La vanatoare de "boboci"
- Toamna incepe numaratoarea bobocilor. Ai sunat si tu adunarea printre pustii de la emisiunea "Copiii spun lucruri trasnite"?
- Da, tocmai ieri am avut prima zi de filmare cu o parte din ei. "Copiii spun lucruri trasnite" e o emisiune longeviva. Am intrat in al saselea sezon si, ca sa-ti raspund direct la intrebare, afla ca in vacanta am fost sa caut boboci intai la mare, pe plaja, acolo unde sunt ei liberi si fericiti, si apoi prin parcurile si locurile de joaca din Bucuresti. Dar desi cercetarile noastre au fost fructuoase, inca mai asteptam telefoane de la copii. Am gasit prunci frumosi, dezghetati, care nu se inhiba in fata camerei de filmat. De fapt, nu copiii sunt marea problema, ci parintii, o armata intreaga de mame si tati cu ochii in patru, nu cumva sa spuna odoarele lor prostioare (sau ce nu trebuie) si sa se faca de ras: "sa nu spui asta", "sa nu faci aia", "sa fii cuminte, ca esti la televizor!". Or, ideea este exact pe dos. Copiii nu trebuie sa fie cuminti, ci sa fie ei insisi, sa fie naturali, ca in viata de zi cu zi. Cand sunt dascaliti, se observa imediat, se simte. Fiindca, de fapt, ce vrea emisiunea asta? Sa-i faca pe copii sa fie in largul lor, sa vorbim de la egal la egal, punand in discutie probleme serioase. Bineinteles ca efectul este de cele mai multe ori amuzant, dar adesea surprinzator. In naivitatea lor minunata, copiii dau dovada cateodata ca inteleg mai repede si mai profund decat noi multe lucruri, de pilda, relatia lor cu parintii, dar si a parintilor intre ei.
- Toamna iti mai aduce un proiect: emisiunea intitulata "Spectacolul anilor 70", un show de trei ore, difuzat vineri seara, cu interlocutori maturi!
- Asa e. "Spectacolul anilor 70" e o emisiune noua, in care cred ca ma voi simti foarte bine. Miza e mare: culturala, sentimentala, istorica... Vom incerca sa rememoram perioada aceea care, in mod bizar, desi s-a consumat in plina era socialista, in zona artei, a literaturii, a filmului si a sportului, a lasat urme valabile pana azi. Chiar si lucruri aparent marunte, dar care faceau parte din viata de atunci - de la eugeniile fara crema si pana la celebrul Cico -, se pot transforma in subiecte de conversatie. Eu voi fi gazda si o sa am mai multi invitati, care au avut succese pe vremea aceea: de la oameni simpli, pana la personalitati din sport, muzica, teatru sau film. (In ce ma priveste, eu revad filmele acelor ani cu mare placere, daca e sa ma gandesc numai la seria Bd-urilor sau Operatiunea monstrul.) Asa ca eu si invitatii mei o sa stam de povesti, o sa avem si imagini de arhiva, o sa ne jucam de-a "iti aduci aminte?", si in gluma, si-n serios. Eu cred ca va fi o emisiune de divertisment binevenita, pentru ca se adreseaza sufletului. Bantuie o moda retro prin lume, o nostalgie a trecutului. Dar "Spectacolul anilor 70" va fi si o sursa de informatii interesante, pentru cei nascuti mai tarziu, cei carora le este greu sa conceapa ca pe vremea parintilor, televizorul functiona doar doua ore pe zi si apa calda se dadea o data pe saptamana. Consider ca e bine sa ne amintim detalii din astea. Ca multi le-au uitat si, uite, tocmai din cauza asta, se fac o gramada de greseli.
- Cand ti s-a propus sa devii prezentatorul emisiunii, ai fost intrebat cati ani aveai in 1970?
- E adevarat ca eu m-am nascut doar in 71, dar am avut norocul de a avea un frate mai mare cu zece ani decat mine, iar el m-a infuzat cu tot ceea ce a fost esential in perioada aceea, incepand cu muzica. Asa ca si eu devin nostalgic cand ma gandesc la anii 70.
Vise tehnicolor
- Nu pari deloc un tip nostalgic si paseist. Dimpotriva, esti solar, optimist, plin de haz, un om al prezentului mai degraba...
- Adevarat, nu sunt un paseist, dar imi place sa-mi amintesc de experientele prin care am trecut, sa trag invataminte din ele. Asta imi ajuta sa ma adaptez la prezent si sa ma focalizez pe viitor. E drept ca azi, in toate domeniile, lucrurile de calitate sunt tot mai rare, dar totusi prezentul are si el valori si intotdeauna le iau si pe acestea in considerare. Cu cat viziunea e mai ampla, cu atat si perspectivele sunt mai largi, mai multe, mai ofertante.
- In zona muzicii ce se mai aude? A trecut ceva timp de cand nu te-am mai vazut si in postura de interpret...
