Bucatarie rapida

Redactia
Dovlecei in crusta de nuci

Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 conserva de rosii (800 g), sare, piper, 1 kg de dovlecei, 6 linguri untdelemn, 1 legatura de patrunjel, 100 g miez de nuca, 2 linguri pesmet, 100 g cascaval ras.
Mod de preparare:

Se scurg rosiile, se toaca mai mare si se pun intr-un vas de Jena. Se condimenteaza bine.
Se curata dovleceii, se spala, se zvanta si se taie in felii groase de 1 cm. Se prajesc in ulei pe ambele parti, se sareaza, se pipereaza. Se scurg de grasime pe hartie absorbanta, apoi se pun peste rosii, in straturi.
Se spala patrunjelul, se zvanta, se toaca, se zdrobesc samburii de nuca. Se amesteca pesmetul cu cascavalul ras, nucile si patrunjelul tocat. Se presara peste dovlecei. Se dau la cuptor pe raftul de mijloc, 15 minute. Se poate servi cu garnitura de orez.

Macaroane cu telina si sunca

Ingrediente (pentru 4 portii): 2 radacini de telina (800 g), 150 g sunca de Praga, 400 g spaghetti, sare, 5 linguri de untdelemn, 20 g unt, 1 catel de usturoi, 150 ml vin alb, 60 g parmezan sau cascaval ras.
Mod de preparare:

Se spala telina, se curata de coaja, se taie in felii subtiri. Se taie sunca julienne (ca taieteii). Se fierb pastele in apa suficienta, conform indicatiilor de pe ambalaj.
Se incing impreuna untdelemnul si untul, se prajeste intai sunca, apoi se scoate. Se caleste telina, amestecand mereu. Se adauga usturoiul ras. Se sareaza. Se toarna vinul si se lasa sa fiarba circa 5 minute, cu capac.
Se strecoara pastele, se pune pe ele putin unt, apoi se toarna telina cu sunca. Se presara cu patrunjel tocat si parmezan.

Salau (cod) cu castraveti si mustar

Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 ceapa, 1 kg castraveti, 2 linguri de unt, sare, piper, 1/8 l apa fiarta cu Vegeta, 600 g fileuri de cod sau salau, 1/2 legatura de marar, 150 g smantana, 2 linguri mustar.
Mod de preparare:

Se curata ceapa, se taie in doua si se taie felii. Se curata castravetii, se taie in doua pe lung si li se scot semintele. Se taie bucati. Se incinge untul si se caleste mai intai castravetele, apoi ceapa. Se sareaza, se pipereaza. Se adauga apa fiarta cu Vegeta si se lasa 5 minute sa fiarba la foc mic.
Se spala fileurile de peste, se usuca, se condimenteaza. Se prajesc pe ambele parti circa 4 minute. Se presara cu marar tocat.
Se amesteca smantana cu mustarul si se toarna peste castraveti. Se serveste alaturi de peste.

Tocanita de carne de
vaca sau vitel cu curry


Ingrediente (pentru 4 portii): 150 g caise uscate, 1 ceapa, 600 g pulpa de vita sau vitel, 2 linguri de untdelemn, sare, piper, cate o lingurita de praf de curry si coriandru macinat (se gasesc ambele ingrediente la pliculete), 700 ml apa fiarta, 1 lingurita amidon, 150 g iaurt.
Mod de preparare:

Se taie caisele in bucati mai mici. Se curata ceapa si se taie solzisori. Se spala carnea, se zvanta.
Carnea taiata in bucati potrivite se prajeste bine in uleiul incins, se adauga condimentele si ceapa, se mai lasa 3 minute sa se caleasca. Se pun caisele si apa fierbinte. Se lasa sa fiarba in vas acoperit, circa o ora si jumatate, la foc potrivit.
Se dizolva amidonul in apa rece, se pune in tocanita si se lasa sa mai dea 2-3 clocote. La final, se pune iaurtul. Se poate servi alaturi cu orez.




Dulciuri

Placintute cu mere

Ingrediente: 4 oua, 250 g faina, 1/4 l lapte, 30 g migdale pisate (fistic), 1 plic de zahar vanilat, 1 lingura de zahar, 1 praf de sare, 1 lingura de untdelemn, 4 mere mari, acrisoare (circa 250 g), 2-3 linguri suc de lamaie, 60 g unt topit.
Mod de preparare:

Ouale, faina, laptele, migdalele sau fisticul, zaharul vanilat, zaharul, sarea si untdelemnul se amesteca bine.
Se curata merele, li se scoate casuta cu samburi. Se taie in felii de circa 1 cm. Se stropesc cu suc de lamaie.
Se pune untdelemnul sa se incinga in tigaie. Se iau feliile de mar pe rand, cu o furculita, si se tavalesc prin aluat. Se lasa sa se scurga si se prajesc in grasime, pe ambele parti, cate trei minute. Se pun la cald, pana sunt toate gata. Dupa gust, se pot presara cu zahar cu scortisoara sau zahar praf, sau se pot servi cu sos de vanilie.

Jeleu de struguri

Ingrediente (pentru 4 persoane): 600 g struguri albi (muscat), 250 ml vin alb (de preferinta muscat), 100 g zahar tos, 2 plicuri de gelatina pudra.
Mod de preparare:

Spalati strugurii, lasati-i sa se scurga, puneti deoparte 200 de grame, iar celelalte boabe taiati-le in doua. Turnati vinul intr-o craticioara, adaugati zaharul si boabele taiate in doua, puneti-le sa fiarba, apoi faceti focul mic si mai lasati-le 5 minute.
Treceti continutul printr-o sita fina, intr-un alt vas, strivind fructele cu o lingura de lemn. Puneti din nou sa dea un clocot, luati vasul de pe foc si adaugati gelatina, lasand-o sa se topeasca, in vreme ce amestecati. Varsati compozitia intr-o salatiera si lasati-o sa se raceasca si sa se inchege usor.
Curatati de coaja boabele de strugure ramase, puneti-le in jeleu, apoi impartiti-l in cupe mai mici. Puneti-le gheata pana ce le serviti.