprize. In ipoteza ca PRM ar trece de pragul de 5%, nici Alianta DA, nici Uniunea Nationala PSD-PUR nu doresc o coalitie cu aceasta formatiune politica. In ipoteza in care UDMR ar trece din nou de pragul electoral, fiecare dintre cele doua megaformatiuni politice isi doreste o coalitie cu organizatia maghiarilor, pentru ca fiecare a mai colaborat cu aceasta si este considerata un partener de nadejde, si la bine, si la rau. Oricum, un Parlament in care ar intra doar cele doua aliante electorale (PNL-PD si PSD-PUR) ar fi unul mai sarac si cu un grad mult mai redus de reprezentativitate.
Pariul privind rezultatele alegerilor prezidentiale este mult mai complicat, pentru ca nu mai este doar un joc in doi. Nici unul dintre candidati nu va castiga din primul tur, in ciuda faptului ca Traian Basescu a declarat acest lucru. Va exista un al doilea tur de scrutin, iar (teoretic) acolo au sanse de a ajunge Adrian Nastase, Corneliu Vadim Tudor, Traian Basescu, ba chiar un candidat surpriza. In cercurile de prieteni si cunostinte pe care le-am frecventat in lunile din urma, majoritatea pariurilor se puneau in legatura cu sansele unuia din cei doi candidati principali, Stolojan sau Nastase. Mai putini mizau pe seful PRM, iar si mai putini pe un alt contracandidat care sa intre in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. S-a dovedit ca majoritatea a pierdut pariul, indiferent pe cine se miza dintre candidatii principalelor doua formatiuni participante, deoarece Theodor Stolojan s-a retras din cursa pentru alegerile prezidentiale. Rapida inlocuire a lui Stolojan cu Basescu a complicat extrem de mult jocurile. Cu toate ca in capul multora este o competitie de tipul "totul sau nimic", dintre "putere si opozitie", ipoteza de a avea in turul al doilea al alegerilor prezidentiale doi candidati social-democrati (Nastase si Basescu) este greu de acceptat pentru aceia care percep politica drept o compe-titie de tip ideologic, doctrinar, moral si chiar cultural. O posibila lupta intre doi oameni de stanga, ambii proveniti (ca si Stolojan) din rezerva de cadre a lui Iliescu si a Frontului Salvarii Nationale, ne arata cat de dramatica este criza prin care trece dreapta romaneasca si, de fapt, politica romaneasca.
Alunecarea spre stanga ar putea sa para multora o anulare a politicii de tip ideologic, un fel de sfarsit al ideologiilor, o intrare a Romaniei intr-o epoca postideologica, un fel de varsta pragmatica a politicului, in care nici nu mai conteaza diferentele intre optiuni. Adica Romania ar fi sarit peste etape si a ajuns in stadiul prezis acum vreo cinci decenii de Daniel Bell, cel care anunta "sfarsitul ideologiilor". Nici Bell, nici Francis Fukuyama, cel care reformula ipoteza lui Hegel sau Marx cu privire la "sfarsitul istoriei", nu au avut dreptate. Fie ca ne uitam la conflictele civilizationale de pe plan mondial, unde democratia liberala este departe de a fi iesit invingatoare, fie ca ne uitam la Europa, unde domina "popularii" (o familie de dreapta, care include crestin-democratii, conservatorii), nu vedem niciunde simplificarea pe care o sugereaza pariurile electorale de la noi. Cat de socialisti sau social-democrati sunt Nastase sau Basescu este o cu totul alta problema. Putem insa observa ca in urma experientei istorice tra-umatizante care a fost comunismul, in urma unor experimente politice pe jumatate izbutite (deci pe jumatate esuate), cum a fost guvernarea CDR (predominant PNTCD) si presedintia lui Constantinescu, dreapta a fost redusa la rangul de optiune politica marginala. Renasterea dreptei romanesti depinde de mai multi factori, iar unul dintre acestia este rezultatul alegerilor din 2004. Cu alte cuvinte, indiferent cine va castiga alegerile parlamentare si prezidentiale, rezultatul final va da apa la moara celor care sustin necesitatea unei vieti politice echilibrate, in care stanga democratica si dreapta democratica sa alterneze pasnic la putere. Daca nu se va realiza acest mecanism, atunci cresc sansele de succes ale radicalismului politic, indiferent de culoare.
Din punct de vedere al pariului cu istoria, nici nu conteaza cine va iesi pe primul loc la alegerile parlamentare sau cine va fi viitorul presedinte al tarii. Dupa un deceniu si jumatate de tranzitie de la regimul totalitar comunist la democratie, singurul lucru care conteaza este daca viitorii conducatori ai tarii au inteles miza pariului cu istoria. S-ar putea ca actuala lupta electorala sa-i ajute. S-ar putea, dar nu este sigur. Se anunta o lupta electorala extrem de dura, in care principalii candidati, dar si candidatii considerati "surpriza" sa apeleze la mijloace atat de dure, incat din aceasta lupta sa iasa toti infranti. Actualii competitori par preocupati mai degraba de demolarea adversarilor politici decat de pariul cu istoria. Poate ca este o viclenie a istoriei: candidatul care va reusi sa treaca de testele dure ale infruntarii electorale din acest an va fi capabil sa conduca Romania. Peste doua luni vom sti daca nu cumva capacitatea noastra de a ne autoamagi va fi din nou mai mare decat abilitatea noastra de a alege in cunostinta de cauza.