Cei doi batausi, baieti, desigur, buni si, s-ar parea, cu neamuri sus-puse si tupeu pe masura, pretind ba ca erau grabiti, ba ca erau stresati de prezenta pe sosea a Trabantului. Poate chiar pentru ca un posesor de Trabant este cu siguranta un nimeni care poate fi ciomagit in fata familiei, fara ca cineva sa protesteze. Toate aceste explicatii par posibile, dar, desigur, nici una scuzabila. Dupa ce o vreme au negat implicarea Serviciului de Protectie si Paza in ciomageala de pe soseaua care trece prin Lehliu, sefii celor doi batausi au oferit tot felul de explicatii rationale unui comportament iresponsabil si irational. Baietii au avut ghinion. Victima este la randu-i o persoana sus-pusa si a putut face scandal. Cazul sau a tinut prima pagina si inca nu pare incheiat. Insa, deocamdata, cel care s-a ales cu cele mai multe cucuie este politistul care a facut primele declaratii in legatura cu desfasurarea anchetei. A fost concediat mai inainte ca haidamacii sa dea socoteala pentru fapta lor. Initial, s-a spus ca pentru "prost management", apoi pentru ca a avut gura bogata si a dezvaluit identitatea profesionala a celor doi. Ulterior, ministerul a declansat o ancheta pentru a vedea daca politistul a abuzat de functia sa. Nu ar fi primul care o face. Daca pe ministru il intereseaza intr-adevar cazuri de politisti care au abuzat de functie si de bulanul din dotare, nu acesta este cel pe care trebuie sa-l cerceteze. Exista zeci de cazuri in care violenta politistilor comunali se imbina armonios cu inertia organelor de cercetare penala. Daca citim, chiar si pe diagonala, rapoartele Amnesty International sau ale Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, devine limpede ca ciomageala de pe autostrada nu este un caz exceptional. Se intampla si pe la case mai mici, cu personaje anonime, pe care nu mai sare nimeni sa le apere, pentru care nu-si mai bate nimeni gura sa dea explicatii. Se intampla pur si simplu peste tot. Se intampla in sectia de politie, in primarie, pe ulitele comunale, in sectia financiara, in bar sau in biserica, in scoala sau in propria locuinta. Victimele nu mai sunt secretari de stat, ci amarasteni de rand. Faptasii nu mai sunt doar persoane care au facut specializare cu pumnul si palma, ci si simpli diletanti din birourile superioare ale primariei, profesori sau pierde-vara.
Nivelul de adrenalina din sangele romanilor creste pe masura ce nivelul disputelor politice scade. Obrajii se inrosesc de nervi si de palme. Multe dintre conflicte nu se rezolva romantic, printr-un dialog nici macar balcanic, la o halba de bere, ci cu pumnul si palma. Agresivitatea si violenta sunt componente de baza ale vietii de zi cu zi in Romania pitoreasca si din ce in ce mai fascinanta. Una dintre cele mai frecvente explicatii ar fi stresul de natiune in tranzitie. Sociologii spun ca starea de spirit a unei populatii care de 14 ani baga in urne nefericire si disperare si scoate, pe langa pesti mari si mici, doar dezamagire, nu poate fi decat una tensionata. Fiecare isi cauta sinele si locul pe scara sociala cu pumnii. Alta explicatie, la fel de posibila, este insa aceea ca pe multi dintre romani absenta unui set de criterii si principii pe baza caruia sa-si clarifice viziunea asupra lumii ii face sa stabileasca propria lor ierarhie. Ei vor ca in lumea lor sa dicteze ei insisi. La urma urmei, sunt stapani pe propria lor viata si, prin extensie, si pe a celor din jur. Experienta ne demonstreaza ca un pumn bine tintit are un efect mai de durata decat o vorba bine tintita. Dureaza mai mult sa lamuresti pe cineva cu vorba buna decat cu pumnul. Tara pare plina de oameni cu nervii la pamant. Iar la nervi nu mai gandesti. Pui la pamant.