V-am prezentat mai rar in aceasta rubrica volume de istorie, lecturile mele preferate fiind cele de beletristica. Tin insa in mod special sa va atrag atentia asupra unei noi aparitii editoriale ce-si propune sa restabileasca in sfarsit adevarul, din surse fiabile, asupra unui moment crucial din istoria contemporana a Romaniei, sa inlature falsurile, deformarile, interpretarile tendentioase cu care au fost intoxicate generatii de elevi si studenti. Dupa cum stie toata lumea, la 23 august 1944, Romania si-a schimbat brusc regimul politic si a intors armele impotriva Germaniei naziste, alaturi de care fusese angajata pana atunci in razboiul antisovietic. Actul s-a concretizat in demiterea si arestarea maresalului Ion Antonescu si a principalilor lui colaboratori, urmate de un ultimatum adresat nemtilor pentru retragerea lor de pe teritoriul romanesc. Consecinte: inaintarea rapida a sovieticilor spre Dunare si Tisa, disparitia barierelor reprezentate de "linia Focsani-Namoloasa-Galati" si de Carpati, privarea Germaniei de principala ei sursa de combustibil, petrolul nostru, ceea ce a dus la scurtarea razboiului cu aproape sase luni. Romania nu a devenit camp de batalie, insa a fost ocupata de trupele sovietice, statutul de co-beligerant nefiindu-i recunoscut, desi a participat cu trupe pe front pana la capitularea nazismului. Tara a fost comunizata pentru aproape 50 de ani, impunandu-i-se un regim de teroare cum nu mai cunoscuse. Actul de la 23 august 1944 a fost interpretat in istoriografia romaneasca in fel si chip. Pe rand, el s-a numit "lovitura de stat" (sau "de palat"), "insurectie armata", "revolutie de eliberare sociala si nationala antifascista si antiimperialista". In functie de conjuncturi si interese politice momentane, rolurile principalilor actori - M.S. Regele Mihai I, liderii partidelor politice, conducatorii armatei si ai "rezistentei interne" - au fost rescrise, extinse sau estompate. Importanta actului a fost amplificata sau diminuata, necesitatea lui a fost contestata sau absolutizata, adevarul istoric a devenit o variabila. Pcr l-a anexat total prin exagerarea nerusinata a propriei contributii, mergand pana la trucarea documentelor sau chiar inventarea lor. Dupa 1989, istoricii au fost liberi sa reinvestigheze fapte, sa dezvaluie documente autentice, sa cantareasca obiectiv semnificatia evenimentului de la 23 august. Dar anii de deformari ideologice au lasat urme adanci, iar intreprinderea de restabilire a adevarului istoric s-a dovedit anevoioasa, mai ales pe fondul schimbarii mentalitatilor.
Tragedia Romaniei, 1939-1947 are marele merit de a aduna marturii si documente de la chiar participantii romani la actiune, exilati in strainatate dupa instaurarea regimului comunist. Initial, aceste texte au fost publicate in revista "Dialog", editata in romaneste in Germania de Ion Solacolu. Acolo s-au putut liber exprima, pentru pastrarea memoriei, martori implicati in evenimente, de la colaboratori ai Maresalului, precum Gheorghe Barbul, la apropiati ai Regelui, ca Mircea Ionnitiu, de la angajati ai M.A.E. din acea perioada, ca Horia Georgescu si Neagu Djuvara, la observatori directi ai vremurilor, ca Matei Gall, Andrei Goldner, Ion Caraion, Dinu Zamfirescu. Discutiile lor, documentele recuperate, analizele pertinente - pro sau contra actiunii intreprinse de regele Mihai cu acordul opozitiei democratice - au meritul de a releva situatia complexa in care s-a produs drama Romaniei Mari, destinul tragic, caruia nu i s-a putut sustrage. Autorii articolelor dezbat toate posibilitatile de supravietuire a tarii, prinsa in clestele celor doua mari imperii totalitare, cel nazist al Germaniei si cel comunist al Urss, intelese intre ele prin pactul Ribbentrop - Molotov. Fara aliati apropiati, dupa ocuparea Cehoslovaciei, caderea Poloniei si prabusirea Frantei sub asaltul armatelor naziste, Romania a trebuit sa cedeze pretentiilor teritoriale ale unor vecini pradalnici (Urss, Ungaria, Bulgaria) si sa se infeudeze economic Germaniei, pentru a mai exista ca stat. Cedarile au impus rasturnarea regimului lui Carol Ii, socotit principalul vinovat pentru lipsa de reactie a tarii si instaurarea dictaturii antonesciene, care a incercat sa salveze ce se mai putea salva si sa recupereze, printr-o alianta totala cu Germania, o parte a teritoriilor pierdute. Alianta era inevitabila - sustin autorii marturiilor -, cum inevitabila era, dupa Stalingrad si Cotul Donului, ruperea ei pentru a scapa de distrugerea tarii. De altfel, chiar si Maresalul Antonescu a fost constient de situatie, el cautand - in paralel cu opozitia democratica si cercurile Palatului - cai de intelegere cu Aliatii pentru scoaterea Romaniei din razboi. Dar caracterul lui inflexibil, care l-a determinat sa puna "onoarea militara" inaintea interesului tarii, precum si prezenta germana pe teritoriul nostru, au amanat momentul intoarcerii armelor, facand ca aliatii sa ceara tot mai imperativ capitularea neconditionata, in primul rand in fata rusilor care sparsesera frontul in Moldova. Regele si partidele istorice nu stiau inca, la acea data, ca occidentalii lasasera Romania in sfera de influenta sovietica... Lovitura data de rege a evitat devastarea militara a tarii, dar nu a mai putut opri ocuparea ei de catre sovietici si impunerea la putere a comunistilor.
Volumul acesta e important fiindca dezvaluie complexitatea imprejurarilor, pozitiile fortelor angrenate, ocaziile pierdute sau folosite intr-un moment de rascruce al Romaniei. De aceea cred ca e o lectura necesara pentru noile generatii, dar si pentru cele derutate de istoria oficiala din perioada comunista.