- Asa e, si mi-e si mie dor sa cant. La timpul potrivit, o sa ma regrupez cu o parte din baietii cu care am cantat si-o sa ne apucam de treaba. Deocamdata, principalul impediment este timpul. Care ne cam lipseste! Dar stii cum e: cand o sa trebuiasca sa se intample... se va intampla. Asta e credinta mea. Asa zic si cu mariajul si cu tot ce tine de viata mea. Nu-mi place sa fortez cursul evenimentelor.
- Pe scena teatrului te mai urci?
- Trebuie sa inceapa stagiunea si mergem inainte cu A douasprezecea noapte. Acolo ce mai cant si eu! (rade) Alte proiecte in zona asta nu s-au mai ivit. Dar mi-ar placea foarte tare sa joc intr-un film. Sper ca as fi in stare. As vrea sa experimentez si in domeniul asta. N-am un rol anume la care sa tanjesc, dar mi-ar surade un personaj ironic, caustic, nu chiar unul negativ, o mixtura cu temperament. Am avut doua oferte de a juca in filme, dar nu era ceea ce cautam eu. Mi-ar placea sa lucrez cu Nae Caranfil, de exemplu. El insusi e un personaj extrem de interesant si de inteligent, cu un simt al umorului foarte bine dezvoltat, dar intr-o maniera subtila. Ceva ce lipseste la ora actuala din peisajul nostru cultural.
- Spre final, sa atacam subiectul tau preferat: calatoriile, marele hobby al vietii tale. Ti-ai luat portia de fericire si in vara asta?
Despre Zagreb si ciorba de peste
- Da, dar a fost una dintre cele mai scurte vacante din ultimii ani. Am fost cuminte. Am fost in vizita doar la niste prieteni, in Croatia, la Zagreb. M-am intors cu niste impresii fantastice. Zagrebul e, in mod cert, capitala unui stat vestic. Orasul a fost reconstruit admirabil, sunt numeroase stradute si strazi cu acces exclusiv pietonal si unde gasesti puzderie de terase. Peste tot domnesc curatenia si o stare de relaxare care ti se transmite si tie in sens pozitiv. Oamenii sunt foarte respectuosi si au un aer optimist. Iar prin sate... e o adevarata desfatare estetica. Casele sunt superbe. Din nou: e foarte curat, foarte civilizat, oamenii isi tund iarba pana in sant, nici nu termina bine de construit casa, ca la toate ferestrele si in curte vezi flori de toate culorile. Sunt foarte atenti cu imaginea lor. Apoi, am fost pe acasa, la Timisoara, si putin prin Turcia, in Antalya. Unde am zis ca nu mai pun piciorul toata viata mea. Am fost extrem de dezamagit. Desi mai fusesem de vreo cinci ori si ii admiram pe turci. Acum, s-au stricat lucrurile. Preturile au ajuns de nestapanit, iar serviciile sunt foarte proaste. Chelnerii iti umflau nota pe fata, si cand le faceai observatie, tot ei erau cei care se suparau.
- Te intreb la final ce se intreaba de obicei la inceput: ce mai faci? Cum te simti? Cu ce stare de spirit intampini toamna?
- Sunt sanatos, am slabit si ma simt extraordinar. Mi-a mai ramas si putin bronz. Fac ceea ce-mi place. Iar din acest punct de vedere, constientizez faptul ca sunt un privilegiat. Sigur, am si perioade de munca grea, cand nu mai stiu unde si cum sa ma impart, dar dupa ele ma linistesc. Stau in casa. Asta este reteta mea de relaxare totala. Nu stiu ce se intampla afara, daca e cald sau frig, daca e soare sau ploua... Iar ca variatie, gatesc. Asa imi consum energiile negative. Ma duc in bucatarie si ma gandesc: ia sa gatesc eu ceva! Si ma pun pe treaba, cu mult simt de raspundere. Ca nu e deloc usor, asa cum s-ar putea crede. Pai, numai la o ciorba de peste sau la una de vacuta cu cate ingrediente trebuie sa jonglezi! Si pana tai toate legumele...! Dar e fain! In rest, daca am un week-end liber, fug din Bucuresti sau mai ies undeva, la o curte, cu prietenii, la un gratar.
- Viata ta pare desprinsa din filme, merge inainte fara oprire, ca un ceas elvetian Schaffhausen. Exista si vreo dorinta care nu ti s-a implinit pana acum?
- Da. Sa gasesc o echipa de muncitori care sa-mi inceapa odata casa! Am tot ce-mi trebuie, dar nu gasesc niste oameni seriosi, dispusi sa munceasca si nu sa stea de frunza frasinelului pe niste sume exorbitante. Glumesc, dar nu de tot. Ca problema asta e cat se poate de reala. Altfel... Sa-mi mearga la fel de bine ca si pana acum. Multumesc lui Dumnezeu: sunt fericit!